Activitatea Firmei între Performanță și Profitabilitate

I. ÎNTREPRINDEREA ŞI ACTIVITATEA SA

În sens economic, o întreprindere ca agent economic – indiferent de dimensiune, formă de proprietate şi organizare – produce bunuri şi servicii destinate vânzării pe piaţă, scopul fiind obţinerea de profit.

Întreprinderea este veriga organizatorică unde se desăvârşeşte fuziunea între factorii de producţie cu scopul producerii de bunuri economice în structura, calitatea şi cantitatea impuse de cererea de pe piaţă şi obţinerii unui profit.

Întreprinderea suportă costuri corespunzând remunerării factorilor de producţie utilizaţi care trebuie compensaţi prin rezultatele producţiei sale. Deci întreprinderea trebuie să producă o valoare superioară costurilor sale.

O uniune de întreprinderi, constituită sub o singură conducere şi gestiune financiară, este denumită întreprindere comercială.

Întreprinderea comercială poate cuprinde mai multe unităţi care efectuează activităţi identice localizate în mai multe zone geografice sau filiale care fac afaceri de genuri diferite în aceeaşi zonă.

Arta managerilor constă în a realiza concurenţa scopurilor acestora, astfel încât angajaţii să fie motivaţi pentru a participa atât la realizarea scopurilor generale ale întreprinderii cât şi ale celor personale.

O întreprindere exercitã una sau mai multe activitãţi, în unul sau mai multe locuri (sedii - unitãţi locale ale întreprinderii). În mod convenţional sunt asimilate întreprinderilor, persoanele fizice şi asociaţiile familiale care desfãşoarã activitãţi economice pe bazã de liberã iniţiativã potrivit legii, instituþiile publice şi organizaţiile neguvernamentale.

Activitatea întreprinderii generează două grupuri de fluxuri:

a) intrări de factori de producţie;

b) ieşiri de bunuri, servicii etc., produse şi puse la dispoziţia celorlalţi agenţi economici.

Întreprinderile organizate în orice domeniu de activitate au în comun câteva reguli şi anume:

- pentru a produce, întreprinderea trebuie să utilizeze factori de producţie;

- factorii de producţie trebuie utilizaţi cât mai bine;

- pentru a supravieţui şi a se dezvolta întreprinderea trebuie să fie rentabilă;

- activitatea economico-financiară trebuie bine condusă.

II. PERFORMANŢA ÎNTREPRINDERII

2.1. Abordări conceptuale

Conceptul de performanţă se întâlneşte în literatura de specialitate cu diferite sensuri, de exemplu: succes, rezultat al unei activităţi, acţiune.

În domeniul economic, conceptul de performanţă acoperă accepţiuni diferite, cum ar fi: creştere, rentabilitate, productivitate, randament.

Performanţa întreprinderii pe baza rentabilităţii are în vedere rezultatele obţinute prin utilizarea factorilor de producţie, respectiv cele recunoscute şi prezentate în contul de profit şi pierdere, precum şi rezultatul obţinut din deţinerea factorilor de producţie, de natura câştigurilor şi pierderilor nerecunoscute ca urmare a unor tranzacţii şi care este o componentă a rezultatului global („comprehensive income“).

Rentabilitatea poate fi definită ca fiind „capacitatea unei întreprinderi de a obţine profit prin utilizarea factorilor de producţie şi a capitalurilor, indiferent de provenienţa acestora“. Rentabilitatea este una dintre formele cele mai sintetice de exprimare a eficienţei activităţii economico-financiare a unei firme, respectiv a tuturor mijloacelor de producţie utilizate şi a forţei de muncă, ţinând cont de toate stadiile circuitului economic: aprovizionare, producţie şi vânzare. Pentru măsurarea rentabilităţii se utilizează două categorii de indicatori: profitul şi ratele de rentabilitate. Mărimea absolută a rentabilităţii este reflectată de profit, iar gradul în care capitalurile sau utilizarea resurselor întreprinderii aduc profit este reflectat de rata rentabilităţii.

Ca indicatori de reflectare în mărime absolută a rentabilităţii se pot avea în vedere: rezultatul aferent cifrei de afaceri, rezultatul exploatării, rezultatul financiar, rezultatul curent, rezultatul extraordinar, rezultatul brut al exerciţiului, rezultatul net al exerciţiului.

Pentru exprimarea în mărime relativă a rentabilităţii se folosesc, de regulă, următoarele rate: rata rentabilităţii comerciale, rata rentabilităţii resurselor consumate, rata rentabilităţii economice şi rata rentabilităţii financiare.

2.2. Necesitatea şi oportunitatea introducerii sistemului indicatorilor de performanţă

Sistemul de indicatori de performanţă face posibilă evaluarea consumului de resurse în raport cu rezultatele obţinute după încheierea proceselor de realizare şi furnizare a serviciilor şi compararea acestora cu nivelurile stabilite ca obiective.

Rezultatele obţinute de managerii organizaţiilor de servicii au condus la întărirea încrederii

acestora în noul sistem pe care l-au apreciat ca având o utilitate practică deosebită cel puţin din

următoarele considerente:

• Permite identificarea disfuncţionalităţilor în procesul de realizare şi de furnizare a serviciilor

• Oferă informaţii despre reacţiile clienţilor faţă de serviciile oferite

• Crează posibilitatea reorientării parţiale a unor servicii sau chiar renunţarea la cele care nu sunt cerute pe piaţa serviciilor

• Permite identificarea gradului de eficacitate a managerilor şi executanţilor implicaţi în procesul de executare şi furnizare de servicii

• Sprijină managerii organizaţiilor de servicii să descopere care este cel mai eficient sistem de realizare şi furnizare a acestora