Comunicarea didactică

Comunicare reprezintă înştiinţare, ştire, veste, raport, relaţie, legatură. Deşi pare simplu înţelesul comunicarii este mult mai complex şi plin de substrat. Comunicarea are o mulţime de înţelesuri, o mulţime de scopuri şi cam tot atâtea metode de exprimare şi manifestare. Nu există o definiţie concretă a comunicării însă se poate spune că ea înseamnă : transmiterea intenţionată a datelor, a informaţiei.

Comunicarea este “transferul de informaţii prin intermediul mesajelor” afirma Pierre Guirond

“ O trăsătură a tuturor proceselor de comunicare este acea că întreaga comunicare antrenează schimbarea. Ori de câte ori are loc o comunicare se produce o schimbare de stare - se întâmplă ceva care modifică relaţia participanţilor unul faţă de celălalt sau faţă de lumea exterioară “.

Definiţiile pot continua la nesfârşit fiind legate de evoluţia comunicării în multiplicare şi diversificare. Sensul educaţiei este dat de comunicare. Calitatea educaţiei este dată de calitatea actului de comunicare.

Schema clasica a comunicarii este:

Comunicare este deci:

• provocare constantă pentru psihologia socială;

• activitate;

• satisfacerea nevoile personale;

• legătura între oameni, etc.

Comunicarea a fost definita ca o formă particulară a relaţiei de schimb între două sau mai multe persoane, două sau mai multe grupuri.

Esenţiale pentru actul comunicării sunt:

1) relaţia dintre indivizi sau dintre grupuri,

2) schimbul, transmiterea şi receptarea de semnificaţii,

3) modificarea voită sau nu a comportamentului celor angajati.

TIPURI DE COMUNICARE :

Dupa nivelul interactiunii:

• intraindividuala

• interpersonala

• de grup

• de masa

• publica sau mediatica.

Dupa tipul de cod utilizat

• verbala (orala si scrisa)

• paraverbala

• nonverbala.

Dupa canalul utilizat

• directa (nemijlocita)

• mediata (când se folosesc canale intermediare cum ar fi cartile, televiziunea, radioul, telefonul, internetul, aparatele foto, camerele de filmat etc. ).

Comunicare nonverbală; se realizează prin intermediul mijloacelor nonverbale( corpul uman, spaţiul sau teritoriul, imaginea)

Comunicarea verbală (limbajul). Limbajul este unul dintre mijloacele cele mai specific umane, cel mai frecvent folosit în comunicarea interumana. Limbajul, constituie expresia şi realizarea conduitelor verbale.

In cadrul comunicarii verbale distingem:

- comunicarea orala;

- comunicarea scrisa;

BARIERE IN COMUNICAREA DIDACTICA

Comunicarea poate fi OBSTRUCTIONATA sau doar perturbata de o serie de FACTORI care se interpun între semnificatia intentionata si cea perceputa putând fi legati de oricare dintre componentele comunicarii (emitator, mesaj, canal, receptor), sau de interactiunea lor.

Dintre acestia cei mai importanti sunt :

1. Efectele de statut – uneori statutul prea înalt al emitatorului în raport cu receptorul pot cauza rastalmaciri ale mesajului de catre acesta din urma.

2. Probleme semantice – specialistii au tendinta sa foloseasca un jargon profesional, crezând ca si ceilalti îl pot întelege; persoanele cu statut mai ridicat au tendinta de a se exprima într-un mod mai sofisticat, greu de înteles pentru persoane cu un nivel de scolarizare scazut.

3. Distorsiuni perceptive – când receptorul are o imagine despre sine nerealista si este lipsit de deschidere în comunicare, neputându-i întelege pe ceilalti în mod adecvat.

4. Diferente culturale – persoane provenite din medii culturale, cu valori, obiceiuri si simboluri diferite.

5. Alegerea gresita a canalelor sau a momentelor – trebuie alese canalele corecte pentru fiecare informatie si de asemenea si momentul trebuie sa fie bine ales – o situatie urgenta nu are sorti sa fie îndeplinita daca este ceruta la sfâritul orelor de program sau la sfârsitul saptamânii.

6. Lungimea excesiva a canalelor – o retea organizationala complicata duce la o comunicare lenta.

Există o multitudine de factori care pot constitui bariere de comunicare. Diferenţele de percepţie sunt doar rădăcina altor bariere de comunicare. “Modul în care noi privim lumea este influenţat de experienţele noastre anterioare, astfel că persoane de diferite vârste, naţionalităţi, culturi, educaţie, ocupaţie, sex, temperamente etc. vor avea alte percepţii şi vor recepta situaţiile în mod diferit”, afirmă Nicki Stanton.

Toate aceste bariere trebuie însă depăşite printr-o educaţie a comunicării. Acesta presupune instituirea unei noi didactici a comunicării, care înseamnă:

- favorizarea autocunoaşterii prin resursele de comunicare;

- familiarizarea cu toate formele procesului de comunicare;

- descoperirea disponibilităţilor personale latente;

- activarea aptitudinilor de comunicare;

- descoperirea resurselor de comunicare ale celorlalţi;

- folosirea optimă a multiplelor canale de emitere şi receptare didactică;

- valorizarea comunicării integrale etc.