Comunicarea managerială

Webster defineste in dictionarul sau termenul de comunicare ca fiind un act/situatie de transmitere; un mesaj verbal sau scris; un schimb de informatii; un sistem de comunicare; un proces prin care se realizeaza un schimb de sensuri intre indivizi cu ajutorul unui sistem comun de simboluri”. Alti autori precum Himstreet si Batsy definesc comunicarea mentionand: „ca manager, principala preocupare o reprezinta procesul de transmitere si fluxul informatiei. Ca scriitor si vorbitor, principala preocupare o reprezinta construirea/prezentarea mesajului. Ca emitator si receptor al mesajului esti obligat sa fii preocupat de sens. Aceste trei abordari diferite referitoare la definirea comunicarii isi propun doar sa izoleze diferitele aspecte ale procesului de comunicare in scopul realizarii unei cat mai precise intelegeri”.

Comunicarea manageriala implica doi parteneri: managerul si subordonatul sau, colaboratorul acestuia. Ambii parteneri pot fi emitatori sau receptori si urmaresc in egala masura ca prin comunicare sa se faciliteze atingerea obiectivelor stabilite. Personalitatea managerului inhiba in multe cazuri comunicarea dintre cei doi parteneri. Este important sa se determine ce rol joaca fiecare in procesul de comunicare, care sunt obligatiile care le revin.

Managerul, prin pozitia pe care o are, exercita o putere si o influenta considerabila asupra interlocutorului. Pentru unii dintre angajati conducatorul este primul reprezentant al autoritatii, o persoana inteleapta care indruma, protejeaza, sustine, da sfaturi. Acest “transfer de sentimente”, de obicei inconstient, explica de ce conducatorul constituie un model. Comunicarea manageriala este puternic influentata de relatia manager-subordonat si genereaza adesea la cel din urma o atitudine “ambivalenta” –atat pozitiva cat si negativa. Managerul, in calitate de emitator , trebuie sa-si dea seama ca influenta pe care o exercita asupra receptorilor poate fi foarte puternica si ca exersand aceasta influenta ia asupra sa o responsabilitate morala considerabila.

Tehnici de comunicare organizationala:

- planificarea eficienta a timpului comunicarii;

- simplificarea limbajului;

- ascultarea eficienta;

- utilizarea canalelor de comunicare informale;

- urmarirea comunicarii;

- regularitatea fluxului informational;

- utilizarea feedback-ului;

- empatia;

- incurajarea increderii reciproce.

Obiectivele de comunicare organizationala:

- sa informeze;

- sa asigure coeziunea si circulatia informatiilor;

- sa faciliteze dinamica schimbarii;

- sa mobilizeze resursele umane;

- sa favorizeze exprimarea;

- sa faca cunoscute initiativele echipelor de lucru;

- sa dezvolte atentia personalului.

Tipuri de comunicare manageriala- comunicarea suportiva si comunicarea empatica

Caracteristicile comunicarii suportive – are ca scop sprijinirea, crearea si dezvoltarea relatiilor positive de comunicare, ca o conditie necesara in comunicarea eficace si eficienta. Comunicarea suportiva se foloseste pentru a fi acceptat social si pentru a realize optim scopul si obiectivele comunicarii. Comunicarea suportiva este absolute necesara pentru indrumarea sau sfatuirea subordonatului sau in situatia in care interlocutorul e puternic implicat emotional in actul de comunicare. Modul in care interlocutorul este ascultat in cadrul comunicarii suportive trebuia sa sugereze ca acesta este important, ca i se respecta sentimentele si chiar daca managerul nu are aceleasi puncte de vedere i se atesta importanta contributiei interlocutorului la comunicare.

Comunicarea orientata spre mentinerea relatiilor bune in grup se poate traduce prin incercarea de a reconcilia dezacorduri, de a reduce tensiuni existente, de a propune compromisuri si flexibilitate in atitudini, de a facilita participarea tuturor membrilor grupului la discutii printr-o atitudine deschisa, cooperanta.

Comunicarea empatica – presupune intelegerea deplina fata de interlocutor la nivel intellectual si emotional. Comunicarea empatica inseamna adoptarea cadrului interlocutorului de referinta, a modului sau de a privi lucrurile, de a percepe ce se intampla. Comunicarea empatica concretizeaza prin generarea unei atmosfere de cooperare, nedefensive, printr-o ascultare empatica, prin concentrarea asupra elementelor psihologice si mai putin a celor logice dintr-o comunicare. Ascultand empatic managerul intelege ce se afla in spatele a ceea ce face sau spune interlocutorul. Astfel se evita interpretarea sau sfatuirea din partea managerului.

Cel mai mare risc al ascultarii empatice ewste cel al vulnerabilitatii: intelegand interlocutorul, managerul isi poate schimba propriul mod de a vedea lucrurile si risca identificarea cu persoana interlocutorului. Un alt risc al comunicarii empatice este acela de a nu fi priceput in acest stil de comunicare, ceea ce poate induce in eroare interlocutorul.