Recenzie - spiritul critic în cultura românească

Motto:

„Muntenia reprezintã, s-ar putea zice, voinţa şi setimentul, pe când Moldova, mai cu samã, inteligenţa. Muntenia face o operã mai utilitarã; ea îşi cheltuieşte energia în lupta penru schimbarea ordinii sociale, cautã sã transplanteze din Apus formele nouã. Moldova face o operã mai de lux: ea cautã sã adapteze cultura apuseanã la sufletul românesc, cautã sã adapteze la noi, formele cugetãrii apusene.

De aceea în Muntenia vom gãsi o legiune de patruzecioptişti; în Moldova, o legiune de spirite citice şi de literatori.”

Editura Minerva ne oferã spre lecturã, încã din anul 1979, primul volum de Studii Literare, scrise de Garabet Ibrãileanu. Acest volum include şi studiul autorului cu privire la Spiritul critic în cultura româneascã.

Studiul mai sus amintit, de care ma voi ocupa în cele ce urmeazã, este structurat din 13 capitole care vizeazã, rând pe rând, procesul de formare a culturii române moderne. Autorul, urmeazã fiecare etapã in acest proces de formare şi nu face referire doar la una dintre ele. Voi încerca sã vã prezint punctul de vedere al autorului cu privire la evoluţia acestui proces, urmând paşii şi structurare impusã de tocmai autorul studiului.

I. Momentele introducerii culturii apusene, înaine de veacul al XIX-lea.

Poporul român nu a avut privilegiul de a participa diret la formarea civilizaţiei europene. Acesta a participat, însã, indirect jucând rolul de scut împotriva valurilor de invadatori, care ar fi nimicit tentativa de civiliaţie occidentalã. Se poate spune, cã civilizaţia europeanã a luat naştere în urma unor împrumuturidezvoltate de cãtre fiecare ţarã în parte. „Nu e nici un popor care sã nu fi împrumutat de la altele.”

Dupã calmarea valurilor barbare, poporul român a înceut un proces de afiliere, sau mai bine spus de integrare în cultura europeanã. Se pune aici problema poporului român, care nu a creat nimic şi care este pus în situaţia de a împrumuta tot, formându-se astfel viziunea conform cãreia, istoria culturii române nu este decât o împrumutare a formelor culturale europene, care însã a întâmpinat şi perioade mai dificile în timpul dominaţiei fanariote şi ruse.

Garabet Ibrãileanu vede acest proces de culturalizare asemeni unui proces de imigrare culturalã. „Dacã aceastã imigrare a culturii nu ar fi avut loc, România ar fi rãmas cu totul în afarã de sfera civilizaţiei, cãci civilizaţia romanã se pierduse pe pãmântul Daciei.” Autorul ne pune în evidenţã situaţia reînceperii unui proces de civilizare, fapt care nu fãcea decât sã ne ţinã în urmã şi sã nu ne ofere posibilitatea afirmãrii în sfera culturalitãţii europene, în situaţia în care Occidentul era cu mult înaintat cultural. Se susţine ideea importanţei rolului de protecţie a civilizaţiei apusene, pe care România l-a jucat. Dacã civilizaţie europeanã ar fi fost afectatã de valurile barbare nu ar fi mai avut stadiul de azi şi nici nu ne-ar fi putut ajuta la grabirea procesului de culturalizare, prin împrumut.

„Acest studiu are de scop sã urmãreascã spiritul critic care a prezidat la adaptarea culturii în ţãrile române.”

Înţelegerea formârii spiritului critic la noi, care s-a cristalizat abia în secolul al XIX-lea, necesitã o observare a influenţelor europene existente în trecut. Dacã prima influenţã apuseanã, la noi, este semnalatã în Transilvania (secolul al VI-lea), unde saşii încearcã o convertire a românilor la protestantism prin tipãrirea de cãrţi bisericeşti în limba românã, o a doua infulenţã este observatã în Moldova (secolul al VII-lea). Aici poate fi vorba de o adevãratã mişcare culturalã de influenţã polonã (se remarcã acum personalitatea lui Dimitrie Cantemir dar şi a celorlalţi cronicari şi a scriitorilor de limbã românã), care însã a întâlnit de-a lungul timpului numeroase piedici. Influenţa aseanã s-a confruntat în Moldova cu o lipsã totalã de culturã, ca mai apoi condiţiile istorice sã nu ne fie prielnice şi aici amintim, cãderea Poloniei şi infuzia greceascã, care au stagnat prea devreme dezvoltarea rocesului cultural.