Regularizarea albiilor de râuri

Amenajări hidrotehnice s-au realizat încă din antichitate. Totuşi în Europa şi America de Nord, la începutul secolului XIX văile erau naturale. Existau deja inundaţii, mlaştinile numeroase adăposteau vectorii malariei etc. încât existau destule argumente pentru intervenţii umane majore de amenajarea teritoriului pe tema apelor. Mijlocul secolului XIX a adus cu sine desecări, îndiguiri, corecţii de traiect a albiei. Astfel omul a avut de câştigat: navigaţie, terenuri agricole, irigaţii, electricitate, protecţie relativă la inundaţii. Dar elanul de amenajări şi posibilităţile tehnice mereu crescânde au făcut ca oamenii să nu se limiteze cu intervenţiile lor asupra apelor la strictul necesar, ci să îşi propună remodelări masive uneori totale ale hidrosferei, convinşi că "îmbunătăţesc" natura. Falsitatea acestei idei s-a văzut mult mai târziu şi mulţi oameni nu o realizează nici astăzi

În Germania de exemplu de abia la sfârşitul anilor '60 s-a conştientizat public că un secol şi jumătate de intense "amenajări" ale râurilor nu au făcut să dispară problemele, că râurile îndiguite generează inundaţii tot mai mari, că peisajele acvatice artificializate au valoare estetică mult mai redusă ca cele naturale, că au dispărut sau sunt ameninţate 70% din speciile de peşti, 54% din cele de libelule şi 34% de plante. Cauza principală era distrugerea pădurilor de luncă şi a zonelor umede, scăderea nivelului freatic, ce dusese chiar la stepizare, plus poluarea, scăderea capacităţii de autoepurare, uniformizarea vitezei de curgere ce a redus oxigenarea, lipsa meandrelor şi a obstacolelor în albie care astfel nu mai oferea astfel refugii pentru peşti Sedimentele nu se mai depuneau la ape mari fertilizând lunca ci erau transportate la vale În plus drenajele extensive a câmpurilor au redus masiv capacitatea de retenţie a apelor Dispariţia malurilor naturale a privat animalele, păsările şi insectele de un habitat esenţial, ce oferea hrană, refugiu, adăpost etc.

Amenajărilor hidrotehnice nu li se poate contesta necesitatea şi utilitatea, dar trebuie făcute cantitativ şi calitativ cu măsură şi numai în limita strictului necesar şi mai ales trebuie făcute pe baza unei înţelegerii profunde a unui râu ca sistem dinamic complex şi evolutiv biologic şi geomorfologic, nu ca până acum când au predominat abordările inginereşti Îndiguirile şi "ajustările " de albii nu trebuie să anuleze total dinamica acestora ci doar să prevină erodarea malurilor şi afectarea unor infrastructuri importante (localităţi, poduri, căi de comunicaţii etc.). Un râu este firesc să îşi modifice în timp albia, să aibă braţe moarte, să depună aluviuni, să mai erodeze din maluri în principiu acest fenomen natural nu trebuie în sine combătut! O apă trebuie să aibă şi plaje dar şi maluri râpoase, şi golfuri şi meandre dar şi repezişuri şi bulboane, şi vaduri şi bancuri de nisip De exemplu pentru păsări sunt foarte importante insulele cu crânguri Oricărei specii îi trebuie alte condiţii. De aceea, un râu sau lac croit sau ajustat "inginereşte" nu mai oferă loc adecvat de trai pentru majoritatea speciilor!

Malul apelor este un excelent loc de recreere pentru om. De aceea trebuie amenajate plaje, cheiuri, locuri de îmbăiere, dar nu piscine sau ştranduri artificiale! Astfel devine şi omul interesat de calitatea apelor de suprafaţă, dacă în ele face baie şi navighează! Pe maluri trebuie alei, piste de bicicletă, dar nu căi de comunicaţie deschise traficului motorizat şi nici facilităţi ce atrag prea multă lume. Navigaţia cu motor nu e de dorit! De asemenea e necesar ca din loc în loc drumurile să se depărteze de mal, să rămână malul natural, izolat, pentru plante şi animale. Aceste mini-zone trebuie protejate, dar nu cu mijloace artificial inestetice şi străine de mediu, ci cu obstacole cvasinaturale cum sunt gropi cu apă, minimlaştini, tufe cu spini etc.

Este important ca râurile să aibă secţiune transversală variată, cu zonă adâncă. Trebuie planificate zone inundabile!

Consolidarea malurilor se poate face cu copaci, plante, eventual combinat cu bolovani, stânci sau scăderea pantei malului. În caz extrem cu plase de sârmă sau reţea de beton dar în nici un caz cu ziduri compacte sau plăci de beton. Cursurile de apă modificate prea mult de om ar trebui replantate cu trestie, papură, sălcii etc. în urma unor studii care să arate ce a fost în mod natural sau ce ar trebui să fie. Dar cu condiţia să existe varianţă, nu uniformitate! Tufărişurile de mal au rol important, făcând şi umbră care protejează apa de încălzire excesivă prin insolaţie şi de năpădirea de către plante

Pe ansamblu trebuie un compromis între tendinţa naturii de a evolua liberă de orice constrângere şi tendinţa omului de a îi anula libertatea şi a planifica el totul, inclusiv regimul de debit şi traiectul detaliat al oricărui curs de apă.

Prizarea de apă la nivele diferite din lacurile de acumulare adânci poate preveni fenomenul de stratificare şi împiedică ca în aval să ajungă numai apă foarte rece, neoxigenată şi eventual încărcată cu toxice.