Criza de imagine

INTRODUCERE

Cuvântul “criza” provine de la termenul grecesc krinein, care înseamna ”a decide” - se refera la o faza decisiva dintr-o serie de evenimente si este de multe ori folosit la timpul trecut pentru a descrie acel moment din cursul unei boli în care lucrurile iau o întorsatura decisiva, fie buna, fie rea. Este practic imposibil sa se sintetizeze toate aspectele care caracterizeaza o criza într-o singura definitie. Situatia la care ne vom referi în acest capitol este aceea care copleseste resursele de posibilitati de rezolvare a problemelor din societate, care ameninta cu disparitia sistemelor de control sociale si care, prin urmare, poate produce o bulversare de câteva zile a cursului firsc al vietii pentru un numar mare de indivizi.

Crizele se caracterizeaza în primul rând prin viteza cu care apar, numarul de actori implicati, nevoia de a lua decizii în conditii de nesiguranta si presiune a timpului, si, de cele mai lulte ori, interventia mass-media.

Lucrarea de fata are cinci capitole:

- Delimitari conceptuale;

- Comunicarea în situatia crizelor de imagine;

- Disfunctionalitati în comunicare;

- Comunicarea cu masele;

- Mass-media si cenzura.

Primul capitol urmareste un scurt istoric al cuvântului, al comunicarii prin diferite forme de-a lungul istoriei; am pus accentul, în principal, pe modalitatile prin care mijloacele de comunicare si relatiile publice si-au pus amprenta asupra evenimentelor si personajelor principale ale istoriei. De asemenea am analizat aspectele generale ale unei crize, etapele acesteia, tipologia si evolutia în timp, fara a intra în detalii care nu fac obiectul lucrarii de fata. Primul capitol se încheie cu un set de caracteristici comune tuturor tipurilor de criza, prin care fac trecerea catre urmatorul capitol, comunicarea in situatia crizelor de imagine.

In principal, comunicarea si relatiile publice au un rol bine determinat in gestionarea imaginii unei organizatii sau a unei persoane; imaginea este un obiect de patrimoniu, un factor care poate genera dezvoltarea sau disparitia unei institutii.

Capitolul doi se doreste a fi un ghid practic având la baza activitatile de relatii publice in ceea ce priveste imaginea organizationala, rolul si functiile departamentului de PR in gestionarea crizei de imagine, sugestii privind planul de gestionare a unei crize, modalitatea de evaluare a nivelului de pregatire a unei organizatii pentru criza si elemente ce privesc comunicarea in astfel de momente. Capitolul cuprinde exemple clasice, dar si aspecte luate din realitatea româneasca a ultimului deceniu.

Cel de - al treilea capitol analizeaza comunicarea ca sursa a unor disfunctionalitati care pot genera, in multe situatii incidente sau chiar crize intr-o organizatie; am pornit de la cauzele deteriorarii comunicarii, atingând elementele acestor cauze, in special: deficientele tehnice si organizatorice, factorii de sorginte psihologica si incompatibilitatile comportamentale. Tot in acest capitol am descris si aspectul comunicarii in conditii de stres.

Cele mai profunde crize sunt cele care au public tinta, întreg peisajul societal; cunoasterea psihologiei multimilor, a caracteristicilor care o definesc, a orizonturilor de asteptare ale acesteia sunt elemente ale întregului, notiuni care trebuiesc cunoscute in momentul in care comunicam; rolul liderului intr-o organizatie este primordial in dezvoltarea respectivei institutii, un bun lider este urmat de mase, el putând accelera procesele care au loc in cadrul unei multimi. In cel de-al patrulea capitol am analizat aceste aspecte, accentuând rolul liderului in influentarea comportamentului social. Pornind de la ideea conform careia ,,capacitatea comunicationala a liderului se dobândeste si se perfectioneaza asemenea altor abilitati din domeniul comportamental’’, am analizat un caz celebru in istorie, cazul dictatorului german Adolf Hitler, exceptia care întareste regula mai sus enuntata.

In ultimul capitol este vorba despre un accident in organizatia militara, in care au intervenit divergente intre asteptarile mass-media, care, in dorinta gasirii senzationalului, aveau tendinta sa nu mai respecte regulile specifice institutiei in cauza si argumentele obiective care au condus la limitarea accesului presei in anumite sectoare de activitate, care nu aveau legatura cu cazul in speta.