De La Utopie la Realitate - Tehnici de Manipulare în 1984

Argument

Dominaţia absolută asupra vieţii sociale reprezintă idealul tuturor liderilor regimurilor totalitare, ce reuşesc să-şi impună controlul asupra maselor sub pretextul schimbării radicale a societăţii conformă unui proiect ideologic. Regimurile totalitare din secolul al XX-lea, deşi au eşuat tocmai din cauza contrastului dintre proiectul utopic al unui „bine” unanim şi realitatea plină de sacrificii, s-au apropiat foarte mult de tipul ideal de totalitarism. Lucrarea de faţă îşi propune să analizeze o parte din tehnicile de manipulare ce susţin totalitarismul utopic ilustrat în romanul „O mie nouă sute optzeci şi patru” al lui George Orwell.

Cuvinte-cheie: manipularea contextelor, controlul realităţii,propagandă, disonanţă cognitivă

Din primele momente ale existenţei sale omul a existat ca fiinţă socială, implicat în activităţile de grup care presupun comunicare şi colaborare. Toată evoluţia sa ulterioară, până în prezent s-a realizat pe baza reţelei create de comunicare, întrucât acest proces a făcut posibilă integrarea eficientă a individului într-un sistemul social clădit pe norme şi supunere. Astfel, comunicarea eficientă în acest context este echivalentă cu crearea condiţiilor de supunere, cu consolidarea relaţiilor sociale ierarhice şi funcţionale din interiorul statelor. „Convingerea nu s-a făcut nici prin conspiraţii, nici prin lovituri de forţă, ci prin rutină.” Cel care realizează convingerea şi supunerea este liderul, cel care identifică corect nevoile maselor şi care găseşte întotdeauna opţiunile favorabile de exploatare a acestora, în sensul orientării maselor în direcţia dictată de el.

Manipularea a existat înainte ca ea să fie conceptualizată, înainte să-i fie dedicate studii de psihologie, sociologie ori comunicare, a apărut o dată cu organizarea socială, fie ea incipientă, pentru că, dintotdeauna liderul a avut un singur scop, şi anume acela de a-şi asigura controlul asupra totalităţii informaţiilor în care evoluează populaţia subordonată.Liderul este cel care a înţeles că acest scop este realizabil prin comunicare, ca şi act de construire a sensului, pentru că prin „comunicare nu se manipulează cetăţeanul, ci situaţia în care el se găseşte”

În sensul său sociologic, manipularea este prezentă atunci când o anumită situaţie e creată premeditat pentru a influenţa reacţiile manipulaţilor in sensul dorit de manipulator, ca o metodă prin care ideile propagate determină formarea unor convingeri noi, conforme cu interesele celui care a pus in practică sistemul de propagandă. Manipularea nu a luat fiinţă o dată dezvoltarea tehnică şi cu dezvoltarea mass-mediei, ci aceste mijloace doar au favorizat exercitarea unei presiuni sporite a fenomenului comunicaţional asupra societăţii. Ca dovadă a milenarei sale existenţe menţionăm că manipularea este întâlnită în anul 1353 Î.Hr. în Egipt, când faraonul Amenhotep al IV-lea produce o revoluţie care, prin intermediul schimbărilor radicale la toate nivelurile, impune o nouă realitate acceptată unanim, şi o dată cu aceasta şi statutul monoteist al faraonului. Elemente cum ar fi impunerea unui sistem de legi aspre, legitimarea suveranului ca trimis al zeilor, utilizarea sistemului de caste, apelul la moralitate sau la legea divină sunt tot atâtea mijloace de manipulare, de construire a unui nou sens atunci când popoarele erau pregătite să îl accepte.

Manipularea nu trebuie neapărat considerată în sensul său negativ, întrucât se ştie acest tip de dominare fost utilizată de la începuturile societăţii, astfel încât s-ar putea spune că evoluţia a fost posibilă tocmai prin acţiunea acestui model comunicaţional. De altfel, manipularea nu este specifică neapărat regimurilor totalitare, pentru că, în plus faţă de regimurile totalitare unde liderul doreşte putere absolută, regimurile democratice permit cetăţenilor şi exprimarea unui alt punct de vedere: „dacă una din obsesiile totalitarismului este unanimitatea, salvarea democratică este majoritatea” . Chiar dacă toate regimurile politice îşi datorează succesul unei situaţii comunicaţionale persuasive, convingătoare, totuşi regimurile totalitare impresionează prin extremismul impunerii şi al menţinerii lor la putere.

În cele ce urmează, vom analiza câteva tehnici de manipulare utilizate într-un regim totalitar, unul „aproape” perfect, şi anume cel descris în romanul politic al lui George Orwell, „O mie nouă sute optzeci şi patru” Considerat încă utopie, romanul pleacă de la o premisă istorică, sursă a relatării unor acţiuni extremiste ale regimului Fratelui cel Mare, relatate într-o manieră mai mult jurnalistică, creând impresia unui reportaj, ce transformă cititorii în martori ai întâmplărilor.

Regimul politic prezentat este unul care tinde spre perfecţiune, în care dominarea este prezentă în toate aspectele vieţii, înabuşind orice manifestare a individualului. Personajul central al romanului este Winston Smith, locuitor al Oceaniei, prin relatările căruia reuşim să accedem realitatea unui popor oprimat, aflat în permanenţă sub supravegherea Fratelui cel Mare şi a Poliţiei Gândirii. Supravegherea se realizează atât prin intermediul unor ecrane imense, omniprezente, dotate cu o tehnologie care permitea urmărirea indivizilor, dar şi emisia de ştiri propagandistice, cât şi a rigurozităţii controlului asupra timpului tuturor. Instituţiile Oceaniei deţin controlul absolut al vieţii indivizilor, dar şi asupra istoriei, pe care o pot modifica oricând este nevoie, în scopul susţinerii activităţii Fratelui cel Mare si a Partidului. Justificarea acţiunilor „protectoare” ale liderului este oferită prin descrierea Duşmanului Poporului, Emmanuel Goldstein, fost membru al Partidului, acuzat de trădare şi responsabil pentru toate crimele şi neajunsurile.