Auditul Financiar

1. Conceptul de audit financiar - contabil

În urmă cu patru decenii, cabinetele anglo-saxone de expertiză contabilă au popularizat pe continentul european termenul de audit. După 1990, din dorinţa de a alinia reglementările româneşti la reglementările comunitare, acest termen a început să fie introdus şi în ţara noastră ( auditul calităţii, auditul financiar-contabil, etc.).

Etimologia cuvântului audit îşi are originea în latinescul “audire”- a asculta şi a transmite mai departe.

În general, în prezent, prin audit se înţelege examinarea profesională a unei informaţii în vederea exprimării unei opinii responsabile şi independente prin raportarea ei la un criteriu(standard, normă) de calitate în vederea satisfacerii nevoilor unor utilizatori de informaţii.

Prin audit financiar se înţelege examinarea efectuată de un profesionist competent şi independent (cenzor, contabil sau contabil autorizat cu studii superioare) în vederea exprimării unei opinii motivate asupra:

- validităţii şi corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de conducerea întreprinderii (audit intern);

- imaginii fidele, clare şi complete a patrimoniului, a situaţiei financiare şi a rezultatelor obţinute de întreprindere (auditul statutar cerut de lege şi exercitat de cenzori sau auditul contractual efectuat la cererea întreprinderii de către experţi contabili, contabili autorizaţi sau societăţi comerciale de expertiză contabilă).

Auditul financiar-contabil constă în verificarea şi certificarea conturilor anuale de către un profesionist competent şi independent, în vederea exprimării opiniei acestuia asupra realităţii datelor cuprinse în documentele anuale de sinteză (bilanţ contabil).

Practica a dovedit că există un conflict potenţial de interese între cei ce culeg, prelucrează şi sintetizează informaţiile contabile şi utilizatorii acestor informaţii. Utilizatorii de informaţii contabile manifestă o lipsă de încredere în informaţiile furnizate de contabilitate, deoarece producătorii de informaţii contabile nu sunt, de regulă, independenţi faţă de operaţiunile efectuate şi situaţiile anuale de sinteză prezentate, fapt ce pune la îndoială imparţialitatea şi obiectivitatea aparatului financiar-contabil din întreprinderi. Realitatea informaţiilor cuprinse în conturile anuale este pusă la îndoială şi datorită calităţilor moral-profesionale ale unor producători de informaţii contabile.

Ca urmare, între activitatea producătorilor de informaţii este necesar să se interpună activitatea auditorilor (experţi contabili, contabili autorizaţi cu studii economice superioare, societăţi de expertiză, cenzori, etc.) care au menirea de a restabili o încredere rezonabilă între producătorii şi utilizatorii informaţiilor contabile. Prin aceasta, auditul contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari de informaţii contabile.

1.1. Cadrul legislativ al auditului financiar

In Monitorul oficial nr. 481 / 2008 a fost publicata OUG 90 / 2008 privind auditul statutar al situatiilor financiare anuale si al situatiilor financiare anuale consolidate care aduce o serie de modificari activitatii de audit.

Odata cu intrarea in vigoare a OUG 90 / 2008 toate referirile la "audit financiar" existente in legislatia emisa anterior se vor citi ca referiri la "audit statutar". In mod corespunzator, persoanele care au dobandit calitatea de auditor financiar si care sunt autorizate pentru exercitatea acestei profesii in conditiile prevazute de OUG 75 / 1999, republicata, cu modificarile ulterioare, sunt considerate ca fiind auditori statutari, respectiv firme de audit aprobati/autorizati (aprobate/autorizate) in conditiile OUG 90 / 2008.

2. Tipurile de audit financiar

De la apariţia sa şi până în prezent, auditul financiar a fost clasificat de o pleiadă de specialişti în domeniu, fiecare autor încercând să fie original prin folosirea anumitor criterii.

Astfel, am ajuns la concluzia că o clasificare simplă dar concretă, ajută mai mult decât folosirea unor criterii aşa zise originale.

1. În funcţie de modul cum se organizează activitatea de audit, se pot distinge trei tipuri de audit financiar şi anume:

a) auditul intern – reprezintă o verificare sub aspect tehnic, managerial şi financiar-contabil a unei entităţi patrimoniale, destinată să realizeze un diagnostic general al sistemului. Acest tip de verificare are un caracter concomitent derulării evenimentelor. Practic, el vizează anumite obiective pe tot parcursul anului, precum şi cele care sunt în curs de derulare, deci, este o verificare de tip permanent.

Auditul intern, este aplicabil atât agenţilor economici cât şi instituţiilor publice. Acest tip de audit a fost legiferat din motive practice, datorate armonizării cadrului normativ naţional cu standardele europene.

Realizarea acestui tip de audit se face de către personalul propriu, care este organizat în compartimente distincte şi cărora li se asigură un grad de independenţă destul de ridicat pentru ca munca de audit să fie obiectivă.

Cu toate acestea, chiar dacă auditorul intern este subordonat direct managerului, nu putem vorbi de independenţa deplină a acestuia, practic, acest aspect fiind principalul criteriu de delimitare faţă de auditul extern.