Relatiile Est-Vest si Razboiul Rece

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Relatiile Est-Vest si Razboiul Rece.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Comunicare

Extras din document

Între 1917, când Vladimir Lenin şi mişcarea bolşevică au obţinut controlul Imperiului Ţarist, şi sfârşitul anilor `80, când Mihail Gorbaciov a pus capăt acestei perioade, relaţiile dintre Uniunea Sovietică şi puterile capitaliste erau, cu câteva excepţii pe care le vom discuta mai târziu în această secţiune, caracterizate de conceptul „Război Rece”. Războiul rece este o stare de ostilitate şi tensiuni care tindea spre, deşi nciodată nu devenea, un conflict militar în toată regula, sau „război cald”. Deşi conceptul este folosit, de obicei, pentru perioada dintre Al Doilea Război Mondial şi era perestroika (din rusă: restructurare), termenul „război rece” poate fi folosit şi pentru deceniile dinainte de război.

Din punctul de vedere al comunicării politice, Războiul Rece este un caz interesant din două motive. În primul rând, a fost un conflict adevărat, disputat între sferele de influenţă economică şi politică, ce în anumite momente, cum ar fi Criza rachetelor din Cuba şi Dezastrul liniilor aeriene din Coreea, ar fi putut duce la schimbul direct de focuri între Statele Unite şi Uniunea Sovietică, cu consecinţe nebănuite pentru întreaga lume. În al doilea rând, Războiul Rece a furnizat un „inamic” pentru Statele Unite şi celelalte guverne din Occident, pentru majoritatea secolului trecut. „Pericolul” ce acest inamic îl reprezenta, exprimat în termeni militari şi morali, era invocat în mod frecvent în serviciul afacerilor interne, cum ar fi subminarea şi eradicarea partidelor socialiste, sindicatelor comerciale şi, spre sfârşitul anilor `80, mişcările de protest anti-nucleare. Etichete precum ameninţarea „comunistă” sau „roşie” erau folosite pentru a justifica diminuarea, sau eliminarea, asistentei sociale, a drepturilor muncitorilor şi ale altor cauze de „stânga” în decursul secolului.

Bineînţeles că exista un sens în care revoluţia bolşevică de la 1917 a reprezentat o adevărată ameninţare pentru puterile capitaliste din vest. Revoluţia se petrecea în timp ce milioane de oameni mureau în Europa, într-o luptă imperialistă pentru teritoriu şi resurse. Prin intermediul tehnicilor de propaganda şi poveştilor atroce, bărbaţi tineri din Anglia, Franţa, Rusia şi Statele Unite erau persuadaţi să îşi pună în joc vieţile în lupta împotriva Germaniei. În timp ce sute de mii de soldaţi cădeau în bătălii pentru câţiva metri de pământ ici şi colo, bolşevicii şi aliaţii lor socialişti din Internaţionala a treia au pornit mişcări de avangardă împotriva războiului. Când au preluat puterea în Rusia, bolşevicii s-au retras din război şi au demarat o revoluţie proletară internaţională, pentru a înlocui conflictul imperialist. Acest „export” al revoluţiei a fost un slogan puternic, perceput pe bună dreptate ca fiind ameninţător de către custozii ordinii capitaliste din Europa şi America.

Fiind confruntate cu această ameninţare şi un val crescând de orientare socialistă, marile puteri occidentale, în urma înfrângerii Germaniei, au permis invazia Rusiei sovietice de către un corp expeditional multinaţional, ce includea trupe din Anglia, Franţa, Statele Unite şi Japonia. Acest corp a intrat în războiul civil ce se destăinuia în Rusia, de partea forţelor „albe”, anti-bolşevice. Intervenţia a fost un eşec, iar bolşevicii au continuat să îşi consolideze puterea în Rusia, care a fost apoi redenumită Uniunea Sovietică. Cu toate acestea, atacul a stabilit o stare de ostilitate mutuală între sovietici şi puterile capitaliste, care s-a menţinut practic neschimbată până în era Gorvaciov.

În primii ani ai conflictului est-vest, guvernele puterilor capitaliste au indus sancţiuni de natura economică şi diplomatică împotriva sovieticilor. În acelaşi timp, au demarat o campanie intensă de propagandă direcţionată către propriile populaţii, prin intermediul căreia acestea să nu fie seduse de bolşevism sau de forme mai docile ale socialismului şi social-democraţiei. La începutul anilor `20, instaurarea britanică a născocit „scrisoarea Zinoviev”, cu speranţa de a preveni alegerea unui guvern muncitoresc. Scrisoarea, presupus expediată de ministrul de externe rus, sugera că viitorul guvern muncitoresc va fi o „creatură” a bolşevicilor, ce va respecta voinţa acestora şi va răsturna capitalismul britanic. Scrisoarea era contrafăcută, dar publicitatea extensivă a conţinutului a contribuit la înfrângerea electorală a Partidului Munitoresc.

Fisiere in arhiva (1):

  • Relatiile Est-Vest si Razboiul Rece.doc

Alte informatii

traducere Brian McNair, An Introduction to Political Communication