Consumuri și calculația costului

ÎNTRODUCERE

Transformările social – economice care s-au produs în republica au provocat mutaţii importante şi în domeniul financiar – contabil, acestea aflându-se într-un proces continue de armonizare cu principiile şi cerinţele normelor (standardelor) internaţionale ale contabilităţii.

Implimentarea în practică a contabilităţii financiare şi de gestiune a fost condiţionată de necesitatea întocmirii şi prezentării rapoartelor financiare pentru acţionari; departamentul statistic şi altor utilizatori de informaţie externi.

Este necesară contabilitatea poziţionări; strategice a întreprinderi; care încorporează informaţii specifice privind concurenţa, precum şi pactcile unor întreprinderi.

Contabilitatea îşi asumă o misiune de expertiză a modelor economice care leagă activităţile şi resursele.

Obiectele de evidenţă a consumurilor se determină pentru toate procesele care conduc la apariţia consumurilor – aprovizionare, fabricate, comercializare. Astfel, în procesul de fabricare drept obiecte de evidenţă a consumurilor pot servi secţiile, sectoarele.

Obiecte de calculaţie sînt activele procurate (mijlocele fixe, activele nemateriale, materialele etc.) şi produsele fabricate (articolele, grupele de articole, serviciile sau produsele fabricate în ansamblu).

Obiectele de calculaţie se măsoară prin intermediul unităţilor de calculaţie:

- unităţile de calculaţie naturale

- unităţile de calculaţie complexe(încălţăminte, bucăţi de cărămizi)

- unităţile de calculaţie convenţionale

De regulă, unitatea de calculaţie coincide cu unitatea de măsură a obiectului de calculaţie utilizată la stabilirea preţurilor de cumpărarea şi/sau vânzarea pentru tipul respectiv de active. Dacă obiectele de evidenţă a consumurilor ăi obiectele de calculaţie nu coincid, consumurile acumulate pe obiectele de evidenţă se repartizează între tipurile concrete de produse proporţional cu normativele consumurilor materiale şi de muncă sau în alt mod stabilit de politica de contabilitate a întreprinderii.

Costul activelor se determină la etapele de aprovizionare, fabricare şi comercializare. În procesul de aprovizionare se calculează costul efectiv al activilor procurate, în procesul de fabricate - costul efectiv al activelor create şi serviciilor prestate, iar la etapa comercializării – costul vânzărilor. Costul efectiv activelor procurate se calculează în baza datelor de evidenţă a consumurilor aferente procurării lor şi se reflectă în conturile de evidenţă a activelor pe termen lung şi curente. Costul efectiv al produselor fabricate şi serviciilor prestate se calculează în bază datelor contabilităţii consumurilor de producţie .

În Planul de conturi contabile al activităţii economico-financiare a întreprinderilor sînt prevăzute în aceste scopuri următoarele conturi ale contabilităţii de gestiune – 811,812şi 813. După destinaţia sa conturile 811 şi 812 sînt conturi de calculaţie şi au aceeaşi structură.

În decursul lunii consumurile directe se acumulează nemijlocit în debitul conturilor de calculaţie 811 şi 812 iar cele indirecte - în debitul contului 813 în corespondenţa cu conturile care reflectă resursele materiale, de muncă şi financiare consumate (124, 211, 213, 214, 227, 521, 531, 532, 533 etc.)Contabilitatea consumurilor directe şi indirecte de producţie se ţine separat pe fiecare secţie a întreprinderii. În acest scop se utilizează registrele de evidenţă a consumurilor modelului acceptat de întreprindere. În cazul prelucrării automatizate a datelor contabile modelul registrului este similar celui prezentat

În registrele nominalizate:

- consumurile directe de producţie se reflectă în baza documentelor primare, ale căror date se grupează pe obiecte evidenţei analitice (pe timpul de produse);

- consumurile indirecte de producţie acumulate în debitul contului 813 urmează a fi reflectate pe contul 811, în baza calculului de repartizare a lor între obiectele de evidenţă a consumurilor.

Consumurile indirecte de producţie se repartizează între obiectele de repartizare acceptate în politica de contabilitatea (proporţional cu suma consumurilor materiale directe, suma consumurilor directe privind retribuire muncii,)normativele de expluatare a utilajului, clasificarea consumurilor indirecte de producţie în variabile .Consumuri variabile se consideră consumurile, mărimea cărora depinde de volumul producţiei. Ele se includ în costul producţiei integral, fără a ţine cont de gradul de valorificarea a capacităţilor de producţie. Consumuri constante sînt consumurile, mărimea cărora nu depinde de volumul producţiei.

I. Obiectul şi rolul contabilităţii de gestiune.

Contabilitatea realizează reprezentarea internă sau externă a unei întreprinderi sau organizaţii. Această reprezentare justifică existenţa a 2 circuite în sistemul informaţional al firmei :

- unul care redă imaginea întreprinderii în exterior – contabilitatea financiară

- altul care descrie procesele interne ale întreprinderii – contabilitatea de gestiune considerată „faţă” internă a întreprinderii.

Contabilitatea de gestiune a apărut în Marea Britanie şi SUA la finele secolului al XVIII – lea ca urmare a dezvoltării industriilor şi concurenţei. Ea a cunoscut 2 etape de dezvoltare :

1. este cuprinsă între cele 2 războaie mondiale. În această perioadă nu există noţiunea de gestiune ci se practică termenul de „contabilitate de producţie”, care avea un singur obiectiv - calculaţia costului de producţie.