Principiile Contenciosului Administrativ

Principiile contenciosului administrativ

Existenţa contenciosului administrativ este condiţionată, in statulde drept, de aplicarea a două principii: principiul respectării drepturilor legal dobândite şi principiul obligativităţii Statului de a asigura executarea hotărârilor judecătoreşti. Este necesar ca persoana să fie sigură că raporturile juridice, încheiate în mod legal , în cadrul ordinii de drept existente , sunt intangibile. Atât activitatea fiinţei umane cât şi aceea a Administratţiei se caracterizează prin posibilitatea de a scruta viitorul în estimările efectuate. Prevederea este garantată numai dacă persoanele şi Administraţia au siguranţa în durabilitatea raporturilor juridice pe care şi-au întemeiat şi orientat activităţile.

Noţiunea contenciosul administrativ

Administraţia Statului are sarcina de a asigura aplicarea legilor , de a edita acte normative in scopul executării legilor , de a asigura funcţionarea seviciilor publice , de a lua măsuri pentru executarea contractelor administrative , ocrotirea drepturilor persoanelor şi satisfacerea cerinţelor acestora , menţinerea ordinii publice. Dacă uneori , în îndeplinirea acestor sarcini , Administratia lezează drepturile sau interesele persoanelor, acestea pot formula o reclamaţie , o contestatie juridică , rezolvată în mod contencios de către organele competente.

Ramurile contenciosului administrativ

Contenciosul administrativ este alcătuit din patru ramuri:

1. contenciosul de plină jurisdicţie;

2. contenciosul de anulare;

3. conteciosul de interpretare;

4. contenciosul de represiune.

Datorita jurisprudentei Consiliului de stat din Franta aceasta diviziune a devenit clasica si a fost adoptata in multe state europene, in ciuda faptului ca ea nu corespunde in totalitate sistemului de drept al respectivelor state. Există un contencios obiectiv atunci cand situaţia contenciosului este determinată de o problemă de drept obiectiv şi un contencios subiectiv atunci când se pune în cauză existenţa şi întinderea unor drepturi subiective ale reclamantului. In contenciosul de anulare , instanţa judecătorească pronunţă anularea actului administrativ ilegal ,dacă se constată neconcordanţa actului administrativ cu starea de legalitate.

Daca actul administrativ ilegal a produs daune, acestea pot fi cerute la o alta instanţa şi uneori cu alta procedura, instanţa judecand, în fond, atat din punct de vedere al dreptului cat si al faptelor. În contenciosul de plina jurisdicţie, competenţa judecatorilor este mai mare iar decizia lor nu se limiteaza numai la anularea unui act ilegal, ci pot dispune chiar si alte masuri precum: recunoaşteri de drepturi subiective, restituiri, reintegrari, despagubiri si eventual modificarea unui act administrativ; iar aceasta competenţa mai larga a judecatorilor este recunoscuta atunci cand sunt chemaţi sa soluţioneze o problema de drept subiectiv, şi cand în constatarea făcută, se recunoaşte reclamantului existenţa unui asemenea drept. In acest mod, contenciosul subiectiv din punct de vedere al constatarii, este, în general, şi un contencios de plina jurisdicţie din punct de vedere al deciziei.