Comunicarea Nonverbala

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Comunicarea Nonverbala.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 28 de pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

1. Istoric

Preocupările de cunoaştere a modului cum comunicăm fără a ne sluji de cuvinte au o îndelungată preistorie şi o foarte scurtă istorie.

Preistoria domeniului de studiu al comunicării non-verbale acoperă perioada din Antichitate până spre sfârşitul secolului al XIX-lea. “ În tradiţia vestică, în cele mai vechi încercări de abordare sistematică a acţiunilor expresive, atât în scrierile din Grecia şi mai târziu, din Roma, gesturilor li s-au acordat, într-un fel sau altul o mare importanţă” (A Kendon şi C. MUuller, 2001,1). În acest sens primul profesor de retorică publică din Roma - Marcus Fabius Quintilianus (c. 35 - 96 e.n.) a consacrat unul dintre cele douăsprezece volume ale compendiului Institutio oratoria - Formarea vorbitorului în public - pronunţiei - vocii şi gesturilor. Acest volum “ne oferă informaţii detaliate despre limbajul trupului folosit de orator în concepţia romanilor“ (F. Graf, 1991/2000, 42)

În primele decenii ale secolului XVII- lea se înregistrează o renaştere a interesului pentru studiul gesturilor. În secolele următoare, scrierile despre posibilităţile cunoaşterii oamenilor după constituţia lor corporală, după feţei şi a craniului, ca şi după expresiile faciale se înmulţesc.

În cadrul istoriei ştiinţei despre comunicarea non-verbală se poate vorbi de precursori până la jumătatea secolului XX (Ch Darwin, D. Efron, E. Kretschmer) despre fondatori între anii 1950 şi 1980 (j. R. Davitz, p. Ekman, L.K. Frank), iar despre cercetătorii de azi ai domeniului, în ultimele două, trei decenii.

Primele studii care au în titlu sintagma “comunicare non-verbală” au apărut la jumătatea secolului trecut. Jurgen Ruesch şi Weldon Kees au fost cei dintâi care au inclus termenul de “comunicare nonverbala” în titlul unei cărţi (Nonverbal Comunication: Notes on the Visual Perception of Human Relations, 1956). Cei doi autori au arătat că în comunicarea umană sunt implicate şapte sisteme diferite: prezenţa fizică şi îmbrăcămintea; gesturile sau mişcările voluntare; acţiunile întâmplătoare; urmele acţiunilor; sunetele vocale; cuvintele rostite; cuvintele scrise (apud M.L. Knapp, 1990, 51). De remarcat este faptul că în concepţia celor doi autori cinci din cele şapte sisteme implicate în comunicarea umană sunt de natură non-verbală.

În perioada contemporană după 1980 şi până azi au apărut numeroase lucrări teoretice şi de cercetare empirică (D. Archer, R. Akert şi M. Constanzo, 1993; M.l. Knapp, 1984; M.l. Patterson, 1983, 1984; J. Streeck şi M.L Knapp, 1992). Caracterizând perioda contemporană, Mark L. Knapp (1990,53-54) distinge câteva tendinţe ale studiilor privind comunicarea non-verbală:

- renunţarea la studiul separate al mişcărilor diferitelor părţi ale corpului (membrele superioare, faţă, ochii etc.) şi centrarea pe cercetarea contribuţiei acestor mişcări combinante la transmitera anumitor mesaje;

- schimbarea strategiei de cercetare, în sensul creşterii ponderii studiilor bazate pe observaţia comunicării non-verbale în condiţiile “naturale”, nu în condiţiile “artificiale” ale laboratorului experimental;

- urmărirea modului în care unele semnale interacţionează cu alte semnale.

2. Particularităţi ale comunicării non-verbale

Comunicarea non-verbală este cumulul de mesaje care nu sunt exprimate prin cuvinte şi care pot fi decodificate creând înţelesuri. Faptul că şi-a creat un mod de comunicare ce îi aparţine în exclusivitate, şi anume limbajul articulat, nu l-a împiedicat pe om să utilizeze, în continuare, şi încă pe scară largă, mijloacele non-verbale. Prin forţa împrejurărilor, nu toate s-au putut bucura de o dezvoltare egală, măcar şi numai pentru motivul că organismul uman nu dispunea de posibilităţi fizice cu cele ale unor animale, în ceea ce priveşte de exemplu comunicarea luminoasă, electrică sau cromatică.

a) Comunicarea non-verbală este legată îndeosebi de dimensiunea afectiv-emoţională, dar poate servi şi la transmiterea cunoştinţelor care nu se caracterizează printr-un grad de abstractizare.

b) Spre deosebire de actele de limbaj verbale, comunicarea non-verbală scapă în mare parte controlul minţii. Există şi o explicaţie în acest sens: cuvintele, mai reduse numeric decât semnele non-verbale, pot fi transmise numai în serie (unul câte unul), în timp ce indicii, iconii şi simbolurile tolerează o transmitere simultană. Prin urmare, este greu de stăpânit în fiecare moment al comunicării un set eterogen de semne non-verbale. Spre deosebire de cuvinte care sunt semne convenţionale, legate arbitrar de un anumit refrent, indicii, simbolurile fac parte din referenţi şi sunt în consecinţă obiectivi, ieşind într-o oarecare măsură de sub stăpânirea voinţei noastre.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea Nonverbala.doc