Contabilitatea în comerț

1. INTRODUCERE

Evaluarea stocurilor în contabilitatea curentă şi în situaţiile financiare ale întreprinderii se face după normele generale de evaluare, elaborate în acord cu principiile contabile fundamentale şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate.

În principiu, Standardele Internaţionale de Contabilitate reţin două momente pentru evaluarea elementelor de bilanţ: evaluarea iniţială şi evaluarea ulterioară recunoaşterii iniţiale.

2. EVALUAREA STOCURILOR LA INTRARE

2.1. Determinarea costului stocurilor

IAS 2 afirmă că stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă² (Feleagă 2000).

Costul stocului cuprinde costul tuturor materialelor care intră direct în procesul de producţie a acestuia, precum şi costurile de transformare a acelor materiale în produsul ce urmează a fi vândut.

Costurile de achiziţie a stocurilor cuprind:

- preţul de cumpărare;

- taxe de import şi alte taxe, cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autorităţile fiscale;

- costuri de transport;

- costuri de asigurare;

- costuri de depozitare şi de manipulare;

- reducerile făcute pentru discount-urile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare;

- alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii.

IAS 2, paragraful 8, recomandă: toate discount-urile de care a beneficiat întreprinderea ca urmare a plăţii imediate a facturilor pentru stocuri trebuie considerate ca ²alte elemente similare² şi deduse din costurile stocului, dar câteodată acestea sunt reflectate ca venit financiar, în cazul în care sunt nesemnificative² (I.A.S.B. 2001).

De asemenea, IAS 2 permite ca, în anumite condiţii, diferenţele rezultate din schimbul valutar să fie incluse în costul de achiziţionare a stocului, aşa cum este descris ca fiind tratament contabil alternativ permis în IAS 21 Efectele variaţiei cursurilor de schimb valutar, atunci când au rezultat dintr-o depreciere monetară accentuată împotriva căreia nu există nici un mijloc practic de acoperire şi privesc datorii rezultate din achiziţii recente de stocuri, datorii care nu pot fi achitate. Este de asemenea necesar să se facă referire la SIC-11 Schimb valutar – Capitalizarea pierderilor rezultate din devalorizări severe ale monedei. Din punct de vedere practic, condiţiile solicitate sunt rar îndeplinite şi, prin urmare, acest tratament alternativ este de aşteptat să fie corespunzător pentru stabilirea costurilor stocului numai în cazuri foarte rare.

De altfel, reglementările aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 94/2001 prevăd că nu poate fi aplicat tratamentul alternativ prevăzut de IAS 12 întrucât nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de Interpretarea SIC – 11.

Costurile de prelucrare a stocurilor cuprind:

- costuri direct aferente unităţilor produse (de ex. costurile cu manopera directă)

- alocarea sistematică a regiei de producţie, fixă şi variabilă, generată de transformarea materialelor în produse finite:

- regia fixă de producţie, formată din costurile indirecte de producţie care rămân relativ constante, indiferent de volumul producţiei (amortizarea utilajelor şi echipamentelor, întreţinerea sculelor şi utilajelor, precum şi costurile cu conducerea şi administrarea secţiilor)

- regia variabilă de producţie, formată din acele costuri indirecte de producţie care variază direct proporţional sau aproape direct proporţional cu volumul producţiei (costurile indirecte cu materiile prime şi materialele şi cu forţa de muncă).

Aceleaşi principii generale care se aplică în cazul achiziţiilor se aplică şi în cazul determinării costurilor cu personalul, salarii şi alte costuri asimilate, angajat direct în procesul de producţie.

Salariile personalului de control şi auxiliar sunt de obicei denumite cheltuieli cu munca indirectă şi incluse în regie.

Regia de producţie reprezintă acele costuri de prelucrare ce nu pot fi asociate în mod direct cu unităţile de produs; aceasta înseamnă toate costurile pe care le implică aducerea stocului la condiţia şi amplasamentul actual, cu excepţia costurilor materiale directe şi a cheltuielilor cu munca directă.

Regia de producţie include:

- cheltuielile cu munca indirectă (salariile personalului de supraveghere a procesului de producţie şi personalului administrativ al fabricii);

- materiale indirecte (consumabile şi alte elemente ce nu sunt de regulă considerate în mod individual), amortizarea corespunzătoare procesului de prelucrare şi spaţiilor aferente;

- cheltuieli de întreţinere, pentru lumină şi energie, încălzire;

- anumite impozite (dar nu impozit pe venit), şi

- toate celelalte costuri pe care le implică funcţionarea unei fabrici.

Tehnologia procesului de producţie este de regulă inclusă în regie, dar, de obicei, aici nu este inclusă tehnologia unui proces experimental.