Despre un Aspect al Comunicării Nonverbale - Construirea Conceptului de Imoralitate prin Intermediul Canalului Vizual

În mod normal, în comunicarea interpersonală, indivizii transmit în acelaşi timp atât informaţii verbale cât şi nonverbale. Alături de informaţiile verbale noi transmitem informaţii prin intermediul expresiei faciale, postură, gesturi etc. Comunicarea nonverbală, dat fiind că utilizează prioritar canalul vizual, are caracteristici persuasive net superioare în raport cu comunicarea verbală. De altfel, este bine cunoscut faptul că, şi în viaţa obişnuită, încrederea în informaţiile vizuale este mult mai mare decât în cele primite auditiv, cel puţin în sensul că există o posibilă îndoială faţă de ceea ce auzim, dar extrem de rar faţă de ceea ce vedem. Experimentul de mai jos reprezintă un exerciţiu de aplicare a acestor concepte teoretice.

Tema: Comunicarea prin canalul vizual.

Scopul:

A afla modul cum indivizii îşi construiesc şi definesc conceptul de imoralitate.

A afla în ce măsură acelaşi personaj poate fi perceput diferit în funcţie de jocul dintre lumini şi umbre.

Ipoteze:

Lumina influenţează percepţia privind gradul de imoralitate.

Lumina influenţează percepţia privind gradul de inteligenţă.

Universul cercetării:

Am analizat întreaga populaţie a clasei a XI –a D de la Colegiul Naţional „ Petru Rareş” din municipiul Suceava. Am realizat o cuprindere totală a populaţiei. Aşadar, universul cercetării corespunde cu eşantionul.

Procedura de eşantionare: Am împărţit clasa în două obţinând două grupuri omogene din punct de vedere al variabilei sex.

Metoda : ancheta

Tehnica : chestionarul, experimentul .

Instrumentul de lucru: chestionar cu 6 itemi (vezi anexă). Chestionarul a fost aplicat în data de 18 mai 2004 între orele 10.30 a.m. şi 11.30 a.m.

Concepte utilizate: lumină, moralitate/imoralitate, percepţie.

Definirea conceptelor:

În Dicţionar de sociologie C. Zamfir dă următoarea definiţie conceptului de morală: „Ansamblu de norme de reglementare a comportamentului, fundate pe valorile de bine/rău, moral/imoral, cinste, corectitudine, sinceritate, responsabilitate, larg împărtăşite în cadrul unei colectivităţi, caracterizate printr-un grad ridicat de interiorizare şi impuse atât de către propria conştiinţă (conştiinţa morală.), cât şi de presiunea atitudinilor celorlalţi (opinia publică). În morală sunt incluse şi concepţii despre ceea ce este moral/imoral, bine, rău. Moralitatea se referă la gradul în care normele morale sunt respectate de către o persoană, grup, colectivitate. Moravurile reprezintă un concept cu o tentă mai generală, el referindu-se la morală ca ansamblu de norme şi valori recunoscute şi impuse de către societate, la moralitate, ca grad de respectare a acestor norme în cadrul unei colectivităţi, cât şi la o serie de practici, moduri de comportare specifice respectivei comunităţi şi care sunt mai mult sau mai puţin formulate explicit ca norme morale, adesea ele fiind chiar opuse normelor şi valorilor formal şi general acceptate, dar sunt rar practicate. Pentru o asemenea din urmă situaţie putem da ca exemplu „bacşişul", „corupţia". ”

Sociologia moralei reprezintă o preocupare sistematică de analiză a moralei ca fenomen social. Zamfir prezintă trei mari teme de preocupare a sociologiei moralei:

a. „Sistemele morale. ca produse ale diferitelor tipuri de societăţi (ex. m. renunţării, ca un produs tipic al unei societăţi stagnante, cu resurse limitate, caracterizată prin prezenţa unor puternici factori adverşi pentru viaţa umană) sau a diferitelor grupuri şi clase sociale (morala burgheză, de ex.).

b. Factorii sociali responsabili de gradul de respectare a normelor morale (starea de moralitate).

c. Cercetări asupra dinamicii valorilor, normelor morale, inclusiv ale comportamentului, ale moravurilor; de exemplu evoluţia moralei relaţiilor dintre sexe, a familiei, etc. ”

Percepţia este un proces psihic prin care obiectele şi fenomenele din realitate, acţionând nemijlocit asupra organelor de simţ, sunt reflectate în totalitatea însuşirilor lor ca un întreg unitar. Percepţia este imaginea care rezultată din acest proces. Spre deosebire de senzaţie, care reflectă o însuşire sau alta a unui obiect, percepţia reflectă obiectul în ansamblul său. Percepţia reprezintă procesul principal al cunoaşterii senzoriale la om. Percepţia se bazează pe experienţa anterioară a omului, pe raportarea obiectului perceput la o anumită categorie de obiecte; de aceea în percepţie se reflectă semnificaţia obiectului respectiv. Cercetările experimentale au arătat că procesul percepţiei are un caracter selectiv şi este influenţat de particularităţile obiectului perceput, de trebuinţele şi de interesele persoanei, de aşteptarea sau de atitudinea anticipativă. Percepţia este de diferite feluri: vizuală, auditivă, tactilă etc. Percepţia feţei este procesul prin care creierul şi mintea înţeleg şi interpretează faţa, în special faţa umană.