Comunicarea Umană

CAP. I. COMUNICAREA UMANĂ

Termenul de comunicare este legat de un proces comunicaţional, dar şi de rezultatul acestui proces, precum şi de unele fenomene specifice.

Teoriile comunicării

1. Teoria datei – aici se încadrează teoria matematică a comunicării. Ignoră înţelesul şi utilitatea mesajelor, anexându-se pe debitul informaţiei.

2. Teoria semnului – lingviştii dezvoltă subiecte specifice comunicării, bazându-se pe cod. Limbajul e văzut ca suport al gândirii.

3. Teoriile comportamentului – studiază comunicarea la nivel interpersonal. Comportamentul uman poate fi descris în termeni de stimuli – răspuns. Comportamentul uman presupune adaptări sau modificări constante sub influenţa factorilor externi şi interni.

4. Teoriile difuzării – studiază comunicarea de masă. Conform acestei teorii, publicul este atât receptor, cât sursă a mesajului.

5. Teoriile sistematice – au preocupare pt. cibernetică, constructivism şi organizare. Comunicarea e prezentată ca fiind un sistem deschis, fiind influenţată de contextul în care apare şi se dezvoltă. Comunicarea s-a dezvoltat ca urmare a apariţiei unor mijloace comunicaţionale moderne.

6. Teoriile psihologice: pun accentul pe diferite componente, inclusiv pe atitudini, intenţii şi condiţii necesare unei comunicări eficace. Sursa e influenţată de abilitatea ei comunicaţională, de atitudinile sale.

7. Teoriile antropo-sociologiei comunicării: pun accent pe elaborarea socială a interacţiunii. Schema comunicării prezintă 6 elemente constructive: sursa, destinatarul, mesajul, contextul, contactul şi codul.

8. Teoriile lingvistice- pt. lingvişti, limba ca o instituţie socială, e un sistem organizat de semne, ce exprimă idei, iar actul de vorbire este unul individual.

DEFINIREA CONCEPTULUI

Comunicarea prezintă o multitudine de ipostaze. Există mai multe tipuri de comunicare: artificială, biologică, culturală, managerială, cibernetică.

Din perspectiva cognitivă: comunicarea transmite un anumit conţinut.

Din perspectiva tehnică: leagă organismele între ele.

Din perspectiva lingvistică: schimbul verbal dintre subiectul care vorbeşte şi un interlocutor.

Din perspectiva managerială: schimbul de semnale cu scopul de a informa, instrui; acţiunea de a comunica şi rezultatul ei.

Perspectiva psihologică: totalitatea proceselor prin care o minte o poate influenţa pe alta.

Perspectiva sociologică: comunicarea e un proces de emitere a unui mesaj într-o manieră codificată.

Există 2 tipuri de comunicare: pe verticală cu o forţă superioară şi pe orizontală comunicarea şi relaţiile între prieteni.

Comunicarea este folosită în strânsă legătură cu următorii termeni: semne şi simboluri, limbă, cod, limbaj.

FUNCŢIILE COMUNICĂRII

a) Funcţia emotivă: comunicarea permite individului să-şi exteriorizeze emoţiile;

b) Funcţia politică: discursul stabileşte oportunitatea unei acţiuni;

c) Funcţia retorică: un individ poate comunica sub o anumită formă mesajul către interlocutor;

d) Funcţia demonstrativă: comunicarea se referă fie la elogierea sau blamarea unor personalităţi;

e) Funcţia persuasivă: emiţătorul îl poate determina pe receptor să se conformeze unui anumit răspuns;

f) Funcţia poetică: se pune accent pe modul în care se transmite mesajul;

g) Funcţia referenţială: orice mesaj are un anumit subiect şi e transmis într-un anumit cadru;

h) Funcţia metalingvistică

i) Funcţia fatică: are în vedere caracteristicile canalului de comunicare.

AXIOAMELE COMUNCIĂRII

1. Comunicarea este inevitabilă – indiferent de existenţa sau inexistenţa semnelor sau simbolurilor, comunicarea se manifestă. Astfel, privirea comunică, tăcerea comunică. Individul comunică în primul rând cu el însuşi, apoi cu tot ce-l înconjoară.

2. Comunicarea se dezvoltă pe 2 planuri: planul conţinutului (limbajul verbal) şi planul relaţiei (limbajul nonverbal). Conţinutul comunicării se referă la informaţiile şi datele conţinute de mesaj.

3. Comunicarea este un proces continuu ce nu poate fi abordat în termeni de cauză – efect sau stimul – răspuns. Comunicarea poate fi descompusă în segmente bine definite, fiecare fiind şi cauză şi efect. Emiţătorul consideră un segment de comunicare cauză, iar receptorul îl consideră efect, ceea ce constituie o problemă majoră.

4. Comunicarea se bazează atât pe informaţie în digitală (procesată de SNC), cât şi pe informaţie analogică. Componenta informaţională a comunicării este transmisă pe cale digitală.

5. Comunicarea este ireversibilă. Oamenii sunt rezultatul comunicării continue şi reversibile. Comportamentul uman este consecinţa comunicării interpersonale şi a celei intrapersonale, deoarece orice comunicare produce efecte atât asupra emiţătorului cât şi a receptorului. Personalitatea unui individ e rezultatul comunicării.

6. Comunicarea implică raporturi de putere între parteneri, iar tranzacţiile ce au loc între ei pot fi simetrice sau complementare. Comunicarea eficientă presupune egalitate între participanţi. Realizarea egalităţii în procesul de comunicare e determinată de tipul de interacţiune dintre comunicatori. Există interacţiuni personale şi tranzacţionale.

7. Comunicarea implică procese de acomodare şi ajustare a comportamentelor. Pt. a realiza o comunicare eficientă, vorbitorul trebuie să se adapteze stilului, personalităţii, modului de comunicare al interlocutorului, iar interlocutorul să procedeze la fel. Oamenii sunt diferiţi, iar aceste diferenţe le oferă unicitatea.

NIVELURILE COMUNICĂRII UMANE

În funcţie de nr.participanţilor şi tipul de relaţie între ei, există 5 tipuri de comunicare.

- intrapersonală: emiţătorul şi receptorul sunt una şi aceeaşi persoană;

- interpersonală: presupune 2 participanţi diferiţi în procesul de comunicare;

- de grup: presupune mai mult de 2 participanţi;

- publică: emiţător unic şi o multitudine de receptori;

- de masă: se realizează prin intermediul mijloacelor moderne comunicaţionale.

Comunicarea interpersonală se poate realiza atât pe verticală cât şi pe orizontală. Comunicarea pe verticală vizează comunicarea omului cu Dumnezeu şi priveşte o singură persoană. Rolul comunicării este de a transmite informaţii, emoţii, sentimente. Comunicarea pe orizontală se referă la comunicarea individului cu el însuşi.

Relaţiile interpersonale sunt benefice pt. indivizi, deoarece contribuie la dezvoltarea personalităţii acestora.

Relaţiile de grup sunt relaţii pe orizontală ce dezvoltă o serie de norme şi modele de comportament. În astfel de grupuri poate fi pozitivă sau negativă, în funcţie de efectele reţelei.

Comunicarea interpersonală poate satisface nevoia de: afecţiune, autocunoaştere, control, dominare, conducere, joc şi distracţie.