Urbanismul in Secolul XIX - XX

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Urbanismul in Secolul XIX - XX.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 6 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Constructii

Extras din document

Urbanism

Ca o definiţie generală a urbanismul, putem spune că este un domeniu care se ocupă de oraş, studiindu-l ca pe o entitate complexă, sub diversele aspecte ale manifestării lui. Ceea ce trebuie stabilit încă de la început este faptul că urbanismul nu este numai acea parte din marele întreg al arhitecturii rezervată arhitecţilor, adică un domeniu exclusiv al arhitecţilor, ci aparţine într-o mai mică sau mai mare măsură unor specialişti din domenii ca: sociologie, geografie, inginerie (instalaţii,lucrări edilitare), psihologie, ecologie, finanţele şi mai ales politică.

Urbanismul se imparte in trei curente :

- progresist, umanist, naturalist

Curentul progresist

- inspirat din rationalismul filosofiei iluministe

- priveste modelul urban perfect ca rezultat al stiintei

- se pune accent mai mult pe ipoteza de baza a omului-tip, privilegieaza individul-tip

- este opus modelului culturalist

- ideea cheie care caracterizeaza urbanismul progresist este ideea de modernitate

- secolul XX, urbanismul modern

Urbanismul modern, are la baza curentul progresist, curent care a avut cea mai mare implinire in cea ce priveste practica urbana aproape in toata lumea, indiferent de regimul politic, gradul dezvoltarii economice sau traditiile culturale ale contextului. Sfarsitul celui de-al II-lea Razboi Mondial marcheaza inceputul reconstructiei urbane cat si impartirea continentului European in doua parti, occidental capitalist si estul communist. Cu timpul orasul si-a pierdut zidurile definitiv si s-a deschis spre lumea inconjuratoare, spre macrocosmo, intramurosul ramanand legat doar de orasele trecutului, unele inglobate in noile tesuturi urbane.

Un astfel de exemplu este Berlinul. In Berlin, apare un zid care diseca istoria si impartea orasul. Au trebuit sa treaca patru decenii ca acest zid sa cada si inca doua decenii ca Berlinul sa redevina un intreg la nivel simbolic, de aceeasi limba si de aceeasi istorie, astfel cele doua lumi sa devina un intreg.

A doua jumatate a secolului XX marcheaza contestarea urbanismului progresiv, caracterizat ca urbanism inuman si cristalizarea in termini generici a problematicii sitului, inteles ca un spatiu caruia dimensional nu i se poate stabili o delimitare precisa in teritoriu, dar care se pune in evidenta in limite de vizibilitate, alcatuit fiind in totalitate din elemente de mediu, naturale sau artificiale.

In perioada postbelica asistam in europa occidentala, si dupa caderea zidului Berlinului, si in Europa de est, la o reintoarcere la conceptual de urban “traditional”, cu spatii de tip traditional si viata urbana personalizata.

Orasul modern isi pierde definitive limitele fata de teritoriul si mediul natural. Un ultimul deceniu al secolului XX marcheaza unirea celor doua lumi separate.

Urbanismul progresist, obsedat de modernitate, are la baza o analiza a functiunilor urbane, zonarea functiunilor urbane, abolirea strazii, incercand sa elaboreze o schema functionala potrivita oricarui sit natural.

Planul orasului progresist pune accent pe eficenta si estetica. Aceste sunt cele doua imperative care confera spatiului un caracter particular.

Preocuparea pentru eficacitate se manifesta mai intai prin importanta acordata sanatatii si igienei. Si astfel polarizeaza igiena in jurul soarelui si a verdetei.

Astfel urbanistii progresisti sunt impinsi sa sparga vechiul spatiu inchis pentru al dedensifica, astfel edificiile sa fie in plin soare si verdeata.

Astfelcea mai mare parte a urbanistilor vor propune construirea pe inaltime, pentru a inlocui continuitatea vechilor imobile joase cu un numar redus de unitati sau pseudo-orase verticale. De aici suntem condusi catre conceptul de „oras gradina verticala” al lui Le Corbusier si de urbs in horta a lui Hilbersheimer.

Ca orice spatiu care are o ordine riguroasa din punct de vedere a activitatiilor productive a dus la o analiza riguroasa in separarea cu grija a zonelor de munca de zonele de locuit, iar pe acestea de centrele civice sau de locurile de recreere. De asemenea toate acestea sunt divizate in subcategorii, fiecare tip de munca, birocratic, industrial, comercial, etc..

Fisiere in arhiva (1):

  • Urbanismul in Secolul XIX - XX.doc