Contabilitatea in Oranduirea Capitalista

Imagine preview
(8/10)

Acest referat descrie Contabilitatea in Oranduirea Capitalista.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 8 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: Moraru Maria

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Extras din document

Pe măsura dezvoltării societăţii, implicit a forţelor de producţie, adâncirea diviziunii sociale a muncii, creşterea complexităţii vieţii economico-sociale a apărut necesitatea folosirii unei contabilităţi cât mai bine organizate, cu evidenţe contabile cât mai amănunţite. Rezultatul acestor necesităţi a fost crearea de metode noi, tehnici contabile tot mai perfecţionate, elaborarea unor teorii noi, mecanizarea contabilităţii cu ajutorul maşinilor de calcul iar în ultimul timp cu ajutorul calculatoarelor electronice.

Teoria şi tehnica contabilă din orânduirea capitalistă au fost îmbunătăţite calitativ faţă de orânduirea feudală, în concepţia capitalistă întreprinzătorul este creditorul propriei sale întreprinderi, aşadar lui i se cuvine dobânda pentru capitalul investit.

Caracterul contabilităţii în literatura contabilă capitalistă îmbracă diferite forme, unii autori precum Andoyer, Augspurg consideră că este o tehnică deoarece constă în înregistrarea metodică a operaţiilor în registre, în ţinerea de socoteli, ţinerea conturilor, a registrelor, totalitatea înregistrărilor, a însemnărilor contabile, alţi autori precum De Granges consideră că este o artă. Un număr mare de autori au demonstrat că contabilitatea îndeplineşte toate condiţiile unei ştiinţe, aşa cum afirmă şi elveţianul Leo Gomberg în lucrarea sa La science de la comptabilite et son systeme scientifique: ’Contabilitatea ca ştiinţă exactă dă nu numai toate mijloacele pentru a raţiona asupra activităţii unei întreprinderi economice, dar procură şi mijloacele de a obţine indicaţii sigure şi infailibile pentru conducerea în viitor a activităţii economice.’

O altă problemă abordată a fost încadrarea contabilităţii într-o categorie de ştiinţe. Autori precum Leautey, Giovanni Rossi, Augspurg, Panţu au considerat contabilitatea ca fiind o ramură a matematicii, alţi autori din care şi Francesco Villa au considerat-o ca fiind o ştiinţă administrativă, Quiney a considerat-o ştiinţă a conturilor, alţii au zis că este o nouă ştiinţă:’economia întreprinderilor’. Coffy, Rene de la Porte consideră că este ramură a ştiinţelor economice deoarece obiectul contabilităţii îl reprezintă anumite fenomene şi categorii economice.

Literatura contabilă capitalistă prin contribuţia autorilor de lucrări de contabilitate şi a contabililor practicieni a adus mari îmbunătăţiri formelor de contabilitate şi perfecţionări continue ale procedurilor. Formele de contabilitate au fost numeroase şi variate, grupate după registrele folosite şi ţările în care au fost aplicate ele se împart în:

-forma de contabilitate italiană care foloseşte registrele: Casa, memorial, Cartea mare, în care se colectau înregistrările din primele două registre. Acestei forme iniţiale i s-au adus ulterior îmbunătăţiri;

-forma de contabilitate germană în care apar conturile colectoare, contul ’Mărfuri’, conturile curente, iar ca registre de bază, pe lângă registrul Casa şi memorial apare şi jurnalul centralizator (săptămânal sau lunar), din care operaţiile erau apoi repartizate pe conturi în registrul Cartea mare;

-forma de contabilitate franceză, este o îmbunătăţire a formei germane datorită simplificării colectării posturilor în jurnal şi introducerea unor coloane în registre precum: ‚Casa’, ‚Cumpărări’, ‚Vânzări’, etc. În acest caz erau folosite într-o mare măsură jurnalele specializate, din care se reportau apoi operaţiile în registrul Cartea mare;

-forma ‚americană’ care este de fapt forma jurnal Cartea mare creată de Ed. de Granges şi revendicată şi de autorii Jones şi Philipson;

-forma logismografică, prezentată amplu în literatura contabilă italiană şi caracterizată prin organizarea specială a registrelor şi a înregistrărilor făcute după anumite norme, în scopul obţinerii unei situaţii statistico-economice a întreprinderii, a unei sinteze a întregii activităţi, sub forma cea mai concentrată, balanţa economică a patrimoniului.

Au fost abordate probleme legate de perfecţionarea executării lucrărilor de contabilitate prin folosirea mijloacelor mecanizate, în scopul reducerii cheltuielilor aferente aparatului contabil şi al realizării unui sistem informaţional operativ şi precis, necesar în marile întreprinderi capitaliste.

O contribuţie importantă datorită autorilor germani în mod special, a fost raţionalizarea contabilităţii prin introducerea planului de conturi. Teoriile conturilor au atras numeroşi cercetători ce doreau să cunoască principiul şi efectele dublei înregistrări şi să explice regulile de funcţionare a conturilor. Sunt două categorii de astfel de teorii, şi anume: teoria personalistă a conturilor ce are la bază conţinutul juridic al conturilor. Potrivit acestei teorii orice cont este deschis unei anumite persoane, conturile cuprind înregistrarea raporturilor de drepturi şi obligaţii ale persoanelor care se află în legături de afaceri cu întreprinderea. A doua teorie, cea materialistă este fundamentată pe fenomenele economice şi modificările averii. Ea are în vedere elementul material (averea), conceput ca avere productivă (valorile materiale), avere neproductivă (datoriile întreprinderii către terţi, capitalul împrumutat) şi avere netă sau curată (capitalul propriu).

Schar a dat teoriei materialiste cu două serii de conturi o fundamentare matematică plecând de la egalitatea C= A – P de unde reiese că în debitul conturilor de avere reprezintă + de avere, creditul –de avere, iar în ce priveşte contul ‚Capital’ creditul exprimă + de capital iar debitul – de capital.

Un loc important l-a ocupat problema preţului de cost, în special în literatura contabilă franceză (Duboque, Leautey, Guilbalt, etc) şi în cea germană (Berliner, Hugli, Leitner). În componenţa preţului de cost sunt incluse toate cheltuielile de producţie precum şi cheltuielile generale.

Data apariţiei noţiunii de bilanţ nu s-a putut stabili cu exactitate iar teoriile legate de bilanţ au fost:

-Teoria dinamică susţinută de Schmalenbach, conform căreia scopul bilanţului îl reprezintă oglindirea situaţiei rezultatelor întreprinderii;

-Teoria statică, contrar celei dinamice susţine că rolul bilanţului este de a oglindi mijloacele de care dispune întreprinderea iar prin mişcarea acestora se asigură atingerea obiectivelor propuse;

-Teoria organică, susţinută de Schmidt, Pape, Hauck, etc. Constă în aceea că bilanţul are un scop dublu: unul static şi unul dinamic.

-Alte teorii: teoria eurodinamică (Sommerfeld), teoria întreprinderii (Osbahr), teoria economică a muncii (Thomas), teoria realistă (Rieger).

Fisiere in arhiva (1):

  • Contabilitatea in Oranduirea Capitalista.doc

Alte informatii

FACULTATEA DE ECONOMIE ȘI DE ADMINISTRARE A AFACERILOR UNIVERSITATEA DE VEST, TIMIȘOARA