Manipularea prin Talk-Show

Introducere

Prin intermediul lucrării de faţă, Manipularea prin talk-show-ul politic, mi-am propus să descriu, cu ajutorul lucrărilor de specialitate studiate, efectele pe care le are acest tip de manipulare asupra noastră, a celor de dincolo de interfaţa televiziunii în mod particular şi a mass-media în general.

De ce am ales aceasta tema pentru lucrare? Petru că mass-media şi mijloacele ei de difuzare, au devenit, se pare, cel mai util, mai de efect şi mai la îndemâna instrument de a influenţa mulţimile. Aşa cum am identificat şi descris în lucrarea de faţă, talk-show-ul, şi în special cel politic, are acele trăsături care se pliază bine pe profilul individului, care îl atrag şi-l implică în domenii diverse, după bunul plac al moderatorului, al iniţiatorului manipulării prin acest mijloc.

Consider ca tema lucrării pe care mi-am ales-o este una de actualitate şi că am prezentat în mod obiectiv, prin intermediul celor 3 capitole, ce este, cum apare şi ce efecte are manipularea prin talk-show-ul politic, asupra populaţiei.

În capitolul I, am definit manipularea conform literaturii de specialitate, am explicat mijloacele specifice manipulării (persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea – prin minciună, zvon, etc.), am descris tipurile manipulării televizate, cu elementele specifice diferitelor tipuri de producţii televizate. În ultima parte a primului capitol am identificat efectele comunicării în masă, care sunt caracteristicile acestor efecte, tipologia efectelor, care sunt avantajele şi dezavantajele comunicării în masă, care sunt cele mai utilizate tehnici de manipulare prin talk-show.

În capitolul II am explicitat structura discursului cu părţile lui componente, am identificat unele reguli care conturează susţinerea unei pledoarii. În finalul capitolului, am efectuat o analiză asupra discursului politic, care sunt modalităţile de persuadare prin acest tip de discurs şi efectul său perlocuţionar.

În continuarea lucrării de faţă prin intermediul capitolului III, studiu de caz, mi-am propus să identific, să descriu şi să ilustrez unul dintre fenomenele cel mai des întâlnite în presa vorbită şi scrisă: metacomunicarea. M-am oprit asupra câtorva talk-show-uri realizate de Marius Tucă, la postul de televiziune Antena 1, pe diverse teme. Deoarece ne aflam în campanie electorală la data realizării acestei lucrări am preferat să analizez talk-show-uri politice din alta perioada de timp.

În cadrul ultimului capitol am explicat cum se aleg participanţii la un talk-show, care este rolul lor, cum şi la ce nivel de procesare al individului acţionează acesta, care este rolul actorilor participanţi, clişeele utilizate!

Cap. I. Conţinutul şi trăsăturile manipulării prin televiziune

1.1 Manipularea

Conform Dicţionarului de Sociologie, manipularea1 reprezintă „acţiunea de a determina un actor social (persoană, grup, colectivitate etc.) să gândească şi să acţioneze într-un mod compatibil cu interesele iniţiatorului, iar nu cu interesele sale, prin utilizarea unor tehnici ca persuasiunea, care distorsionează intenţionat adevărul, lăsând impresia libertăţii de gândire şi decizie”.

Spre deosebire de influenţa de tipul convingerii raţionale, prin manipulare nu se urmăreşte înţelegerea mai profundă a situaţiei, ci inculcarea unei înţelegeri convenabile, recurgându-se la inducerea în eroare cu argumente falsificate, cât şi la apelul palierelor emoţionale sau non-raţionale. În cazul manipulării, intenţiile reale ale celui care transmite mesajul rămân insesizabile celui manipulat.

Din punct de vedere politic, manipularea reprezintă o formă de impunere a intereselor unei clase, grup, colectivităţi nu prin mijloace coercitive, la îndemână totuşi puterii, ci prin inducere în eroare. Din acest motiv, recurgerea la această cale în situaţii de divergenţă de interese devine tot mai frecventă în societatea actuală, manipularea fiind un instrument mai eficient şi mai puternic decât utilizarea forţei.

Herbert Marcurse2 (şcoala de la Frankfurt) este autorul unei ample analize a manipulării, considerată a fi un instrument esenţial al „societăţii industriale de masă”. El evidenţiază formele particulare pe care manipularea le ia în diferite sfere ale vieţii sociale, începând cu cea politică şi sfârşind cu cea economică.

Clasificarea manipulărilor :

Manipulare mică – modificări mici, dar care pot fi urmate de efecte majore (Ex: România 1992, criza artificială de pâine – facilitarea importurilor – comisioane)

Manipulare medie – modificări importante ale situaţiilor sociale, cu efecte uneori peste aşteptări (Ex: experimentul lui Milgram; Revoluţia din decembrie 1989 – disiparea responsabilităţii prin fragmentarea actelor genocide – neputinţa detectării vinovaţilor)

Manipularea mare – influenţării culturi în care trăieşte individul (Ex: învăţământul – instrument de perpetuare şi înrădăcinare a conformismului, potrivit ideologiilor curente).

1.2 Tipologia şi mijloacele generale de manipulare : persuasiunea, dezinformarea, intoxicarea (prin minciună, zvon etc.)

Persuasiunea.

Prin persuasiune3 înţelegem acţiunea de a convinge într-un mod sau altul pe cineva să facă sau să aleagă un lucru. Este acţiunea prin care autorul unui mesaj susţine o idee, încercând să convingă auditoriul. Persoana care ia decizia o face de multe ori pe baza altor tipuri de argumente decât cele logice sau cele logico-corecte, fiind convinsă de „necesitatea” sau „importanţa” aparentă a acţiuni sau lucrului respectiv.

Persuasiunea nu conţine intenţionalitate negativă (nu ascunde fapte ci le evidenţiază doar pe cele favorabile); ea ţine de forţa argumentării, de puterea de convingere a vorbitorului, de modul în care acesta este capabil să-şi pună într-o lumină cât mai bună ideea susţinută. Datorită structurii sale complexe şi a limbajului specific, care îmbină forţa cuvântului cu atuurile artei actoriceşti (tonul, mimica, expresivitatea mişcării), televiziunea are cel mai persuasiv tip de mesaj dintre toate mijloacele de comunicare în masă.