Consolidarea Conturilor prin Metoda Integrării Globale

Fenomenul contabil contemporan prezintă caracteristici axate pe nevoia de armonizare, convergenţă, compatibilitate şi uniformitate în contabilitate, constituind şi obiective generale ale acestui domeniu, obiective care se pot realiza numai prin acţiunea de normalizare a acestuia. Principalele cerinţe ale procesului reformei contabile contemporane la nivel mondial sunt: normalizarea, armonizarea, convergenţa, conformitatea şi internaţionalizarea contabilităţii.

IFRS au fost create şi adoptate ca un sistem de reguli de raportare financiară orientat către piaţa de capital. Efectul trecerii la IFRS diferă de la ţară la ţară şi de la companie la companie. Unul dintre cele mai importante efecte ale trecerii la IFRS se reflectă în relaţiile legale ale companiilor. În mod evident, companiile trebuie să facă prezentările corespunzătoare pentru deţinătorii de interese, pentru a explica aşa cum se cuvine modificările şi impactul acestora. Cei care întocmesc proiectele trebuie să examineze utilizarea „modificărilor adverse semnificative” în contextul afacerilor ale căror venituri pot face obiectul unei volatilităţi contabile. Contractele privind datoriile, capitalurile proprii şi leasingul financiar pot necesita o restructurare datorată modificărilor neanticipate în rezultatele de raportare apărute din utilizarea IFRS.

Problemele contabile majore care afectează combinările de întreprinderi şi elaborarea situaţiilor financiare consolidate sau combinate sunt: recunoaşterea şi măsurarea corespunzătoare a activelor şi datoriilor entităţilor care se combină cât şi eliminarea soldurilor şi tranzacţiilor dintre companii la elaborarea situaţiilor financiare consolidate. În referenţialul elaborat de IASB există anumite standarde contabile şi de raportare, care vizează direct conturile consolidate, printre care se află şi IAS 27 „Situaţiile financiare consolidate şi contabilitatea investiţiilor în filiale” care vizează perimetrul de consolidare şi consolidarea prin metoda integrarii globale.

Termenii utilizaţi, în IAS 27 şi semnificaţia lor sunt:

• consolidare contabilă = procesul de combinare a situaţiilor financiare ale unei societăţi mamă şi a uneia sau mai multor filiale distincte sau separate în mod legal;

• perimetrul de consolidare = frontiera care delimitează subansamblurile ce au între ele legături destul de strânse, de o aşa manieră încât consolidarea situaţiilor financiare să aibă sens;

• achiziţie = o combinare de întreprinderi în care o entitate (achizitorul) obţine controlul asupra activelor nete şi operaţiunilor unei alteia (entitatea achiziţionată) în schimbul unui transfer de active, angajare de datorii sau emitere de acţiuni;

• combinare de întreprinderi = aducerea împreună a unor întreprinderi separate într-o entitate economică, ca urmare a obţinerii de către o întreprindere a controlului asupra activelor nete şi operatiunilor unei alteia;

• combinare = orice tranzacţie prin care o întreprindere obţine controlul asupra activelor şi bunurilor unei alte întreprinderi, indiferent de forma întreprinderii care reiese din tranzacţia de combinare;

• situaţii financiare consolidate = situaţiile financiare ale unui grup prezentate ca acelea ale unei întreprinderi unice;

• control (pentru scopul acestui standard) = autoritatea de a conduce politicile financiare şi operaţionale ale unei entităţi, în scopul obţinerii de beneficii din activităţile acesteia;

• grup = o societate mamă şi filialalele acesteia;

• interes minoritar = acea parte a rezultatului net (din profit sau pierdere) şi din activul net ale unei filiale, atribuibilă participaţiilor la capitalurile proprii, care nu sunt deţinute, direct sau indirect, prin filiale, de catre societatea – mamă;

• societate mamă = o entitate care are una sau mai multe filiale;

• filiala = o entitate, inclusiv o entitate fără personalitate juridică, cum ar fi un parteneriat, care este controlată de o altă entitate (societate - mamă).

Toate combinările de întreprinderi sunt, în scopuri contabile, considerate a fi achiziţii, prin care o entitate (societate mamă) preia controlul managerial al celeilalte entităţi sau asupra activelor şi datoriilor acesteia. Aceasta este independentă de forma legală a combinării de întreprinderi. Astfel, două entităţi se pot consolida pentru a crea o a treia întreprindere. În mod alternativ, o entitate poate achiziţiona, contra numerar sau capital, capitalul unei alte întreprinderi, ceea ce poate fi urmat sau nu de o fuziune oficială a entităţii achiziţionate în entitatea care achiziţionează. În alte cazuri, o entitate poate pur şi simplu să achiziţioneze activele altei entităţi, cu sau fără asumarea datoriilor ei. O întreprindere poate intra, însă şi într-un acord conform căruia o altă entitate să-i gestioneze activele şi datoriile.