Cadrul conceptual privind întocmirea și prezentarea situațiilor financiare

Elemente introductive

Ideea si geneza unui cadru conceptual isi au originile in Statele Unite.

Aceasta “constitutie” a unei contabilitati moderne aseaza sistemul contabil al unei tari, si mai ales practicile sale, pe baze conceptuale, ceea ce asigura performanta normalizarii, dar si a prelucrarilor contabile si a raportarii financiare.

Desi pastreaza multe din trasaturile si structurile cadrului contabil conceptual American, IASC se diferentiaza de acesta prin faptul ca se adreseaza mai multor categorii de utilizatori, dar si printr-o serie de deosebiri tehnice si conceptuale.

Cadrul international poate sa se constituie intr-o baza de reflectie pentru normalizatorii nationali, in vederea elaborarii unui cadru adaptat la specificul unei tari sau a unei zone de tari, care impartasesc acelasi model de evolutie economica, financiara, sociala si culturala.

Cadrul contabil general cuprinde conceptele si principiile teretice care alcatuiesc impreuna sistemul de referinta pentru intocmirea si prezentarea situatiilor financiare, pentru utilizatorii externi, adica ceea ce trebuie sa fie contabilitatea, delimiteaza ca teorie contabila normativa, deci un caz particular al teoriei contabile generale.

Cadrul conceptual al IASC cuprinde 110 paragrafe si trateaza urmatoarele probleme:

- Obiectivul cadrului ;

- Campul sau de aplicare ;

- Utilizatorii situatiilor financiare si necesitatile lor de informatii ;

- Obiectivul situatiilor financiare ;

- Caracteristicile calitative ale situatiilor financiare ;

- Elementele care compun situatiile financiare ;

- Criteriile de recunoastere a elementelor ce compun situatiile financiare ;

- Evaluarea elementelor situatiilor financiare ;

- Conceptele de capital si de mentinere de capital.

1. Obiectivul cadrului

Pozitia IASC de normalizator la nivel global obliga la unele nuantari in ceea ce priveste scopul cadrului sau conceptual .

In acest sens, obiectivele cadrului conceptual al IASC sunt urmatoarele:

- sa ajute Consiliul IASC in punerea la punct a viitoarelor norme contabile internationale si in revizuirea celor existente;

- sa ajute Consiliul IASC in promovarea armonizarii reglementarilor, normelor contabile si procedurilor legate de prezentarea situatiilor financiare, prin reducerea numarului de solutii contabile autorizate pentru aceeasi problema;

- sa ajute organismele nationale de normalizare in punerea la punct a normelor proprii;

- sa ajute pe cei ce intocmesc situatiile financiare in aplicarea normelor contabile internationale si in tratarea subiectelor ce trebuie sa faca obiectul unei norme contabile internationale;

- sa ajute auditorii in formarea unei opinii privind conformitatea situatiilor cu normele contabile internationale;

- sa ajute utilizatorii situatiilor financiare in vederea interpretarii informatiei continute in situatiile financiare, intocmite in conformitate cu normele contabile internationale;

- sa furnizeze celor interesati in lucrarile IASC informatii privind metodele utilizate in elaborarea normelor contabile internationale.

Acelasi cadru prevede ca el nu este o norma contabila internationala si deci nu defineste un standard de evaluare sau de inregistrare. Daca apare un conflict intre elementele de continut ale cadrului si o norma contabila internationala, obligatiile prevazute de norma contabila prevaleaza asupra acestui cadru.

2. Campul de aplicare al cadrului

Cadrul general se refera la intocmirea si prezentarea situatiilor financiare cu scop general, intocmite si prezentate cel putin annual. Ele contin informatiile care raspund necesitatilor comune majoritatii utilizatorilor. Asa cum precizeaza Consiliul IASC, aproape toti utilizatorii iau decizii economice pentru:

- a stabili cand sa se cumpere, sa se pastreze sau sa se vanda parti din capital;

- a evalua raspunderea sau gestiunea manageriala;

- a aprecia capacitatea intreprinderii de a plati si de a le oferi alte beneficii membrilor personalului sau;

- a evalua garantiile pentru creditele acordate intreprinderii;

- a determina politicile fiscale;

- a determina beneficiile distribuibile si dividendele;

- a elabora si utiliza statisticile venitului national;

- a reglementa activitatile intreprinderii.

Acelasi cadru prevede ca utilizatorii pot solicita si au capacitatea de a obtine informatii suplimentare fata de cele continute in situatiile financiare. De exemplu, rapoartele financiare cu scop special, cum ar fi declaratiile si alte situatii intocmite in scopuri fiscale, se situeaza in afara Cadrului general. De aceea, acolo unde este posibil, Cadrul general poate fi retinut si pentru elaborarea rapoartelor cu scop special.

3. Utilizatorii situatiilor financiare si nevoile lor de informare

Utilizatorii de situatii financiare includ: investitorii prezenti si potentiali bancheri, angajatii, furnizorii si alti creditori comerciali, clientii, guvernul, publicul si managerul sau administratorul de resurse. Pentru a satisface unele din diferitele lor nevoi de informare , utilizatorii trebuie sa aiba acces la situatiile financiare ale intreprinderii.

a) Investitorii, ca furnizori de capitalsi riscuri affiliate capitalului, consuma informatii cu privire la performanta capitalului investit, coroborat cu riscul asteptat si dividendele de repartizat.

b) Bancherii, ca furnizori de imprumuturi si garantii bancare, consuma informatii referitoare la capacitatea intreprinderii de a rambursa creditele la scadenta si de a plati dobanzile.

c) Angajatii, ca principali furnizori de munca, apeleaza la informatii care converg catre profitabilitaea si continuitatea activitatii, care le sunt utile in aprecierea capacitatii intreprinderii de a le oferi remuneratii, pensii, participarea la profit, premii, precum si alte aspecte sociale (locuri de munca, asigurari de sanatate etc.).

d) Furnizorii si alti creditori comerciali, consuma informatii menite sa le creeze o imagine asupra indicatorilor de performanta ai intreprinderii (lichiditate, solvabilitate, rentabilitate etc.).

e) Clientii, ca parteneri de afaceri, au nevoie de informatii care vizeaza sustinerea ciclului de fabricatie, asigurarea continuitatii activitatii intreprinderii, cu precadere asupra derularii contractelor de lunga durata.