Educația Formală versus Educația Informală

Educaţia este factorul hotărâtor al dezvoltării psihoindividuale a persoanei. Ea sistematizează şi organizează influenţele mediului. Are o funcţie socială, fiind intermediarul între om şi condiţiile de mediu. Copilul dobândeşte prin educaţie norme, valori, modele care se manifestă apoi ca opţiuni personale, în comportamentul său. Formarea şi dezvoltarea personalităţii umane este deci, un proces orientat, organizat şi conştientizat prin educaţie. „Educaţia depistează dispoziţiile ereditare, le diferenţiază, le modifică, le grăbeşte funcţionarea, le suplimentează forţa, făcând din ele calităţi”. Totodată, „influenţele mediului, neorganizate, sunt direcţionate de educaţie, oferindu-le omului în forma pedagogică, pentru a le face durabile şi consecvente.”

În acest raport de persuasiune discutăm despre educația formală și educația informală, caracteristicile lor și rolurile pe care acestea le joacă în viața elevului pentru a-l forma ca viitor individ în cadrul unei colectivități.

Vom evidenția factorii ce influențează aceste două forme: familia, anturajul și mass-media.Vom reliefa o comparație între cele două tipuri de educație și faptul că ne bazăm mai mult pe cea de tip informal, această comparație făcându-se prin analize pro și contra. De asemenea evidențiem cele mai frecvente greșeli realizate pe de o parte de către stat, iar pe de altă parte de către părinți și profesori și vom relata și cazuri reale ale unor oameni importanţi din lumea afacerilor care au reușit în viață pentru că au acordat o mai mare atenției studiului autodidact.

Introducere

Educaţia este un fenomen care a apărut odată cu societatea umană şi care a suferit pe parcursul dezvoltării societăţii o serie de modificări. De la acţiunea empirică de pregătire a tinerei generaţii pentru viaţa socială şi până la acţiunea fundamentată din epoca modernă, educaţia a parcurs un drum lung devenind o ştiinţă autentică, cu legităţi şi statut propriu.

Ni se spune când suntem mici că trebuie să ne ducem la școală, la început nu avem idee de semnificația acestui concept, ne gândim rapid la o clădire în care intră și ies foarte mulți copii și la hărmălaia creată de aceștia.

În formarea personalităţii umane acţionează trei factori : ereditatea, mediul şi educaţia.

“ Eu sunt copilul. Tu ţii în mâinile tale destinul meu.

Tu determini în cea mai mare măsură, dacă voi reuşi sau voi eşua în viaţă!

Dă-mi, te rog, acele lucruri care să mă îndrepte spre fericire.Educă-mă, te rog, ca să pot fi obinecuvântare pentru lume".

Acest paragraf face trimitere direct către stat, familie și personalul didactic. Copilul este la început ca o plantă de care trebuie să te îngrijești dacă vrei să înflorească și să crească mlădioasă. Statul trebuie să se preocupe de crearea unui climat favorabil în țară, economic și social, favorabil dezvoltării. Ministerul Învățământului nu ar mai trebui privit ca un teren pe care serviciile speciale dezamorsează bombe. Învățământul trebuie să aibă prioritate pentru că din el vor ieși adevărații specialiști care vor ușura situația din România, copiii sunt viitorul țării. Părinții pe de altă parte ar trebui să-i sprijine în alegerile pe care aceștia le fac, să le creeze un spațiu plăcut care să le stimuleze creativitatea, să le cultive abilitățile și înclinațiile pe care le au și să-i înscrie la școli potrivite pentru ei. Profesorii care se gândesc numai la remunerația pe care o primesc și la faptul că au concediu ca alți angajați din alte domenii ar trebui să se apuce de orice altceva numai de predat nu. Ei trebuie să acorde o foarte mare atenție asupra educației căci în fond pe umerii lor stă toata greutatea. Totul începe de la dorința de a schimba.

1. Enunțarea temei

1.1 Educația formală: definire și caracterizare

Acest tip de educaţie face legătură dintre majoritatea influenţelor intenţionate şi sistematice, create în cadrul instituţiei specializate, cum ar fi şcolile sau universităţile, şi are ca scop suprem formarea omului, ca personalitate.

Ea se realizează în cadrul unor instituții de învățământ (grădinițe, școli, liceee, universități, instituții a căror principală misiune este educația, cu ajutorul profesorilor, care ar trebui să fie adevărate modele pentru elevi. Este organizată pe ani, pe profiluri sau filiere profesionale, în timp ce autonomia celui care învață sau alege temele este redusă.

Educaţia formală este explicată pe baza unor obiective clar definite, iar procesul educaţional se caracterizează prin intensitate, concentrare şi continuitate. Țelul acestui tip de educaţie este de a informa elevii prin cunoştinţe noi, familiarizarea cu tehnici educative, care le va da indivizilor o anumită independenţă educativă.

Pentru acest tip de educaţie sunt elaborate programe de specialitate, care sunt pregătite de specialişti, cu o pregătire în acest sens. Cunoştinţele primite sunt alese şi structurate, fiind caracterizate prin conţinut ştiinţific.

Educaţia formală ajută la o asimilare continuă a cunoştinţelor şi uşurează dezvoltarea unor aptitudini, capacităţi, atitudini a individului, introducerea persoanei în societate. O latură importantă a educaţiei formale o constituie evaluarea, care uşurează reuşita şcolară, succesul formării elevilor.

Evaluarea, în afară de faptul că evaluează cunoştinţele elevilor, mai are scopul de a trezi în individ, capacitatea de autoapreciere, autoevaluare. Individul se simte frustat, atunci cînd persoana de alături este apreciată mai bine. Acest lucru, în cazul în care este o notare corectă, să trezească eul propriul, şi să se ridice la aşteptările cuvenite. Deşi acest tip de educaţie este necesară, totuşi are unele goluri, din cauza programelor de învăţămînt încărcate.

Acest fapt cauzează lipsa neobişnuitului, creativismului, şi are caracter de rutină şi monotonie. Lipsa de explicare şi argumentare, face ca cunoştinţele transmise să aibă un caracter pur informativ, fără a trezi minţi şi a descuia idei măreţe.

Educaţia formală este caracterizată prin următoarele:

- la bază are, introducerea persoanelor în studiu intelectual;

- posibilitatea de a lega cunoştinţele, având la bază cunoştinţele teoretice;

- recunoaşterea cunoştinţelor proprii;

- formarea şi concretizarea cunoştinţelor şi în alte forme educative, din punct de vedere social.

1.2 Educația informală: definire și caracterizare

Acest tip de educaţie cuprinde majoritatea informaţiilor neintenţionate, de volum mare, având de mai multe ori un aspect cantitativ decât calitativ. Cu aceste tipuri de cunoştinţe individul personal se întâlneşte zi de zi, acestea fiind în formă brută, neselectate de o persoană specializată.