Gândirea Captiva

Czeslaw Milosz autorul cartii „Gândirea captiva” s-a nascut în Lituania în iunie 1911, iar mai apoi s-a mutat în Polonia. Mai târziu a trait un timp în Franta si apoi în Statele Unite. Într-un final s-a stabilit la Cracovia unde a si murit în august 2004. Poet si prozator deopotriva Czeslaw si-a scris întreaga opera într-un dezgust profund fata de sistemul comunist pe care îl considera antiuman si care actiona ca o forta magnetica întunecata si la care intelectualii nu erau imuni asa cum ar fi trebuit sa fie.

În 1980 a primit Premiul Nobel pentru Literatura, si întors în Polonia, dupa 30 de ani de absenta a fost aclamat ca un erou national.

Opera lui Milosz este foarte greu de înteles pentru ca eseurile sale sunt dense si reflecta cautarile sale despre esenta omului si despre lectiile dureroase ale istoriei moderne.

În Postfata la cartea sa „Gândirea captiva” Wlodzimierz Bolecki vorbeste despre tema cartii si anume „convertirea la marxism” si totodata influenta exercitata de Witkiewicz (sau cum îi ziceau ei Witkacy) a carui viziune pesimista si catastrofica asupra istoriei avea sa se îndeplineasca întocmai dupa 1939.

Însasi titlul cartii exprima genialitatea lui Milosz pentru ca expresia (tradusa si „intelect înrobit”) a devenit o expresie uzuala si cea mai cunoscuta definire a gândirii ideologiei totalitare marxiste.

Cartea desi poate parea una de tip politic, ea nu e asa. E de fept un tratat literar care vorbeste nu despre un cerc de cunoscuti ci despre psihologia si caracterul omului, si mai mult despre acestea decât despre ideologia sau o cronica istorica a anilor stalinisti. Vorbeste despre sufletul uman. Despre cruzimea istoriei si mai ales despre erorile comediei umane. Ea asa cum sustine Bolecki este de fapt un tratat moral camuflat : încearca sa le explice cititorilor occidentali mentalitatea intelectualilor est-europeni în perioada stalinista, iar autorul poate sa se descarce de resturile otravitoare ale doctrinei care l-a marcat. Comunismul devenise o boala a sufletului indivizilor care sustinuta asa cum trebuie de politicieni s-a transformat într-un monstru ucigator de intelecte si fizice.

Înca de la începutul cartii autorul ne spune care este de fapt scopul acestei carti insitând ca ea a fost scris pentru a dezbate tema totalitarismului comunist ca jonctiune între teroare si doctrina, pentru ca în Polonia intelectualii trec de partea acestui sistem malefic, iar consecintele genereaza probleme de natura interioara si exterioara.

„Gândirea captiva” a aparut dupa al doilea razboi mondial, publicata în 1953 si poate fi definita ca o încercare de a se elibera de fatalism prin accentuare a influentei exercitate de Noua religie, nu spirituala ci material-stiintifica.

Murti- Bing

Începând cu a doua jumatate a secolului XIX se contureaza în constiinte ideea ca destinul uman poate fi influentat de anumite scrieri cade exemplu cele filozofice extrem de greu de înteles pentru muritorii de rând.

În 1932, la Varsovia, a aparut romanul care l-a inspirat si pe Milosz în crearea operei sale „Nesatul” scris de Stanislav Ignacy Witckiewicz. Actiunea „Nesatului” se petrecea în Polnia, dar nu avea precizat timpul putând astfel a fi ancorata cu usurinta în prezentul anilor ’50. Mediul prezentat era acela al muzicienilor, pictorilor, filozofilor, aristrocratiei si ofiterilor superiori fiind ilustrat regresul artistic, religios si filozofic al civilizatiei amenintata de atacul unei armate mongolo-chineze. Eroii romanului sunt nefericiti tocmai pentru ca nu au nici o credinta si nici sentimentul ca actvitatea pe care o practica are vreun rost.

În acest timp apar în orase negustori care vând pe ascuns tablete miraculoase ale filozofului mongol Murti-Bing; aceste tabete se zvonea ca au puterea de a transmite „conceptia despre lume” în forma organica. Aceasta „conceptie” constituia de fapt si forta armatei mongolo-chineze. Efctul acestor pilule era imprimarea unui sentiment de seninatate si fericire, astfel invazia armatei mongolo-chineze nu mai era vazuta ca o tragedie , în urma unui numar crescând de oameni care consumau pastilele Murti-Bing.

În cele din urma razboiul izbucneste si eroii care adoptasera viata murti-bingului pornesc în slujba noului regim, dar ramân tousi schizofrenici neputându-se adapta în totalitate.

În viata reala omul care se confrunta cu supunere fata de noul regim comunist fie trebuie sa moara, fizic sau spiritual, fie sa renasca. Iar acesta Noua credinta ofera perspective atragatoare , la care intelectualii adera.pentru acceptarea murti-bingismului exista asadar câteva concepte cheie:

- Pustiul : inexistenta religiei care da un sentiment de repere, de permanenta framântare, deoarece nu mai exista un sistem unitar de concepte care sa îi uneasca pe taran, muncitor si student. Filozofia înlocuieste religia, dar e valabila numai pentru specialisti. Majoritatea începe sa priceapa muzica, pictura si poezia ca ceva strain , complet incomprehensibil; intelectualii, „alienati”, îsi doresc sa se regaseasca în rândurile maselor cu satisfactii limitate precum caldura colectiva. Perceptiile totalitare nu erau îndeajuns de puternic înradacinate ca sa aiba succes. În schimb murti-bingismul era altceva. Oferea baze stiintifice si o îngropare a oricarei reminescentea epocilor trecute. Astfel se impune un singur sistem, un singur limbaj al conceptelor. Toti sunt egali. Dialectica (filozofia) i-a unit, iar intelectualul devine din nou util

- Absurdul desi nu se vorbeste despre ratiunile metafizice care duc la schimbarea conceptiilor politice în totalitate, ele exista. Iar omul care traise în societatea de pâna atunci nu realizase ca nimic nu e al lui ca apartine formatiei care l-a nascut. Dar absurdul tocmai asta subliniaza ca nu totul trebuie sa dureze la infinit : ci trebuie sa se nasca un om nou, care nu se supune care transforma totul, care îsi creeaza el însusi formatiunea istorica de care apartine si nu ramâne sclavul ei.intelectualul devine astfel prietenul omului, dar al omului asa cum trebuie sa fie nu asa cu este el.