Manipularea mass-media prin Știri

1. Manipularea – definitie, forme generale de manipulare.

1.1. Definiţia manipulării.

Manipularea este definită ca "acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici de persuasiune care distorsioneaza intenţionat adevărul, lăsând însă impresia libertăţii de gândire şi de decizie. Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai corecta şi mai profundă a situaţiei, ci inocularea unei întelegeri convenabile, recurgându-se atât la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul la palierele non-raţionale. Intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile primitorului acestuia".

Unii analişti consideră că manipularea, ca substituire a violenţei fizice printr-o violenţă "simbolică", contribuie la reprimarea eficientă a unor aspiraţii pe care nu pot fi satisfăcute altfel la nivelul receptorului. Manipularea mass-media se manifestă prin furnizarea unor informaţii generale eronate opiniei publice, determinând-o să comită acte colective sau să difuzeze judecăţi dorite de manipulatori.

1.2. Forme şi moduri de manipulare.

a) Zvonul

Zvonul este definit ca o afirmaţie prezentată drept adevarată fără a exista posibilitatea să i se verifice corectitudinea.

Zvonurile sunt puse în circulaţie pentru că au o dublă funcţie: de a explica şi de a atenua anumite tensiuni emoţionale. De exemplu, calomnierea unei persoane are ca efect atenuarea urii care i se poartă. Circulaţia zvonurilor este dependentă de contextele sociale (credibilitatea instituţiilor sociale, sistemul de organizare şi circulaţie a informaţiei formale, tipurile raporturilor de putere), de trăsăturile de personalitate ale indivizilor şi de nevoile psihosociologice ale indivizilor şi grupurilor.

Zvonurile tind să se ajusteze intereselor individuale, apartenenţei sociale - sau rasiale, prejudecăţilor personale ale celui care le transmite.

Analiştii clasifică zvonurile în trei categorii: cele care iau dorinţele drept realitate ( optimiste); cele care exprimă o teama şi o anxietate; cele care provoacă disensiuni ( atacă persoane din cadrul aceluiaşi grup).

Temele recurente ale zvonurilor sunt: otrava ascunsă, complotul împotriva puterii, crizele artificiale, teama de străini, răpirea copiilor, bolile conducătorilor, problemele sentimentale ale acestora, compromiterea financiară sau escrocheriile lor.

b) Intoxicarea

Intoxicarea constă în suprasaturarea surselor cu informaţie falsă, în blocarea canalelor de comunicare cu mesaje mincinoase, diversioniste fie pentru a pregăti opinia publica pentru o lovitură de proporţii, fie pentru a discredita un mesaj corect aşteptat. Instrumentele sale de bază sunt zvonurile, bârfele şi comunicatele tendenţioase. Intoxicarea este operaţia de "anesteziere" a publicului în scopul acceptării unei diversiuni majore sau pentru a-l face neîncrezător, ostil în faţa unui adevar care urmează a fi comunicat.

Prin intermediul televiziunii, intoxicarea poate produce adevărate războaie ale imaginii, din care iese invingător cel care a investit cel mai mult în propria sa imagine şi care a sabotat cel mai bine imaginea celuilalt. Exemplul cel mai apropiat in acest sens îl reprezinta modurile in care au fost mediatizate de către combatanţi, conflictele etnice şi războaiele din fosta Iugoslavie. (Televiziunea sârbă a produs un clip în care portretele lui Bill Clinton, Madeleine Albright, Tony Blair, Hitler erau mixate pe fondul zvasticii naziste, peste care scria criminali de război. La rândul lor, aliaţii au prezentat dramele refugiaţilor albanezi, ca efect al epurării etnice, în paralel cu rememorarea atrocităţilor comise evreilor în lagarele de concentrare de la Auschwitz).

c) Dezinformarea

Dezinformarea reprezintă orice intervenţie asupra elementelor de bază ale unui proces comunicaţional care modifică deliberat mesajele vehiculate, cu scopul de a determina la receptori (numiţi ţinte în teoria dezinformării) anumite atitudini, reacţii, acţiuni dorite de un anumit agent social. Acesta din urmă nu trebuie să fie neapărat dezinformatorul, el poate fi o instituţie, o organizaţie etc.

Ca realitate nemijlocită, dezinformarea are două dimensiuni: una neintenţionala, şi alta intenţionala, vizând un anumit segment de opinie. Elemente ale acţiunii de dezinformare: comanditarii - cei care concep şi proiecteaza conţinutul acţiunii, ţintele reale şi cele potenţiale ale activităţii (factori de decizie - guverne şi grupuri de presiune); specialiştii sunt cei care planifică secvenţele tactice ale acţiunii şi care coordonează toate modalităţile de ţinere sub control a efectelor concrete ale mesajelor emise; agenţi de influenţă - se recrutează din rândul acelora care se bucură de prestigiu în grupul lor profesional (liderii de opinie din mediile intelectuale, şefii de asociaţii, un personaj apropiat factorilor de decizie).