Contabilitatea stocurilor și producției în curs de execuție - aplicații practice

Stocuri-continut si structura

1.1. Definitia stocurilor

Stocurile reprezintă materiale, lucrări şi servicii destinate să fie consumate la prima lor utilizare, să fie vândute în situaţia când au starea de marfă sau produse rezultate din prelucrare, precum şi producţia în curs de execuţie.

Stocurile, sub aspectul gestionării, se pot grupa în stocuri şi producţie în curs de execuţie, ambele fiind considerate active circulante materiale. Comisia Internaţionala a Standardelor Contabile (I.A.S.C.), în norma de contabilitate IAS 2 „Stocurile” aplicată începând cu 1.01.1976 şi revizuită în anul 1993 defineşte stocurile ca fiind un element de activ, iar costul de achiziţie al acestora cuprinde preţul de cumpărare, taxele vamale şi alte taxe nerecuperabile, cheltuieli de transport-aprovizionare. Stocurile pot fi:

• Bunuri achiziţionate în scopul revânzării ( marfa cumpărată de un comerciant cu amănuntul şi destinată revânzării) sau orice altă achiziţie având acest scop;

• Bunuri finite sau în curs de execuţie fabricate de întreprindere;

• Materii prime, materiale, utilităţi ce urmează a fi folosite în procesul de producţie;

• Costul serviciului pentru care întreprinderea nu a recunoscut încă venitul aferent, în cazul prestărilor de servicii.

1.2. Clasificarea stocurilor

În contabilitatea financiară a întreprinderii stocurile sunt clasificate şi delimitate în funcţie de patru criterii: fizic, destinaţie, faza ciclului de exploatare şi locul de creare a gestiunilor. Corespunzător acestor criterii sunt individualizate următoarele stocuri:

• Materii prime, care participă direct la fabricarea produselor, regăsindu-se în componenţa lor integral sau parţial, în stare iniţială sau transformată;

• Materialele consumabile sau furniturile cuprind materialele auxiliare, combustibili, piesele de schimb, seminţele şi materialul de plantat, furajele şi alte materiale consumabile care participă indirect sau ajută activitatea de exploatare fără a se regăsi, de regulă, în produsul rezultat;

• Produsele sub forma semifabricatelor, produselor finite si produselor reziduale;

• Animale care nu au îndeplinit condiţiile de a fi trecute la animale adulte, animale de îngrăşat, pasările şi coloniile de albine;

• Producţia în curs de fabricaţie reprezintă materii prime care nu au trecut prin toate stadiile de fabricaţie, produse ne supuse probelor şi recepţiei tehnice, precum şi lucrările şi serviciile în curs de execuţie sau neterminate;

• Mărfuri, respectiv bunuri pe care întreprinderea le cumpăra în vederea revânzării ;

• Ambalajele, cuprind bunurile necesare pentru protecţia mărfurilor pe timpul transporturilor şi depozitării sau pentru prezentarea lor comercială.

Categorii distincte în cadrul stocurilor constituie obiectele de inventar, baracamentele şi amenajările provizorii.

În România, prin Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1991 este data următoarea definiţie acestei clase de active patrimoniale: „Contabilitatea stocurilor şi comenzilor în curs de execuţie cuprinde ansamblul bunurilor şi serviciilor din cadrul unităţii patrimoniale, destinate:

• fie a fi vândute în aceeaşi stare sau după prelucrarea lor în procesul de producţie;

• fie a fi consumate la prima lor utilizare.

2. Evaluarea stocurilor

2.1. Preţurile de înregistrare folosite la evaluarea activelor circulante

În contabilitate, stocurile sunt reflectate astfel:

• valoric, în contabilitatea sintetică;

• cantitativ şi valoric, cu unele excepţii, în contabilitatea analitică

• cantitativ, în evidenţa operativă de la locurile de depozitare.

Preţurile folosite la evaluarea activelor circulante înregistrate în contabilitate se numesc preţuri de înregistrare. Ele pot fi diferite în funcţie de opţiunea unităţilor patrimoniale şi de natura stocurilor şi pot fi înregistrare în contabilitate, astfel:

a) Costul de achiziţie folosit la înregistrarea intrărilor stocurilor este format din preţul de facturare al furnizorului, taxele şi ambalajele nerecuperabile, cheltuielile de transport-aprovizionare şi alte cheltuieli incluse în factura furnizorului. Un asemenea preţ devine cost istoric şi va fi luat în considerare la eliberarea stocurilor din depozit. Întrucât costul de achiziţie, devenit preţ de înregistrare în contabilitate chiar pentru aceleaşi sortimente, diferă de la o perioadă la altă în funcţie de mărimea preţurilor de livrare practicate de furnizori sau de cheltuielilor de transport aprovizionare, se ridică problema preţurilor unitare care trebuie practicate la ieşirea stocurilor în cauză de la locurile de depozitare. În acest scop, Regulamentul de aplicare a Legii Contabilităţii nr. 82/1995, la art. 67 stabileşte posibilitatea alegerii de către agenţii economici a uneia din următoarele metode:

• Cost mediu ponderat;

• Prima intrare-prima ieşire;

• Ultima intrare-prima ieşire.

b) Preţul standard este un preţ prestabilit ce constă în evaluarea şi înregistrarea stocurilor la preţuri fixe, stabilite anterior pe baza preţurilor medii ale stocurilor respective realizate în perioada precedentă. El devine preţ de înregistrare în contabilitate cu condiţia evidenţierii distincte a diferenţelor de preţ faţa de costul de achiziţie. Preţurile standard trebuie sa fie actualizate periodic, cel puţin o data pe an, în funcţie de evoluţia preturilor şi alţi factori.

Diferenţele de preţ pot fi:

• Favorabile, când preţul standard este mai mare decât costul efectiv şi se înscriu în roşu;

• Nefavorabile, când preţul standard este mai mic decât costul efectiv şi se înscriu în negru.

Diferentele de preţ stabilite la intrarea bunurilor în patrimoniu se repartizează şi se înregistrează proporţional, atât asupra valorii bunurilor ieşite cât şi asupra stocurilor cu ajutorul unui coeficient de repartizare K, care se calculează astfel:

Coeficient de repartizare

= Soldul iniţial al diferentelor de preţ

+ Diferente de preţ aferente intrărilor în cursul perioadei

( K ) Sold iniţial al stocurilor la preţ de înregistrare + Valoarea intrărilor în cursul perioadei la preţ de înregistrare

K = Si (cont de diferente) + Rd (cont de diferente)

Si (cont de stoc la preţ de înregistrare +

Rd (cont de stoc la preţ de înregistrare

Acest coeficient se aplică asupra valorii bunurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, obţinându-se, astfel, diferenţele de preţ aferente bunurilor ieşite. El se înmulţeşte cu valoarea stocurilor ieşite din gestiune la preţ de înregistrare, iar suma rezultată se înregistrează în conturile corespunzătoare în care au fost înregistrate bunurile ieşite.