Realismul

Cap.I Introducere

„Teoreticienii realişti se află astăzi în faţa aceleiaşi dileme fundamentale: fie actualizează cunoaşterea practică a culturii diplomatice în detrimentul ştiinţei, riscând astfel să-şi piardă credibilitatea ştiinţifică, fie dau principiilor practice o formă ştiinţifică, ceea ce denaturează tradiţia realistă. Istoria realismului ca teorie cauzal-explicativă este povestea încă neterminată a unei morţi anunţate .”

Scopul acestei lucrări este de a prezenta cele mai importante caracteristici ale realismului, una dintre principalele teorii ale Relaţiilor Internaţionale, alături de idealism, neorealism, neoliberalism, constructivism, feminism etc.

Trebuie subliniat încă de la început că realismul nu are o definiţie concretă, însă aceasta poate rezulta din opiniile celor ce au aprofundat subiectul, începând cu Stefano Guzzini, în cartea sa intitulată „Realismul şi relaţiile internaţionale”, care face o analiză cronologică a tuturor ipostazelor în care se găseşte realismul şi obiecţiile care i-au fost aduse, având ca exemple momente strategice din istoria universală, apoi Martin Griffiths, care prin volumul său „Relaţii Internaţionale: şcoli curente, gânditori”, îşi aduce o importantă contribuţie prin oferirea de exemple concrete de personalităţi celebre, adepţi ai teoriei realiste, şi nu în ultimul rând, volumul lui Adrian Miroiu,”Manual de Relaţii Internaţionale”, ce reuşeşte să sintetizeze elementele cheie pentru disciplina Relaţii Internaţionale.

În capitolul doi, sunt punctate câteva caracteristici generale prin care se diferenţiază realismul, în capitolul următor, sunt preluate idei de la Martin Griffiths, rezultând astfel prezentarea contribuţiei celor zece adepţi principali ai teoriilor realiste: Raymond Aron, Edvard Hallett Carr, Robert Gilpin, John Herz, George Kennan, Henry Kissinger, Stephen Krasner, Hans Morgenthau, Susan Strange şi Kenneth Waltz, iar in final apar câteva opinii personale care rezumă întregul conţinut al eseului.

Cap.II Ce este realismul?

1. Generalităţi ( accepţiunile realismului )

În încercarea de a da o definiţie cât mai pertinentă realismului, trebuie să menţionez următoarele accepţiuni :

► Tucidide(460-400î.Hr.), istoric atenian, este considerat „părintele realismului ”

► după cel de-al Doilea Război Mondial, Relaţiile Internaţionale s-au ghidat după realism, iar realiştii emigranţi europeni au fost fondatorii disciplinei relaţii internaţionale;

► teoria realistă încercă să transforme principiile diplomaţiei europene din secolul al XIXlea într-o teorie ştiinţifică, aplicată mai ales în SUA;

► realismul poate fi înţeles drept set de reguli practice ale culturii diplomatice a comunităţii statelor;

► pentru realism, statul reprezintă cel mai imortant actor, iar puterea, cel mai important scop al politicii;

► realismul susţine că există o diferenţă calitativă între legile interne ale societăţilor şi legile ce guvernează natura sistemului internaţional;

► realismul se bazează pe faptul că: „omul este rău, egoist şi supus unei înclinaţii naturale către căutarea puterii, a dominaţiei ; ca atare el trăieşte într-o permanenţă nesiguranţă, fiind marcat de o profundă neîncredere în oameni şi suspiciune la adresa celorlalţi” ;

► „Realismul tradiţional a reprezentat o teorie simplă de luare a deciziilor şi, deopotrivă, o teorie prostructurală despre faptele din sistemul internaţional.” ;

► Realismul clasic a pornit de la ideea lui Thomas Hobbes că toţi oamenii devin răi datorită naturii sale, care înclină să-şi stabilescă dominaţia acestora asupra celorlalţi;