Comunicarea non-verbală

1. Comunicarea

„În general, se vorbeşte de comunicare de fiecare dată cand un sistem respectiv o sursă influenteaya un alt sistem, in speta un destinatar prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga.” (Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication)

2. Comunicarea nonverbală

2.1. Introducere

Prin faptul că şi-a creat un mod de comunicare ce îi aparţine în exclusivitate, limbajul articulat nu l-a împiedeicat pe om să utilizeze în continuare şi încă pe scară foarte largă, mijloacele nonverbale. Prin forţa împrejurărilor, nu toate s-au putut bucura de o dezvoltare egală, măcar şi numai pentru motivul că organismul uman nu dispune de atâtea posibilităţi fizice.

Acest limbaj trădează uneori în mod conştient, dar de cele mai multe ori în mod inconştient, gândurile, dispoziţia, trăsăturile de caracter. Dacă am cunoaşte mai bine formele de exprimare ale limbajului corpului am putea fi mai atenţi şi mai sensibili faţă de cei din jur, contribuind în acest mod la o mai bună înţelegere între oameni.

Cercetările profesorului Ray Birdwhistell, de la Universitatea din Louisville, au arătat că prin gesturi, ţinută, poziţie a trupului şi prin distanţa menţinută se realizează o cantitate mai mare de comunicari interumane, decât pe orice altă cale.

Comunicarea non-verbala este un proces complex, care include omul, mesajul, starea lui sufletească şi mişcările trupului. Studierea acestei ştiinţe nu are ca scop manipularea şi dominarea oamenilor, ci de a-i face pe aceştia să pătrundă în problematica comunicării interindividuale şi să ajungă astfel să îi înţeleagă mai bine pe alţii şi în consecinţă pe sine însuşi.

2.2. Definiţie

În literatura de specialitate sunt menţionate nu o singură definiţie a comunicării nonverbale ci mai multe şi toate sunt acceptate. Totul depinde din ce perspectivă este abordat procesul de transmitere a semnelor nonligvistice.

Comunicarea nonverbală este cumulul de mesaje, care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate, creând înţelesuri. Aceste semnale pot repeta, contrazice, înlocui, completa sau accentua mesajul transmis prin cuvinte.

A Mehrabian şi M. Weiner au fost primii care au studiat limbajele neverbale şi au constatat că proporţia în care folosim limbajul verbal şi limbajele neverbale este, în comunicarea orală, urmatoarea 7% cuvinte, 38% paralimbaj (în principal intonaţia şi inflexiunile vocii), 55% alte elemente de limbaj neverbal (în principal expresia feţei, gesturile şi postura corpului). Doar 7% din comunicare are loc prin intermediul cuvintelor, restul fiind neverbal.

De cîte ori comunicăm, noi trimitem în exterior mesaje şi prin intermediul altor mijloace. Chiar atunci când nu scriem sau vorbim, noi totuşi comunicăm ceva, uneori neintenţionat. Evident, noi putem utiliza imagini pentru a ne comunica mesajul, fie pentru a înlocui cuvintele sau, mai important, pentru a întări mesajul verbal.

Ansamblul elementelor non-verbale ale comunicării este uneori denumit “metacomunicare” (cuvântul grecesc “meta” înseamnă “dincolo” sau “în plus”). “Metacomunicarea” este deci ceva în plus faţă de comunicare şi trebuie să fim totdeauna conştienţi de existenţa sa. Trebuie să subliniem că metacomunicarea, care însoţeşte orice mesaj, este foarte importantă.