Televiziunea

Referat
8/10 (1 vot)
Domeniu: Comunicare
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 16 în total
Cuvinte : 6543
Mărime: 36.40KB (arhivat)
Publicat de: Mihai Nistor
Puncte necesare: 7
Profesor îndrumător / Prezentat Profesorului: GHEORGHE MEGHISAN
ISTORIA TELEVIZIUNII; CARACTERISTICILE PUBLICITARE ALE TELEVIZIUNII; COSTURILE PUBLICITARE; STUDII DE CAZ SI EXEMPLE.

Extras din referat

I. Istoria televiziunii

Poveste istorica dificil de reconstruit, cea a televizorului si a televiziunii este una globala inca de la origini, dar in acelasi timp difera de la tara la tara.

Se poate spune ca televiziunea s-a nascut de doua ori: mai intai in Europa, in anii ’30 ai secolului trecut, iar a doua oara in Statele Unite, dupa cel de-al doilea Razboi Mondial. La fel ca in cazul altor inventii din ultimii 100-150 de ani (telefonul, electricitatea, aeroplanul, automobilul), si in cel al televiziunii „paternitatea“ este greu de stabilit. Chiar si urmand doar dezvoltarea celor doua filoane tehnologice principale, cel electromecanic si cel electric, care au caracterizat cu deosebire nasterea televiziunii, parcursul acesteia tot este unul incalcit, doldora de idei venite mai multor persoane in acelasi timp, copiate si perfectionate, doldora de cercetari intreprinse simultan si din perspective diferite de catre oameni de stiinta din lumea intreaga.

Povestea transmiterii la distanta a primelor imagini incepe asadar la sfarsitul secolului al XIX-lea, odata cu studierea fenomenelor statice si fotoelectrice. Desi nu se poate vorbi inca de televiziune, primul aparat al carui principiu contribuie la ceea ce avea sa se numeasca (mult mai tarziu) televizor a fost pantelegraful italianului Giovanni Caselli, construit in anul 1863. Consta intr-un sistem de trimitere si receptionare a desenelor simple sau a mesajelor autografe prin liniile telegrafului electric si a fost utilizat pentru prima data in Franta: in anul 1865, pantelegraful facea legatura pe un circuit de transmisie creat intre Paris si Lyon.

Inginerul scotian John Logie Baird a fost cel care, dupa primul Razboi Mondial, mai precis la 2 octombrie 1925, a trimis la distanta o imagine de televiziune in toata puterea cuvantului, formata din 28 de linii. Modalitatea de transmitere a imaginilor vizuale prin unde radio a depins in buna masura si de tubul catodic inventat in 1897 de fizicianul german Karl Braun. In urma experimentelor acestuia, dar si a studiilor lui Campbell Swinton, un inginer electrician scotian, rusul Boris Lvovich Rosing va realiza, intre 1907 si 1911, la Sankt-Petersburg, primul tub catodic. Se nascuse, asadar, televiziunea.

Baird si-a inceput experientele in 1923, cu resurse limitate si cu ajutor de la prieteni. Primele demonstratii publiceau avut loc intre finele anului 1925 si inceputul lui 1926. Dupa o initiala ostilitate, in 1929, reteaua radiofonica engleza BBC i-a dat girul, utilizandu-i tehnologia la realizarea primei statii de televiziune electromecanica. In acelasi an, transmisiuni similare au avut loc in Germania.

In America anilor ’20 se lucra deja la un alt sistem de televiziune, cel electronic, care avea sa curme succesul inregistrat de tehnologia lui Baird in Europa (sistemul mecanic avea sa fie abandonat de BBC in favoarea televiziunii electronice – sistemul Marconi/EMI cu 405 linii). Primele principii de functionare a televiziunii electronice ii sunt atribuite englezului A.A. Campbell Swinton si rusului Boris Rosing.

Tot in decursul anilor ’20, inspirat de studiile lui Einstein , tanarul cercetator Philo Farnsworth construieste al sau Image Dissector, prima camera de luat vederi electronica in stare sa capteze o imagine printr-o lentila si sa converteasca lumina in impulsuri electromagnetice. In laboratorul sau din Green Street, San Francisco, Philo Farnsworth le marturiseste colaboratorilor fanteziile sale: televiziunea va deveni instrumentul cel mai important din lume, va alunga ignoranta si va aduce pacea. Daca vom putea vedea persoanele care traiesc departe de noi, nu va mai fi nevoie de razboaie, spune tanarul inventator.

In 1927, Philo inregistreaza brevetul diferitelor inventii care compun televizorul: camera de luat vederi (Image Dissector), tubul catodic etc. Ulterior, le cedeaza RCA, in circumstante controversate. Multi il considera pe Farnsworth drept adevaratul inventator al televiziunii; poate si pentru faptul ca reprezinta aproape un arhetip al inventatorului: sarac, genial, tenace si ingenuu, „victima“ usoara in fata „rapacitatii“ corporatiste (lacomie).

In Statele Unite, prima transmisiune televizata a avut loc in dupa-amiaza zilei de 30 aprilie 1939, cu ocazia inaugurarii Expozitiei Mondiale de la New York. Tema manifestarii a fost Lumea de Maine, iar National Broadcasting Company (NBC), sub auspiciile RCA, a difuzat ceremoniile cu titlu demonstrativ.

Dupa milioane de ani de evolutie lenta a civilizatiei, odata cu aparitia televiziunii, intreg modul de viata si toate reperele umanitatii au fost complet bulversate in doar cateva decenii. Ne aflam in mijlocul unei noi ere: era televiziunii. Nimic si nimeni nu mai poate s-o opreasca.

II. Televiziunea în Romania

Fenomenul numit televiziune a fost prezent în peisajul românesc încă de la începuturile sale pe plan mondial. Deşi apare în timpul celor două războaie mondiale, o perioadă şi un context nu tocmai propice pentru dezvoltări ştiinţifice, atât pentru spaţiul românesc, dar şi pentru cel european, televiziunea reuşeşte să se dezvolte şi să se impună în faţa altor medii de informare cum ar fi presa scrisă sau radio.

În România primele teste în ceea ce priveşte transmisia la distanţă a imaginilor apar în 1928. Prima emisiune de televiziune care se apropie cât de cât de conceptul actual al înţelesului de emisiune, a fost realizată în 1937 la Facultatea de Ştiinţe din Bucureşti în cadrul unor demonstraţii publice.

Anul 1953 este un an important pentru începuturile televiziunii din România, a fost construit şi probat primul emiţător de televiziune românesc în alb-negru, realizat de profesorul Alexandru Spătaru. La doi ani distanţă, în 21 august 1955 în Bucureşti începe difuzarea regulată a unor emisiuni. Experimente de televiziune în culori au loc începând cu anul 1964.

31 decembrie 1956 este ziua când a fost inaugurată în România televiziunea de stat, denumită şi Televiziunea Română. Acesta poate fi considerat momentul în care apare în România instituţia televiziunii

Preview document

Televiziunea - Pagina 1
Televiziunea - Pagina 2
Televiziunea - Pagina 3
Televiziunea - Pagina 4
Televiziunea - Pagina 5
Televiziunea - Pagina 6
Televiziunea - Pagina 7
Televiziunea - Pagina 8
Televiziunea - Pagina 9
Televiziunea - Pagina 10
Televiziunea - Pagina 11
Televiziunea - Pagina 12
Televiziunea - Pagina 13
Televiziunea - Pagina 14
Televiziunea - Pagina 15
Televiziunea - Pagina 16

Conținut arhivă zip

  • Televiziunea.doc

Alții au mai descărcat și

Televiziunea Românească în 2012

Introducere Televiziunea, spre deosebire de presa scrisă, încadrată publicistic în funcţie de specificul redactării, calitatea publicaţiei și...

Televiziunea în spațiul public românesc

Argument “Televiziunea este sursa primara de informare pentru majoritatea oamenilor, si este considerate la scara larga mediul cel mai influent in...

Comunicarea în Cadrul Grupului

Oamenii traiesc organizati în grupuri deoarece sunt fiinte sociale. Un grup social reprezinta un ansamblu de indivizi între care exista relatii...

Comunicare verbală și non-verbală

COMUNICAREA NONVERBALA Intr-un sens foarte larg acest termen desemneaza orice proces prin care o informatie este transmisa de la un element la...

Te-ar putea interesa și

Campania de Televiziune

Introducere Am ales aceasta lucrare de diploma pentru ca nu exista, în literatura româna de specialitate, carti care sa descrie etapele si...

Rolul Reporterului în Televiziune

INTRODUCERE Televiziunea reprezintă astăzi una dintre cele mai importante surse de informaţii disponibile în societatea noastră. Ore în şir, un...

Televiziunea și trăirea prin procură

Introducere În principal, forţa televiziunii decurge din capacitatea pe care o are de a transmite imagini în mişcare, de a te face să vezi în faţa...

Atitudinea consumatorilor privind publicitatea prin intermediul televiziunii, radioului și presei

INTRODUCERE Importantă componenta a activităţii promoţionale, publicitatea este, în prezent, unul dintre cele mai utilizate mijloace prin...

Profilul prezentatorului de știri în televiziunile locale - Posturile locale de televiziune Argeș TV și Curier TV

INTRODUCERE Lucrarea Profilul prezentatorului de știri în televiziunile locale. Studiu de caz Argeș TV și Curier TV își propune să arate ce se...

Talk show-ul de televiziune - sclavul audienței

CAPITOLUL I I. Televiziunea Trăim într-o lume în care volumul, diversitatea, viteza şi libertatea de circulaţie a informaţiei reprezintă...

Efecte ale mass-media - televiziunea de nișă

INTRODUCERE Televiziunea este categoric un fenomen. în continuă desfăşurare şi progress, este un fenomen care se autocreează. S-a produs, a...

Televiziunea digitală

1 NOTIUNI GENERALE DESPRE TELEVIZIUNEA DIGITALA 1.1 Ce este televiziunea digitala? Televiziunea poate fi definită ca un ansamblu de principii,...

Ai nevoie de altceva?