Conceptul de comunicare - introducere în teoria comunicării

COMUNICAREA

Conceptul central al lucrarii de fata este COMUNICAREA. Ea a fost definita in mai multe feluri deoarece din perspectiva Teoriei Comunicarii „acest concept deruteaza prin multitudinea ipostazelor sale si se constituie într-o sursa de confuzii si controverse.[...]. Cercetatorii americani Frank E.X. Dance si Carl E. Larson au încercat sa adune într-o carte definitiile comunicarii, propuse de autori diferiti, limitandu-se la cele mai reprezentative 126 de formulari. Cu acest prilej s-a evidentiat faptul ca în aproape fiecare subdomeniu al biologiei, sociologiei sau stiintei informatiei, termenul de comunicare este utilizat într-o acceptie particulara, specializata.” – anexa 1.

Comunicarea reprezinta deci o activitate pe care fiecare dintre noi o poate recunoaste, insa putini o pot defini satisfacator. „Comunicarea a evoluat o data cu comunitatile umane. Pe masura ce individul si grupurile au dobândit capacitati sporite si pe masura ce nevoile sociale s-au diversificat, comunicarea a urmat mai multe etape”. – anexa 2.

Cuvântul de origine latina “comunicare” înseamna “a face comun”, dar are mult mai multe sensuri decat cel de baza. In 1970 Frank E. X. Dance enumera nu mai putin de 15 sensuri ce pot fi asociate termenului de comunicare – anexa 3.

Cea mai accesibila modalitate de a intelege semnificatia unui termen necunoscut este dictionarul. Dictionarul explicativ si practic al limbii romane ofera urmatoarele definitii :

- „COMUNICA vb. – 1. a face cunoscut; a transmite ceva cuiva. 2. (despre oameni) a fi in legatura cu...; a sta de vorba. 3. (despre lucruri) a avea legatura cu..., a duce la.... „

- „COMUNICÁRE s.f. 1. Actiunea de a comunica si rezultatul ei. 2. Instiintare, informatie, stire. 3. Contact, relatie, legătură. 4. Prezentare într-un cerc restrans de specialisti a unei contributii personale într-o problemă a”

O definitie asemanatoare este data de un autor francez potrivit caruia comunicarea „desemnează fie actiunea de a comunica, fie rezultatul acestei actiuni”. Dar mai adauga ca „ea permite stabilirea unei relatii între per¬soane, între obiecte sau între persoane si obiecte.”

Din aceaste definitii putem concluziona: comunicarea reprezinta un mijloc de a interactiona. Acesta conceptie a fost exprimata de sociologul Norman Goodman: „Comunicarea este un mecanism al socializarii si o forma fundamentala de interactiune. Ea este considerata vehiculul interactiunii sociale si procedeul de negociere al acesteia. In fapt, omul ca fiinta sociala se construieste in procesele de socializare si interactiune”. Ideea este reluata de Studiile Culturale Britanice. Referindu-se la rolul social al comunicarii, Hartley si Hartley sustin: „Intrucat comunicarea este mijlocul prin care o persoana o influenteaza pe alta si, la randul ei, este influentata de acea persoana, comunicarea este adevaratul agent al procesului social. Ea face posibila interactiunea.”

Acest fapt este confirmat de o alta defintie general acceptata conform careia „comunicarea este o interactiune sociala prin intermediul mesajului” . De aceasta data putem observa ca apare un element nou in definitia conceptului de comunicare: mesajul. Pe aceasta directie, Jakoboson depune efortul de a defini comunicarea umana in jurul acestui element. El afirma: „Orice act de vorbire pune in joc un mesaj si patru elemente legate de aceasta: emitator, receptor, tema mesajului (referentul) si codul utilizat”. Relatia dintre cele patru elemente este variabila si mai adauga: „Mesajul necesita un contact, un canal si o conexiune psihologica intre expeditor si destinatar, contact care le permite sa stabileasca si sa mentina comunicarea.”

Astfel, se ajunge la o definitie mai simpla a comunicarii, prin enumerarea elementelor componente. „Dincolo de specificitatea diferitelor teorii şi modele, la modul cel mai general, comunicarea implică următoarele elemente majore: sursa (emiţător), mesajul, canalul, receptorul, codul, zgomotul, feed-back-ul.” – anexa 4.