Media despre…4 luni 3 săptămâni și 2 zile

Love it or hate it... asta e soarta filmelor cu adevărat bune. O poveste bine scrisă, superb filmată şi o recreere fidelă a României sfârşitului de deceniu opt capabilă să îţi dea fiori pe şira spinării. Nu tocmai un film plăcut de urmărit.

S-a discutat atât de mult în media despre acest film şi succesul pe care l-a avut în rândul telespectatorilor încât nu am reuşit să rezist tentaţiei de a-l urmări. Personal, mi s-a părut că este într-adevăr cel mai bun film românesc de lung metraj pe care l-am vizionat. Poate că a fost de vină şi influenţa venită din partea mass mediei, însă părerea mea este că nu ştiu ce ar putea dezvălui mai bine caracterul anilor de comunism din România, ani despre care atât de mulţi oameni vorbesc cu teroare. Sunt sigură însă că acele persoane marcate de acei ani ai comunismului au trăit filmul mult mai intens, fiind atacaţi de amintiri sau regăsindu-se chiar în vreun personaj prezentat în film. Se putea vedea asta chiar pe faţa multora care ieşeau din sala de cinematograf după finalul filmului.

E infricoşător să descoperi cum trecutul prinde viaţă în cele 113 minute ale filmului. Sunt aproape două ore.... dar ele trec ca vântul chiar dacă atmosfera e apăsătoare şi te cuprinde un puternic sentiment de nelinişte şi nesiguranţă. Iar atenţia la detalii şi tonalitatea rece palidă a culorilor nu îţi dau nici o şansă să evadezi din tema peliculei. Un film de groază realizat în acest fel ar avea mari şanse să te lase marcat pe viaţă... dar „4 zile 3 săptămâni şi 2 zile" e un film despre oameni a căror acţiuni le poţi înţelege şi în locul cărora te poţi pune cu uşurinţă.

„4 luni 3 săptămâni şi 2 zile" nu exagerează şi nici nu dă o aură artistică realităţii. E brutal în exprimare şi are sinceritatea implacabilă a primelor imagini de la locul unei catastrofe. Poate că e şi meritul camerei care ştie să se mişte atunci când trebuie să se mişte şi... să stea locului lungi perioade de timp, atunci când trebuie să stea. Aceste scene lungi si neîntrerupte sunt momentele ce fac din acest film unul genial. Un film cum rar poţi să vezi în ziua de astăzi, o realizare ce poate deveni uşor „cult”.

Părerea mea este că acest film a însemnat destul de mult şi pentru România, promovându-i o imagine favorabilă, făcând-o cunoscută pe plan mondial ca pe o ţară în care există şi oameni talentaţi, nu doar infractori, ţigani şi politicieni corupţi ( cam asta însemna această ţară pentru mulţi străini, chiar dacă cei mai mulţi dintre ei nu ştiu nici măcar unde se află ea poziţionată pe hartă ) .

„4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile" este povestea a două fete căministe, desfăşurată într-o singură zi, în 1987, când Găbiţa (Laura Vasiliu), cu ajutorul Otiliei (Anamaria Marinca), caută să facă un avort – ilegal la acea vreme. Filmul expune prăbuşirea decenţei umane în timpul comunismului. „O poveste despre decizii, răspunderi şi alegeri în viaţă, despre solidaritate şi prietenie, în contextul epocii de atunci. Rolul Epocii de Aur în povestea pe care o spune Mungiu şi în deciziile pe care le iau personajele sale se referă la "felul în care interdicţiile, îndoctrinarea, educaţia, împărţirea oamenilor pe clase şi propaganda sistemului creau nişte stereotipuri de gândire, îţi influenţau fără să vrei deciziile şi te făceau să iei hotărâri deseori conjuncturale", declara Cristian Mungiu la începutul festivalului de la Cannes.