Tipuri de comunicare

Preocupările intense privind comunicarea ce s-au manifestat cu

precădere în ultimele decenii ale secolului nostru, lansează, între

altele şi ideea existenţei mai multor tipuri de comunicare umană,

fiecare dintre acestea definindu-se odată cu analizarea anumitor

elemente ce le conferă specificitate. Astfel se face diferenţierea între

comunicarea intrapersonală (intracomunicarea), comunicarea

interpersonală (intercomunicarea), comunicarea în grup şi

comunicarea la distanţă.

3.1 Comunicarea intrapersonală

Comunicarea intrapersonală este considerată ca fiind acel

proces de comunicare la nivelul sinelui prin care un mesaj este

"comentat", argumentat de persoana care l-a perceput, care îi şi

răspunde, "vorbind" cu sine însăşi. Acest proces are în vedere

specificul individual al participanţilor la actul comunicării,

concentrându-se asupra acelor atribute ce tind să influenţeze

capacitatea de comunicare a individului, acei factori situaţionali ce

produc răspunsul acestuia la stimuli, la realitatea înconjurătoare. Un

determinant esenţial în acest sens îl reprezintă "percepţia", actul prin

care se ia în considerare lumea înconjurătoare, ceea ce devine

cunoscut sau nu individului, ceea ce acesta "este" în ultimă instanţă.

În contextul comunicării percepţia presupune trei etape necesare:

acces, conştientizare şi interpretare; după aceea se poate decide

răspunsul. Anumite caracteristici individuale (factori) ca nevoi,

aşteptări, cunoştinţe anterioare, sentimente, valori, cât şi

dezvoltarea fizică senzorială pot influenţa capacitatea de percepţie a

individului; dar şi aceşti factori sunt, la rândul lor, influenţaţi de

percepţiile individului de-a lungul timpului/la un moment dat.

(Abraham Maslow, Motivation and Personality, 1954). Deci

percepţia individului se realizează în concordanţă cu propria sa

imagine asupra realităţii, determinată de anumiţi factori, a căror

cunoaştere ne poate ajuta la înţelegerea comportamentului

perceptual al acestuia şi în consecinţă la o comunicare mai eficientă.

Dar, după cum s-a arătat, pe lângă factorii interni menţionaţi,

perceperea decurgând din însăşi caracteristicile faptului perceput

poate fi influenţată şi de alţi factori precum intensitatea, mişcarea,

dimensiunea, aşezarea, repetarea, contrastul, apropierea în timp şi

spaţiu etc.

Există de asemenea şi factori contextuali ce pot influenţa

capacitatea de percepţie a individului; aceştia includ cultura în care

funcţionează individul, sistemul social, relaţiile între indivizi cât şi

statutul individului. Condiţiile fizice ale contextului trebuie de

asemenea luate în considerare. Imaginea despre sine este de

asemenea considerată de cercetătorii în domeniu, ca G. Murphy,

(Personality: A Biosocial Approach to Origin and Structure, 1947)

sau anterior C. H. Colley (Human Nature and the Social Order,

1922), ca una dintre cele mai importante influenţe asupra percepţiei

şi ca urmare a comportamentului individului. Acesta acţionează şi

comunică cu scopul de a întreţine această imagine sau de a o realiza

după dorinţa sa, asumându-şi diferite roluri sociale sau profesionale

ce îi oferă posibilitatea de a deveni ceea ce doreşte. Înţelegând

această imagine, putem înţelege mai bine şi natura comunicativă a

individului. Ca rezultat al individualităţii sale subiectul este motivat

să vadă lucrurile aşa cum şi le doreşte. În lipsa motivaţiei sau a

competenţei lucrurile sunt percepute distorsionat; asemenea

distorsiuni sunt: stereotipia, efectul de "nimb" (supradimensionarea

unei unice “calităţi”, de regulă percepute ca urmare a primei luări de

contact cu interlocutorul), polarizarea prin apelare la extreme sau

apărarea perceptuală, care pot fi depăşite fie printr-un efort susţinut

sau abilităţi sociale pozitive, fie prin dorinţa individului de a

schimba modul de a se considera pe sine şi pe ceilalţi.