Contabilitatea instituțiilor publice

Instituţiile publice – unităţi ale administraţiei de stat, concept, locul şi rolul acestora în constituirea şi utilizarea fondurilor publice

După ce Legea bugetului a stabilit volumul şi structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o componentă majoră a procesului formării lor este aceea a mijloacelor şi metodelor care să asigure colectarea, dar mai ales gestionarea eficientă a acestora.

În acest context, un rol important îl au instituţiile publice prin intermediul cărora se derulează atât procesul de constituire, cât şi cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.

În procesul de constituire a resurselor publice, instituţiile publice de primă importanţă, ca autorităţi speciale ale statului, o reprezintă Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale, şi organele lor teritoriale.

În procesul de constituire a resurselor publice un rol însemnat îl au de altfel şi alte ministere şi organe centrale, precum şi organele lor teritoriale, mai ales în ceea ce priveşte constituirea resurselor financiare din mijloace extrabugetare.

Dacă în procesul de constituire a resurselor publice sunt două instituţii publice care joacă un rol major în acest proces, respectiv Ministerul Finanţelor Publice şi Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale şi organele lor teritoriale, însă, procesul de utilizare a fondurilor publice se derulează deopotrivă prin intermediul tuturor instituţiilor publice centrale şi locale, ceea ce face ca rolul şi importanţa lor, şi în primul rând răspunderea acestora, în ceea ce priveşte utilizarea lor eficientă mare. În exercitarea atribuţiilor privind gestionarea fondurilor publice, menţinerea unui echilibru permanent între intrările şi ieşirile de resurse reprezintă cheia de boltă a atributului instituţiilor publice abilitate ale statului, Ministerul Finanţelor Publice, în primul rând, în constituirea şi administrarea fondurilor publice.

Odată realizat acest “transfer de putere de cumpărare” de la persoanele fizice şi juridice către autorităţile statului, prin intermediul prelevărilor obligatorii din impozite, taxe etc., a doua componentă de bază, şi tot atât de importantă a funcţiei statului, este dirijarea, alocarea acestor uriaşe resurse financiare spre diverşi beneficiari – instituţii publice, întreptinderi, populaţie (direct şi indirect) .

De modul în care, în fiecare etapă a dezvoltării sale, statul reuşeşte să ierarhizeze priorităţile, să trieze nevoile sociale şi economice, depinde dezvoltarea, pe mai departe, a economiei, şi pe această bază a unei protecţii sociale eficiente.

Resursele financiare centralizate la dispoziţia statului, prin componentele bugetului general consolidat, au ca principală destinaţie finanţarea “sectorului public”, care, potrivit opiniei prof. Gheorghe Manolescu este definit astfel: “În acest sens, se poate admite că sectorul public sau statul (în calitate de agent economic) cuprinde ansamblul de activităţi, instituţii şi organisme caracterizate prin procese de decizie colectivă sau politică, în cadrul cărora procedurile de alegere se realizează prin mecanismul votului”.

Principalul “consumator” al acestor fonduri publice este, deci, sectorul public prin instituţiile sale.

Instituţiile publice – categorie în care se include Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, ministerele, autoritatea judecătorească şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, îşi asigură resursele băneşti, necesare finanţării cheltuielilor, privind întreţinerea şi funcţionarea lor, în cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat şi bugetelor locale. În acest context, acestea au obligaţia ca toate operaţiunile de plăţi şi încasări să le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a cărei activitate se desfăşoară sub garanţia statului.

Instituţiile publice reprezintă deci unităţile publice prin intermediul cărora statul îşi exercită şi îndeplineşte funcţiile şi serviciile sale în domeniul economic, social-cultural, de apărare, ordine publică, administrativ etc. Ele pot fi de importanţă centrală, ca de exemplu: Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, ministerele şi alte instituţii ale administraţiei centrale autonome şi locale. Institutiile publice locale cuprinzand autoritatile unitatilor administrativ-teritoriale, consiliile judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale, instituţiile publice şi serviciile publice cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora.

Ca sistem de finanţare, instituţiile publice pot fi:

-finanţate integral din venituri bugetare, situaţie în care veniturile pe care le realizează au obligaţia să le verse, în totalitate, la bugetul din care sunt finanţate.