Dizolvarea barierelor de comunicare în cadrul unei organizații

Toate definitiile date comunicarii umane, au cel putin urmatoarele elemente comune: comunicarea este procesul de transmitere de informatii, idei, opinii, pareri, fie de la un individ la altul, fie de la un grup la altul.Dintre toate definitiile comunicarii apartinand autoriilor de specialitate am ales sa prezint in mod special doua dintre acestea, datorita faptului ca sunt mai largi ca sfera de cuprindere.

“In sensul cel mai general, se vorbeste de comunicare de fiecare data cand un sistem, respectiv o sursa influenteaza un alt sistem, in speta un destinatar, prin mijlocirea unor semnale alternative care pot fi transmise prin canalul care le leaga.” – Charles E. Osgood, A vocabulary for Talking about Communication.

“Cuvantul comunicare are un sens foarte larg, el cuprinde toate procedeele prin care un spirit poate afecta un alt spirit. Evident, aceasta include nu numai limbajul scris sau vorbit, ci si muzica, artele vizuale, teatrul, baletul si, in fapt, toate comportamentele umane. In anumite cazuri, este poate de dorit a largi si mai mult definitia comunicarii pentru a include toate procedeele prin care un mecanism (spre exemplu, echipamentul automat de reperaj al unui avion si de calcul al traiectoriei acestuia) afecteaza un alt mecanism (spre exemplu, o racheta teleghidata in urmarirea acestui avion)” – Shannon si Weaver.

Cand un cuvant este la moda, cum este astazi cuvantul “comunicare”, cand activitatile sau evenimentele pe care le reprezinta se multiplica, sensul sau tinde sa se largeasca datorita chiar interesului de care se bucura.

Comunicarea in cadrul organizational constituie un domeniu de cercetare putin structurat si format din abordari diverse, ca, de altfel, si studiul comunicarii: comunicarea interpersonala, dinamica grupurilor, sociologia organizatiilor, management… Mutatiile recente produse in organizarea sistemului muncii au accentuat importanta schimbului si gestiunii informatiei in activitatile de productie. Noile forme de organizare care apar astazi nu sunt numai consecutive expansiunii tehnologiilor de informare si comunicare. Ele rezulta din dezvoltarea unei noi rationalitati: autonomie, echipe de proiecte, participare… aceste principii au o repercusiune esentiala: accea a unei coordonari crescute si complexe. Comunicarea apare ca un proces decisiv al acestei coordonari.

In organizatii comunicarea, este adesea vazuta drept cauza tuturor relelor si, in consecinta, si remediul de a rezolva fiecare problema: a devenit o obisnuinta si comoditate sa diagnostichezi toate disfunctiile organizatiei drept “o problema de comunicare”. Această perspectivă porneşte de la confuzia lărgirii ariei comunicării la toate procesele sociale: într-adevăr, actul comunicării este implicat în toate dimensiunile activităţii noastre, dar dacă o comunicare ineficientă este responsabilă de un anumit insucces, ea nu este singura responsabilă. Aceasta constatare este revelatoare asupra iluziilor care persista in organizatii asupra caracteristicilor si virtutilor actului de comunicare.

Printre aceste iluzii, putem distinge trei dintre cele evidente si frecvente (J.Y. Capul – Les Communication dans les organizations):

- este usor sa comunici, este suficient sa enunti un mesaj;

- odata ce a fost primit un mesaj, este evident ca el va fi inteles de catre receptor in aceeasi maniera ca a emitatorului;

- nu exista decat o singura forma de comunicare pertinenta, anume aceea prin care se emite un mesaj.

Stiintele umane au contribuit la a pune in evidenta aceste idei false si a clarificat logicile procesele de comunicare si organizare. Comunicarea este perceputa ca o componenta si o resursa capitala in functionarea organizatiei.

Chiar dacă este adevărat că procesul comunicării face parte din istoria individuală a fiecăruia dintre noi, asta nu înseamnă neapărat că modul în care am comunicat până acum a fost unul eficient.

Este evident că o înţelegere perfectă este imposibilă, dar o astfel de percepţie poate duce la definirea unei bariere în comunicare. O buna comunicare nu realizează implicit o perfectă înţelegere la toţi participanţii. Este evident că o înţelegere perfectă este imposibilă, dar o astfel de percepţie poate duce la definirea unei bariere în comunicare.