Violența transmisă prin intermediul televiziunii

Introducere

În ultimele decenii s-au conturat si elaborat mai multe tipuri de abordări, teorii

privitoare la mass-media. Există însă două paradigme generale, care sunt practic

prezente în toate cercetările.

1. prima numită mass-media puternică, ce consideră că mass-media au efecte în general negative, deosebit de puternice, intervenind activ asupra structurilor şi mecanismelor vieţii sociale, ea fiind activă în raport cu individul sau societatea, iar structurile social-relative sunt pasive la influenţele mass-mediei.

2. A doua paradigmă este mass-media slabă, ce consideră că influenţa în societate este relativ mică, că mass-media este subordonată şi nu supraordonată societăţii, nu determină opţiunile şi comportamentele indivizilor, ci se orientează după acestea iar rolul ei nu numai că nu este negativ, dar poate să fie chiar terapeutic în anumite circumstanţe.

Un exemplu tipic de problemă abordată din perspectiva celor două paradigme face

referire la violenţă. În primul caz se consideră că violenţa este promovată prin mass-

media, că ea afectează negativ socializarea adolescentului şi contribuie la creşterea

numărului comportamentelor deviante, în special a violenţei, sub toate formele ei. În a

doua perspectivă se consideră că mass-media nu manipulează individul, ci că acesta

utilizează aşa cum doreşte mass-media.

Televiziunea şi Violenţa

În primul rând trebuie făcut o distincţie dintre violenţa reală (violenţa străzii) care este reprodusă de media şi care trezeşte repulsie şi violenţa ficţională care este prezentată integrată în universul ficţional. În ficţiuni violenţa este integrată în logica naraţiunii apărând ca un fapt normal. Astfel numeroşi critici consideră că este inacceptabil modul în care violenţa este înscrisă într-o logică ficţională care o legitimează (valorizează). Pericolul apare atunci când se face din violenţă o “valoare” şi este promovat un model de civilizaţie în care violenţa se prezintă ca o componentă justificată, banală sau chiar normală.

Unele analize atrag atenţia asupra faptului că violenţa mediatizată devine nefastă printr-un efect cumulator, fiind un proces ale cărui efecte nu sunt direct vizibile şi imediate. Influenţa acesteia poate fi puternică şi chiar catastrofală asupra celor aflaţi într-o stare de rezistenţă psihologică, morală şi socială redusă. Efectele pot consta adeseori în tulburări psihice şi în comportamente violente.

Crime, violuri, tâlhării, bătăi..., etc. Cu câte dintre aceste lucruri ne întâlnim zilnic? Şi mai ales, câţi participăm nemijlocit la astfel de evenimente? Foarte puţini şi atunci se conturează următoarea întrebare: „De ce se preocupă atât de mult televiziunea să ne prezinte zilnic mostre din faţa nevăzută a societăţii umane ?“.

Din acest motiv televiziunea este văzută ca principalul factor care determină creşterea

agresivităţii tinerilor, a violenţei în societate, prin faptul că este invadată de ştiri, programe

pline de violenţă şi de filme care exhibă violenţă. Televiziunea mai este percepută ca o

“şcoală a crimei şi a delicvenţei, în special a delincvenţei juvenile.” Aceştea crescând cu

spectacolul violenţei televizate şi cu creşterea masivă a delicvenţei cu amplificarea

prezentării violenţei.

În ultimii ani, au crescut emisiunile cu violenţă destinate atât copiilor, adolescenţilor, cât

şi adulţilor. Astfel odată cu mediatizarea tot mai excesivă a violenţei, reacţiile critice devin

tot mai vehemente, pornindu-se de la următoarea convingere: “cu cât scenele de violenţă

sunt mai numeroase, cu atât impactul lor nefast este mai puternic: violenţa televizată este ca

o otravă, ea acţionând cu atât mai intens cu cât doza este mai puternică.”

Comportamentul răzvrătit şi tiranic, atitudinea ironică şi limbajul impertinent promovate

pe micul ecran formează nişte tineri egoişti şi individualişti, incapabili să se socializeze

normal iar mesajul plubicital multipică dorinţele, generează stări de frustrare şi ca urmare se

constituie într-un factor de stres extrem de nociv pentru dezvoltarea personalităţii copiilor şi

devin astfel violenţi.

Influenţa televiziunii apare ca fiind cea mai complexă şi cea mai mult orientată pe

antivalori. Promovarea lor nu este neapărat intenţionată, vizibilitatea negativului fiind mai

mare din motive de creştere a audienţei, deci din nevoia de profit comercial. Nu trebuie uitat

că televiziunea promovează cu precădere spectacularul şi modele de viaţă reală cu accent pe

succesul financiar mai mult decăt pe cel cultural sau intelectual.

Violenţa televizată induce un anumit tip de comportament agresiv, acesta putându-se manifesta faţă de:

- integritatea fizică (maltratare corporală),

- integritatea psihică (bruscarea şi alterarea sănătăţii psihice şi intelectuale),

- integritatea morală (calomnie, acuze nedrepte)

- identitatea etnică, culturală şi socială.

Formele pe care le îmbracă violenţa sunt: violenţa fizică (bătaia, războiul);

violenţa materială (distrugerea unor bunuri); violenţa morală (nedreptatea, injuria); violenţa privată (făcută de o persoană particulară ); violenţă asupra informaţiei (cenzura unei cărţi, a unui ziar, a unei emisiuni radio şi TV); violenţa indirectă (ordin sau manipularea cuiva pentru a comite violenţe); violenţa publică (făcută de o instituţie).

David Buckingham, directorul Centrului de Studiu al copiilor, tinerilor şi mass-mediei din Londra, consideră ca violenţa nu poate fi tratată ca o singură categorie al cărei sens poate fi luat de-a gata, aşa cum se întâmplă de cele mai multe ori. De asemenea , a fost preocupat de ceea ce ar putea să înţeleagă copiii atunci când se uită la televizor şi constatat că uneori este greu de intuit ce li se pare înfricoşător sau tulburător. A remarcat, de pildă că „violenţa factuală“ (cea din cadrul ştirilor) este cea care generează anxietate faţă de cea „ficţională“. S-a demonstrat că expunerea la conţinut violent televizat îi determină pe copii să imite şi să devină antisociali sau violenţi.

De asemenea cercetătorul Guy Cumberbatch a urmărit comportamentul copiilor atunci când se uită la televizor şi a constatat că privitorul poate învăţa de la televizor cum să realizeze diverse acte, dar ca să le pună în practică are nevoie de motivaţie. Astfel afrimă că: “bariera care ne opreşte să comitem acte de violenţă este mai degrabă motivaţională bazată pe cunoştinţele pe care le putem obţine şi prin intermediul televizorului”.

Multi cercetători sunt de părere că prin mesajele violente, mass-media constituie o sursă de stimulare a agresivităţii şi a comportamentelor violente. Unul dintre aceştea Dr. Franck Brady afirma că “expunerea la stimuli agresivi măreşte starea emoţională a individului, care, la rându-i va creşte probabilitatea comportamentului agresiv” astfel tinerii putând ajunge să creadă că violenţa este singurul mijloc de a-şi rezolva conflictele.

În România pe primul loc în cadrul programelor de televiziune este violenţa fizică urmată de cea verbală.