Comunicarea Organizationala

Imagine preview
(9/10)

Acest referat descrie Comunicarea Organizationala.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 33 de pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Ion Popescu

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 5 puncte.

Domenii: Comunicare, Management

Cuprins

I. Procesul de comunicare
II. Comunicarea în organizaţii: definire, mecanisme, etape, tipuri, forme
III. Reţele si modalităti de comunicare în organizatie
IV. Noile tehnologii şi comunicarea organizaţională
V. Rolurile si funcţiile managerului în comunicarea organizatională
VI. Bariere în comunicare
VII. Metode de optimizare a comunicării

Extras din document

I. Procesul de comunicare

1. Comunicare şi informaţie

„Comunicare“ şi „informaţie“ sunt două concepte atât de înrudite astăzi, încât nici o consideraţie asupra comunicării nu poate fi deplină fără o explicitare a informaţiei. În ştiinţa comunicării, informaţia este, în general, „ceea ce se comunică într-unul sau altul din limbajele disponibile“. Cu alte cuvinte, informaţia trebuie considerată ca o combinaţie de semnale şi simboluri. Semnalele ne pot duce cu gândul la undele sonore pe care le emitem în actul vorbirii, la undele radio sau la cele de televiziune.

Purtătoare de informaţie, semnalele sunt în sine lipsite de semnificaţie. Ele pot însă purta semnificaţii care – datorită unor convenţii sociale – pot fi decodate. Altfel spus, semnificaţia unui simbol este dependentă de un consens în practica socială. Indiferent care este natura semnalelor folosite de emiţător pentru ca influenţarea receptorului să se producă şi să se obţină efectul scontat, ambele instanţe – atât emiţătorul, cât şi receptorul – trebuie să atribuie aceeaşi semnificaţie semnalelor utilizate.

Putem distinge astfel trei valenţe ale conceptului de informaţie:

- aspectul sintactic al informaţiei – succesiunea impusă semnalelor grafice, auditive sau electrice, ca fiind impusă de către emiţător;

- aspectul semantic al informaţiei – semnificaţia ce le este acordată semnalelor pe baza convenţiilor sociale;

- aspectul pragmatic, ceea ce se întâmplă cu informaţia primită sau cu efectul acesteia asupra receptorului.

Semnificaţia nu are cum să fie identică pentru cei ce participă la actul comunicativ. Astfel, trebuie făcută distincţia între informaţia semantică intenţională (informaţia pe care emiţătorul vrea să o transmită) şi informaţia semantică realizată (informaţia pe care receptorul o desprinde din mesajul receptat).

Comunicarea porneşte de la emiţătorul care intenţionează să transmită informaţia şi care foloseşte un cod care îi serveşte cel mai bine scopului său. Actul comunicării se încheie cu implicaţiile pragmatice pentru receptor, etapa finală a transferului de informaţie.

2. Valoarea informativă a mesajului

S-au înregistrat diverse tentative de a stabili „obiectivitatea“ valorii informative, la nivel formal sau la nivel semantic. Formal, valoarea informativă poate fi stabilită printr-un calcul diferenţiat al tuturor posibilităţilor de ieşire dintr-o situaţie dată. Însă „valoarea informativă“ rămâne, de fapt, un concept pragmatic. Cel care determină până la urmă cât de mare este valoarea informativă a unui mesaj este publicul. Două aspecte sunt în acest cadru importante. În primul rând, gradul de incertitudine presupus de un anumit eveniment (probabilitatea ca acel eveniment să se producă); dacă, pentru o anumită categorie de public, această incertitudine este foarte pronunţată, valoarea informativă pragmatică a mesajului este foarte mare. În al doilea rând, importanţa pe care o categorie sau alta de public o acordă evenimentului în cauză: cu cât importanţa acordată evenimentului este mai mare, cu atât mai mare este valoarea informativă (pragmatică) a ştirii care se referă la el.

Aşadar, valoarea informativă a mesajului este dependentă:

- înainte de emiterea/receptarea mesajului, de incertitudinea receptorului în ceea ce priveşte posibilităţile de a ieşi dintr-o situaţie; această incertitudine trebuie corelată cu importanţa pe care receptorul o acordă fiecărei posibilităţi de a depăşi situaţia dată;

- după receptarea mesajului, de improbabilitatea care înconjura evenimentul înainte ca acesta să se fi produs şi de importanţa socială a evenimentului însuşi.

3. Comunicarea ca proces

J. J. Van Cuilenburg, O. Scholten, G. W. Noomen definesc comunicarea ca „un proces prin care un emiţător transmite informaţii receptorului prin intermediul unui canal, cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte“ (Ştiinţa comunicării).

Altfel spus, fiecare proces de comunicare are o structură specifică reprezentată de un anume tip de relaţie dezvoltată de trinomul emiţător-mesaj-receptor.

Cea mai simplă schemă a structurii procesului de comunicare a fost propusă încă din anul 1934 de Karl Buhler, în lucrarea Die Sprachtheorie:

Ulterior, Roman Jakobson, urmărind schema lui Karl Buhler, dezvoltă structura procesului de comunicare, adaugându-i încă trei componente: cod, canal, referent.

Fisiere in arhiva (1):

  • Comunicarea Organizationala.doc