Interculturalitate interactivă în Banat

Interculturalitate interactiva in Banat

Atunci când se iau în discutie concepte cum ar fi cele de „interculturalitate” sau de „interconfesionalitate”, o problema extrem de dificila se ascunde în spatele rândurilor scrise de cei care îndraznesc sa se avânte în teritorii atât de ambigue. Totul se datoreaza semantismului termenilor în cauza, care, la o simpla analiza, dezvaluie una dintre capcanele conceptelor în discutie. Atasata fie substantivului „cultura”, fie celui de „confesiune”, particula „inter-”, a carei origine latina este evidenta, are urmatoarele sensuri principale: „între”, „printre”, „în mijlocul”. Toate aceste semnificatii trimit la un înteles unificator, anume acela de „mijlocire”, sau, înca si mai bine spus, de „intermediere”. Cu alte cuvinte, atunci când vorbim despre „interculturalitate” sau despre „interconfesionalitate” ne vom referi, de voie sau de nevoie, la ceea ce se afla între culturi, respectiv între confesiuni diferite. Invocând o frumoasa metafora utilizata cândva de profesorul Virgil Ciomos, acel ceva care se afla „între” (lat. „inter-”) poate fi gardul situat mediator la intersectia a doua gospodarii. Pastrând aceasta imagine în minte, putem deslusi problema implicata de conceptele noastre: gardul poate fi elementul unificator a doua vecinatati, dar, la fel de bine, el poate fi tocmai elementul care le desparte.

Interculturalitatea Banatului singularizeaza aceasta parte a Europei, chiar la nivel continental, prin metisajul sau interconfesional, interetnic, interlingvistic si intercultural reusit, legitimând-o ca sediu natural pentru studii antropologice, sociologice, psihologice si istorice de profil.

Originalitatea interculturalitatii din Banat se defineste prin urmatoarele aspecte:

a. daca în Occident interculturalitatea s-a dezvoltat din nevoia de a da o replica modelelor culturale ale emigrantilor, de cele mai multe ori acceptati cu ostilitate retinuta pentru potentialul lor destabilizator si posibile surse de poluare a identitatii mentalului colectiv al tarilor vestice, în Banat interculturalitatea are la baza un original comportament permisiv care a dat posibilitatea fiecarei etnii sa se integreze în istoria comunitara, fara a se simti agresata de „bastinasi”, fie ei majoritari sau minoritari. Permanenta raportare la aceleasi probleme cotidiene, a facut ca preocuparea de explorare în comun a solutiilor practice la problemele comunitare identice sa genereze o coeziune sociala naturala, adica fara apel la normativitatea de tip institutional. Diversitatea etnica a fost perceputa ca sursa de amplificare a solutiilor alternative pentru problemele comunitare, identice în esenta lor, în arealul banatean contactele interetnice cotidiene nu au fost, deci, orientate de obligatiile exogene ale cetateniei comune sau de „achitarea” unor datorii de natura institutionala, ci din nevoia endogena de atenuare a orizonturilor de asteptare fata de proiecte comunitare globale. Interculturalitatea a început si continua sa fie interactiva în acest sens;

b. încercarile de abordare a realitatilor noastre prin prisma multiculturalitatii au esuat (si vor esua) deoarece aici sunt alte conditii decât, sa zicem, în Belgia, unde comunitatea flamanda si cea valona reprezinta, de fapt, doua structuri institutionale distincte, comunicarea fiind asigurata de constrângeri politico-economice de tip statal. „Tara” este, în realitate, o unitate mecanica între doua unitati fundamental diferite ca optiuni valorice, dar cu experienta comuna în gestionarea conflictelor latente;

c. existenta, pe toata perioada de formare civico-profesionala, a institutiilor scolare cu limba de predare materna pentru toate minoritatile, prin asigurarea unui suport financiar nediscriminatoriu în raport cu populatia româna, majoritara, din resursele bugetului public;

d. asigurarea, de catre Statul român a institutiilor de cultura în limbile minoritatilor, Timisoara fiind singurul oras european cu teatre de stat în limba româna, germana si maghiara.

Un procent semnificativ din populatia României a fost reprezentat de minoritatile etnice. În anul 1930, populatia României Mari era putin peste 18 milioane de locuitori. Românii reprezentau un procent de 73% dupa limba materna si 71,9% dupa etnie, din populatia tarii. Peste sase decenii, conform celui mai recent recensamânt, procentul minoritatilor din totalul populatiei României (de circa 22 milioane de locuitori) reprezinta circa 12%.