Comunicarea prin intermediul relațiilor publice

“Omul este o fiinta sociala comunicationala, deci este o fiinta care nu poate exista in afara comunicarii cu membrii grupului sau si al ambiantei sociale generale”. Dupa cum arata Wilbur Schramm, comunicarea vazuta ca proces social fundamental, necesar interactiunii dintre oameni in cadrul unei comunitati, „reprezinta relatiile reciproce dintre partile interesate in aceeasi informatie”. ( I.Maxim Danciu, Mass-media, comunicare si societate, edit.Tribuna, Cluj-Napoca 2003, pag 8).

Niciodata nu s-a vorbit atat de mult despre comunicare ca si astazi, ea avand un context propiu, de la comunicarea interindividuala la sistemul comunicarii mass-media si la sistemul comunicarii globale. Comunicarea invadeaza toate domeniile: viata sociala, relatiile dintre indivizi, sistemul administrativ, viata economica.

Marele maestru al comunicarii este Socrate, care elaboreaza o adevarata arta de a comunica, arta numita maieutica.

Termenul de comunicare a fost utilizat incepand cu secolul al XIV-lea cu sensul de „ a pune in comun, „ a fi in relatie”, „ a impartasi”, avand la origine latinescul „communis” ; in secolul al XVI-lea si mai ales in al XVII-lea, o data cu dezvoltarea retelelor de drumuri, a postei si a mijloacelor de transport, a comunica devine sinonim cu „a transmite”, pentru ca abia in a doua jumatate a secolului al XX-lea sa se asocieze comunicarea principalelor media-presa, cinema, radio, televiziune. Cel mai adesea comunicarea a fost redusa fie la un simplu schimb de informatii, fie la stabilirea unei relatii intre persoane. Se poate vorbi si de anumite transformari care au loc la nivelul celor ce intra in relatia comunicationala. Majoritatea teoriilor comunicarii au fost fondate de modelul codului ( un emitator codifica un measj si un receptor decodifica mesajul, intre cei doi interpunandu-se un „mijloc” de comunicare). De aici se poate intelege ca procesul comunicarii presupunde mai mult decat un participant, deoarece pe langa emitator el presupune unul sau mai multi receptori potentiali. Esenta procesului presupune deplasarea, transferul sau transmiterea informatiei de la un participant la celalalt participant.

In opozitie cu aceasta interpretare, cercetatori ca Paul Grice si Davis Lewis pornesc de la premisa ca mesajul in sine este intotdeauna incomplet si ca receptorul trebuie sa-l completeze, facand inferente, pe baza cunostintelor sale si a datelor situatiei in care are loc comunicarea. Asadar acesti doi teoreticieni ne propun un model inferential potrivit caruia a comunica echivaleaza cu a produce si a interpreta.

Cea mai elaborata perspectiva asupra comunicarii a fost construita de un grup de cercetatori condusi de epistemologul si specialistul in stiintele comunicarii Alex Mucchielli. El porneste de la premisa ca in cadrul comunicarii intra cvasitotalitatea expresiilor umane, aceasta abordare fiind numita si „teoria proceselor comunicationale”. Teoria acestor procese sustine ca notiunea de sens in comunicare i-a nastere intr-un cadru generalizabil, confirmand unul din postulatele Scolii de la Palo Alto, care privilegiaza contextul intercatiunilor. ( Claude-Jean Bertrand, „ Deontologia mijloacelor de comunicare”, edit.Institul European, 2000, pag 8-9). De fiecare data cand are loc comunicare, se produce o schimbare de stare, chiar se intampla ceva ce modifica relatia participantilor unul fata de celalalt si fata de lumea exterioara. Practic, nu exista comunicare fara efecte. In acest sens modelul elementar ar comunicarii trebuie extins deoarece pe langa un emitator, o informatie, un canal si un receptor mai avem si un efect. Asadar se poate ajunge la o definire a comunicarii : comunicarea este un proces prin care un emitator transmite informatie receptorului prin intermediul unui canal cu scopul de a produce asupra receptorului anumite efecte.

Comunicarea presupune sau stabileste intotdeauna o relatie sociala intre participanti, dobandind, prin urmare, caracterul de actiune sociala- „ actiunea este sociala in masura in care, datorita semnificatiei subiective pe care i-o acorda actorul individual, ia in considerare comportamentul celorlalti si, in consecinta, are o desfasurare orientata”, arata M.Weber (C.J.Bertrand......., pag 14).

Asa cum comunicarea este un proces complex prin care un emitator doreste sa-si faca acceptat mesajul de catre un receptor, asa si inainte de a cumpara un produs, trebuie sa il cunoastem, sa il dorim, si, in sfarsit, sa luam decizia de a-l achizitiona. Iar pentru ca acest lucru sa se intample, trebuie ca reporterul mesajului sa-i recunoasca emitatorului competenta in domeniul vizat si sa-i acorde destula incredere pentru a-i asculta si accepta mesajul. In caz contrar mesajul va fi evitat, ignorat. Astfel, rezultatul ar fi ca nu toata lumea acorda acelasi interes sau aceeasi credibilitate ziarului X sau Y. De fapt, anumite persoane nu vor cumpara niciodata vreunul dintre aceste ziare si nu vor fi deci expuse mesajelor emise de ele. Altii vor recepta informatia, dar nu-i vor da atentie: acesta este mecanismul perceptiei selective. De exemplu, doua persoane care citesc acelasi ziar nu vor retine in mod necesar aceleasi stiri, asa cum doua persoane care intra impreuna intr-un magazin nu vor fi neaparat atrase de aceleasi haine expuse. Astfel receptorul poate sa aleaga informatia pe care accepta sa o recepteze.