Polițistul de Proximitate

Community policing este un termen anglo-saxon care desemneaza strategia de aplicare a legii prin care cetatenii si Politia sunt parteneri pentru mentinerea ordinii in cartier.

Politia si agentii de politie sunt considerati membri ai comunitatii, ideea principala fiind crearea de legaturi bazate pe incredere intre acestia si public.

In Franta, Belgia, Elvetia sau Luxemburg notiunea a fost adaptata la ceea ce se numeste police de proximite.

In 2003, Guvernul Romaniei semneaza un acord cu reprezentantii guvernului elvetian prin care se introduce conceptul de politie de proximitate. Aceasta se infiinteaza efectiv in august acelasi an, in cadrul Servicului de Ordine Publica al Politiei, mai intai in cateva orase-pilot.

In prezent, Politia de Proximitate functioneaza in mai multe orase ale tarii, printre care Bucuresti, Pitesti, Timisoara, Cluj si Oradea.

În sensul larg este o metodă modernă de lucru a poliţiei, în care atitudinea faţă de muncă, stilul de conducere şi strategia de organizare sunt orientate către recunoaşterea preventivă şi pro-activă a problemelor comunităţii, care provoacă frica şi nesiguranţa, precum şi a cauzelor care pot duce la criminalitate, abordarea acestora precum şi rezolvarea sau îndepărtarea lor în strânsă legătură cu populaţia şi cu alte instituţii.

Poliţistul de proximitate arată ca oricare alt poliţist. Poartă uniformă bleumarin cu albastru ca orice poliţist, chipiu şi pantofi negri. Are o insignă cu "POLIŢIA", epoleţi şi grade. Sunt poliţişti cu experienţă care au absolvit cursuri profesionale de "analiză tranzacţională" prin care au învăţat cum să vorbească, cum să se comporte, cum să rezolve unele problemele, cum să prevină conflictele.

Cel mai important element de identificare: "patrulează pe stradă îi cunoaşte pe administratorii de bloc, directorii de şcoli, elevii problemă, copii străzii şi patronii de magazine". Apare la uşa ta dacă ai dat muzica prea tare, dacă te-ai certat cu nevasta sau te-ai bătut cu vecinul, dacă ţi s-a spart apartamentul sau ţi s-a furat maşina.

Rolul poliţistului de proximitate este să-i facă pe cetăţeni să se simtă mai în siguranţă, este vorba de o relaţie interumană, de colaborare, un dialog între egali, foarte diferit de modul de abordare al poliţiei tradiţionale.

Un obiectiv important al Poliţiei de proximitate este anticiparea evenimentelor, iar acest lucru se poate face doar cunoscând foarte bine situaţia şi oamenii din zona de responsabilitate, pentru a preveni incidentele neplăcute. Pentru a se informa trebuie să stabilească legături permanente cu administratorii de bloc, directorii de şcoli, societăţi comerciale organizaţii nonguvernamentale şi administraţia locală etc.

Fără ochii şi urechile cetăţenilor Poliţia ar fi mai puţin eficientă în prevenirea şi identificarea infractorilor.

De foarte multe ori poliţiştii de proximitate deşi au zone diferite patrulează împreună iar acţiunile preventive de la şcoli şi licee le fac în tandem, reuşind astfel să impună respect.

Asa cum ii spune si numele, Poliţia de Proximitate trebuie sa vina in intampinarea cetateanului, de a-l apropia si de a-i face cunoscuta legea si regulile ei. Pentru aceasta, intre politisti si persoanele de pe raza teritoriala aflata in grija acestuia trebuie sa se creeze o buna comunicare.

Marele avantaj al politiei de proximitate este ca reprezentantii ei cunosc o anumita zona restransa, incearca sa se faca cunoscuti in acel perimetru si in timp isi creeaza o baza de date cu tot ceea ce pare dubios sau cu persoanele ce ar trebui monitorizate permanent.

Politistii de proximitate sunt instruiti tocmai pentru a deveni bun mediatori, de a sti cum sa rezolve conflictele fara a tine parte cuiva in particular. De altfel, el are acces la unele informatii pe care noi nu le cunoasteam, actionand in consecinta