Manipularea

Mijloacele de informare domină viaţa de zi cu zi. Prin intermediul acestora indivizii sunt informaţi cu privire la evenimentele actuale, le sunt conturate opiniile şi, în unele cazuri ele determină evoluţii la nivel mondial. Complexitatea lumii este indubitabilă, iar schimbările la care aceasta este supusă au devenit constante. Astfel, indivizii sunt forţaţi să acceseze o întreagă diversitate de mijloace de informare pentru a menţine pasul cu această continuă dezvoltare.

Explozia informaţională a avut drept rezultantă apariţia ziarelor, talk-show-urilor, revistelor, actualităţilor televizate, ştirilor prin cablu, canalelor private care pot fi accesate prin satelit ş.a.m.d. Se pot observa numeroase elemente distictive între emisiunile care erau difuzate în perioada anilor precedenţi (înainte de apariţia E.N.G ) şi cele care sunt prezentate publicului astăzi. Un alt exemplu concludent pentru evoluţia marcantă şi exponenţială a mijloacelor de comunicare este reprezentat de apariţia videocasetelor, a videocamerelor precum şi a antenelor parabolice ce au transformat, cel puţin, ştirile de televiziune în adevărate reportaje instant care cuprind noţiuni şi implicaţii de nivel mondial. Astfel, autorul David Alexander observă că “ o dată cu apariţia benzii video şi a sateliţilor, oamenii s-au obişnuit cu transmiterea instant a evenimentelor de senzaţie. Prin intermediul sateliţilor, televiziunea ne-a transformat într-o comunitate globală capabilă să vadă şi să fie văzută de milione de oameni din întrega lume, aproape simultan.”

Această posibilitate de a acoperi o arie largă de evenimente şi de medii a conferit presei o putere incomensurabilă şi anume aceea de a contura opiniile la scară internaţională. Un exemplu care conturează această caracteristică a mass-mediei este cazul războiului din Golful Persic în cadrul căruia Statele Unite şi aliaţii săi au manipulat mass-media mondială pentru a-şi duce la îndeplinire obiectivele şi pentru a controla situaţia. Inclusiv Sadam Husein, opozantul SUA, a reuşit pe partea sa să manipuleze presa pentru a propaga o versiune a ţării sale. Însă, diferenţa între cele două părţi constă în tehnicile mai puţin sofisticate la care a recurs Irakul pentru a-şi construi imaginea în faţa lumii. S-a ajuns la tentative eşuate care au fost considerate “grosolane” şi “înscenate”, pe când strategiile de manipulare folosite de SUA au fost acceptate şi chiar credibile la un nivel general.

Una dintre caracteristicile mass-mediei (pe langă faptul că se manifestă la nivel mondial) este aceea că este considerată mesager al diplomaţiei internaţionale. Prin intermediul mass-mediei s-au putut propaga idei şi opinii cu ajutorul cărora se putea controla o situaţie politică şi militară. Implementarea unor convingeri şi idei în rândul publicului, într-o situaţie de război, a avut consecinţe benefice pentru atingerea obiectivelor propuse de opozanţi. SUA a folosit mijloacele de informare pentru a-şi comunica poziţia în Irak fără a fi nevoită să parcurgă canalele diplomatice normale. De asemnea, Irakul a folosit mass-media pentru a-şi transmite mesajul fără intermedierea Naţiunilor Unite. În majoritatea cazurilor, “operaţiunile fotografice” ale Irakului, aranjate şi orchestrate stângaci, au fost ridiculizate de presă.

În timpul războiului din Golf, armata a folosit mass-media pentru a intoxica inamicul cu informaţii false, ştiind că irakienii aveau acces la CNN. De exemplu, comunitatea informaţională din Arabia Saudită a fost făcută să creadă că principalele forţe ale Naţiunilor Unite se îndreptau spre nordul Kuweit-ului, lângă Golful Persic. Deşi nu există nici o cale pentru a verifica această informaţie, presa mondială a prezentat hărţi şi diagrame pe care se vedea poziţia generală a trupelor. Irakul a fost atras în această capcană. În timp ce mas-media raporta despre avansul trupelor de-a lungul graniţelor cu Kuweitul, adevăratele forţe armate se aflau la sute de kilometrii vest, intrând în Irak şi atacând inamicul prin flanc.

Pe o scară mai redusă, politicienii folosesc mijloacele de informare locală pentru a transmite publicului ţintă diferite mesaje. Adesea, reporterii recepţionează de la aceştia mesaje anonime referitoare la anumite situaţii pentru a vedea reacţia publicului relativă la noile idei. Dacă publicul reacţionează negativ, omul politic poate abandona ideea înainte ca aceasta să fie asociată cu numele său. De asemenea, membrii grupurilor locale de propagandă recurg la aceeaşi tehnică, informând anonim presa în momentul în care descoperă un eveniment despre care publicul poate să nu aibă cunoştiinţă.