Sinele - structuri și funcții

Comunicarea interpersonala incepe prin comunicarea cu sine. Ea nu poate fi inteleasa, explicata si desfasurata eficient fara o raportare la conceptul de sine, pentru ca intre el si lume se afla o relatie directa. Existenta conceptiei despre sine este legata de constientizarea sinelui si a celorlalti, iar comunicarea cu altii asigura dezvoltarea personalitatii, cresterea si afirmarea sinelui. Permanenta raportare la celalalt si la sine este un element inevitabil al interactiunii sociale.

Maniera in care individul comunica cu ceilalti este puternic influentata de maniera in care el se percepe pe sine insusi, adica de valoarea si puterea pe care el si-o atribuie siesi. In toate formele de comunicare si indiferent de nivelul la care aceasta are loc, pivotul central al afirmarii eului este constiinta de sine. „Maniera in care se valorizeaza pe sine determina maniera sa de a comunica cu ceilalti. Constiinta de sine este forma de perceptie interiorizata prin care omul se raporteaza simultan la sine insusi, la lumea sa interioara, ca si la exterior, la lumea in care traieste. Constiinta de sine este perceptia propriei identitati ca si parte a lumii” . Imaginea de sine comporta o importanta majora pentru comportamentele noastre. Succesele conduc la noi succese, in timp ce esecurile antreneaza noi esecuri, ceea ce inseamna ca sinele are valoare reglatoare, putand antrena serii de succese si esecuri, angajare sau neparticipare, exaltare sau inhibare. Ficher considera ca sinele reprezinta elementul cheie, esential al comunicarii interpersonale. Jung considera ca „sinele ar putea fi caracterizat drept un fel de compensatie a conflictului dintre interior si exterior. Aceasta formulare este adecvata in masura in care sinele are caracterul a ceva ce este un rezultat, tel atins, ceva constituit numai treptat si devenit perceptibil cu mari eforturi” .

Adler si Towne in lucrarea „Comunicare si interactiune”, ne ofera o schematizare a conceptului de sine, considerand ca putem vorbi despre „sinele material”, constituit din sinele somatic care trimite la trasaturile fetei si conditiile fizice ale persoanei si sinele posesiv care face referire la tot ceea ce poseda o persoana. Celalalt tip este reprezentat de „sinele personal” si se refera la imaginea sinelui, incluzand sentimente, atitudini, interese, gesturi, calitati, defecte, care apartin persoanei respective; el face trimitere la identitatea de sine, ce include ideologia si identitatea abstracta a persoanei. Ceea ce asigura dezvoltarea sinelui, a personalitatii, nu este alta decat comunicarea, in cadrul careia are loc o prezentare, ceea ce inseamna a comunica unei alte persoane, verbal sau non-verbal, cate „ceva” despre propria persoana, „ceva” pe care nimeni nu poate sa-l cunoasca fara ajutorul comunicatorului.

Intr-un studiu efectuat asupra varstelor tipice pentru dezvoltarea conceptiei despre sine, Lewis si Brooks-Gunn au identificat trei componente diferite ale conceptiei despre sine: sinele existential, sinele categorial si sinele intim . Sinele existential este prima componenta care se dezvolta in conceptia despre sine si cuprinde informatii despre propria persoana care-l fac pe individ sa fie special, conferindu-i unicitate. Daca sinele existential ne diferentiaza, sinele categorial ofera informatii despre asemanarea cu alti oameni, precum inaltimea, sexul, varsta etc.

Sinele intim completeaza aceasta triada si face referire la imaginea de sine, evaluarea si stima de sine aparute atunci cand copilul incepe sa constientizeze care sunt expectantele si pretentiile societatii. Cercetarile efectuate de catre psihologi au demonstrat ca deosebirea dintre om si majoritatea animalelor consta in aceea ca omul poseda o conceptie de sine si ca numai maimutele ar detine o conceptie asemanatoare cu a acestuia.