Interculturalitate si Multiculturalism

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Interculturalitate si Multiculturalism.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 2 fisiere doc de 7 pagini (in total).

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Lucian Grozea

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Interculturalitate şi multiculturalism

Există o mulţime de definiţii ale culturii. Marea varietate a acestora a fost semnalată încă din anul 1950 de către A.L. Kroeber şi C. Kluckhohn care au făcut totodată şi critica lor. De atunci şi până astăzi numărul lor a crescut şi mai mult, iar conţinutul lor s-a diversificat, scăpând parcă de sub orice control. În aceste condiţii, a încerca să faci ordine în acest domeniu, adică a definiţiei propriu-zise a culturii, este o sarcină foarte grea, dacă nu chiar imposibilă.

O definiţie a culturii poate fi: modul de viaţă propriu unui grup de oameni, în circumstanţele unui anumit mediu înconjurător, creat de om şi format din produsele materiale şi non-materiale transmise de la o generaţie la alta.

Edward B.Taylor, în lucrarea lui “ Primitive Culture “ , spune că cultura este “ un întreg deosebit de complex, ce include cunoaşterea, credinţa, arta, morala, legea, obiceiul, şi alte capacităţi şi obişnuiţe acumulate de om ca un membru al societăţii “. După părerea lui Zdenek Salzmann, cineva ar putea adăuga la această listă organizarea politică, obiectele materiale fabricate de om, limba, religia şi multe alte caracteristici ce disting o societate umană de alta. Însă a încerca să defineşte cultura, făcând lista tututor componentelor, este o sarcină imposibilă.

Astăzi relaţiile dintre ţări şi culturi se dezvoltă fără încetare. Călătoriile, schimburile comerciale, turismul, congresele ştiintifice sau profesionale multiplică ocaziile de contact între culturi. Mass-media, în special televiziunea, afişează imagini, informaţii şi producţii artistice din cele mai diverse ţări. Cu toate acestea, în lumea agitată în care trăim, forma cea mai răspândită a conflictelor este aceea de conflict intercultural.

Fiecare dintre noi are dreptul să ştie cum să se înteleagă cu persoane care aparţin unor culturi diferite, cum să rezolve problemele care decug din această diferenţă şi să ştie cum să supravieţuiască într-o cultură care nu e identică cu a sa.

Ca şi cetăţeni ai secoului XXI nu mai avem posibilitatea să alegem dacă dorim sau nu să trăim într-un mediu multicultural!

Pedagogia interculturală a luat naştere în Franţa la începutul anilor `70, în contextul migrărilor. Preocupările apărute atunci în privinţa dificultăţilor şcolare ale copiilor de lucrători imigranţi au dat, încetul cu încetul, naştere ideii că diferenţele nu constituie obstacole, ci, dimpotrivă, pot să devină o îmbogăţire reciprocă, cu condiţia să ne putem sprijini pe ele. Acestă concepţie venea în întâmpinarea multiculturalismului canadian, care , spre deosebire de politica asimiliţionistă a Statelor Unite, valoriza deja la vremea respectivă diversitatea culturală, fără a pune în practică însă dispozitive de recunoaştere reciprocă.

Atunci când didactica limbilor străine şi-a însuşit conceptul de interculturalitate, în anii `80 şi `90, succesul acestuia a fost atât de mare, încât să se extindă şi la celelalte discipline şi să devină una dintre axele principale ale oricărei pedagogii. Astăzi, chiar şi în Quebec, interculturalul a devenit un domeniu al studiilor universitare, dominat de astfel în mare măsură de sociologi.

Dobândirea de competenţe culturale în cultura de origine nu este niciodată trăită ca o alegere între mai multe posibilităţi. Pe parcursul educaţiei, faptele de cultură apar ca nişte fapte naturale, cu totul fireşti şi universale. Etapele socializării în cadrul comunităţii proprii sunt învăluite în uitare, în aşa măsură încât nu mai conştientizăm că ceea ce nouă ni se pare “evident” este de fapt o construcţie a lumii care ţine de mediul nostru.

Omul nu este aşadar niciodată lipsit de bagaj cultural. El dispune de instrumente conceptuale care joacă rolul unor prisme deformante dacă priveşte spre alte societăţi numai prin intermediul lor. Aceste “filtre” pot sta atunci numai la originea unor disfuncţionalităţi sau a unor judecăţi aberante. Astfel, adesea ne raportăm la o schemă universală în funcţie de care s-ar ordona toate culturile. Aşa se întâmplă atunci când căutăm să regăsim , în fiecare din ele, elemente cunoscute, dar sub alte forme (moscheea este o biserică sau invers) ori în stadii de dezvoltare diferite. Acest mod de a vedea lucrurile se poate face să cădem în capcanele etnocentrismului, sursă de rasism. Acesta se traduce atât prin atitudini, cât şi prin discursuri justificatoare sau moralizatoare ( Jucquois, 1987).

Numele care domină sectorul educaţiei interculturale este cel al lui Genevieve Zarate, care preia conceptul de “reprezentare” (vulgarizat adesea prin termenii de imagine, privire sau punct de vedere) din psihologia socială. În sens larg, reprezentările pot fi considerate modalităţi de organizare a cunoştiinţelor noastre despre realitate, cunoştinţe care sunt la rândul lor un construc social; reprezentările sunt aşadar legate în mod direct de apartenenţa noastră la o comunitate.

Din această noţiune, Zarate face un veritabil instrument pedagogic, care anulează valabilitatea oricărei descrieri pretins obiective a realităţii: “ A înţelege o realitate străină înseamnă a explicita clasificările proprii fiecărui grup şi a identifica principiile care fac distincţia între un grup şi altul” ( Zarate, 1993, p.37).

Reprezentările permit problematizarea relaţiei dintre cultura maternă şi cultura-ţintă. Confruntarea lor în contextul lecţiei de limbă străină duce astfel la o reflecţie asupra stereotipurilor.

Conceptul de interculturalitate este foarte folosit astăzi în diverse domenii, ca ştiinţe umane, pedagogie, şi implică ideea de interelaţii, de raporturi şi schimburi între culturi diferite.

Pornind de la acest concept se distinge semnificaţia termenului de comunicare interculturală. În cadrul comunicării interculturale nu intră în contact culturile sau identităţile naţionale: comunicarea implică întotdeauna persoane care vehiculează sau mediatizează raporturile dintre culturi.

Chiar dacă se referă la o călătorie de studiu, sau la descoperirea unei ţări sau a unei regiuni, relaţiile interculturale vor presupune întotdeauna un demers personal: acesta poate fi achiziţia unei cunoştinţe, descoperirea unor peisaje, monumente, opere de arta sau tradiţii. Dar acest lucru presupune şi contactul cu alte moduri de viaţă, moduri de a gândi sau a simţi care se regăsesc în grupuri şi indivizi.

Astfel, prin comunicare interculturală trebuie mai întâi să se înţeleagă relaţiile care se stabilesc între persoane sau grupuri care aparţin unor culturi diferite. Acesta este faptul relaţional care interesează aici, chiar dacă aduce după el un plan secund de reprezentări, de valori, de coduri, de stiluri de viaţă şi de moduri de a gândi specifice fiecărei culturi.

Fisiere in arhiva (2):

  • Bibliografie.doc
  • Interculturalitate si Multiculturalism.doc

Alte informatii

Pentru Comunicare interculturala!