Contabilitatea Veniturilor Firmei

1. Definirea noţiunii de venituri

Veniturile ca şi cheltuielile constituie elemente contabile legate direct de determinarea rezultatului activităţii economico-financiare (profitului/pierderii) a întreprinderii. Aceste noţiuni sînt caracteristice economiei de piaţă şi au început să fie aplicate în teoria şi practica contabilă autohtonă o dată cu implementarea actualului sistem contabil.

În cadrul sistemului contabil precedent, care a funcţionat în condiţiile economiei administrativ-planificate, noţiunile de venituri şi cheltuieli aveau alte sensuri şi nu influenţau în mod direct rezultatul activităţii întreprinderii.

Astfel, în actele normative şi în literatura de specialitate din fosta URSS, veniturile erau caracterizate ca o parte a venitului societăţii, acumulată de către întreprindere şi utilizată, în mare măsură, pentru necesităţile acesteia.

Totodată, în teoria şi practica contabilă internaţională, noţiunile de venituri şi cheltuieli au căpătat o răspîndire largă încă la începutul secolului XX, concomitent cu apariţia concepţiei dinamice, conform căreia rezultatul financiar se determină ca diferenţa dintre veniturile şi cheltuielile întreprinderii.

Componenţa şi modul general de clasificare a veniturilor întreprinderilor din Republica Moldova sînt reglementate de prevederile Bazelor conceptuale ale pregătirii şi prezentării rapoartelor financiare (în continuare - Bazele conceptuale), SNC 12 «Contabilitatea impozitului pe venit», SNC 18 «Venitul» şi de alte acte normative prezentate în anexa 1.

Conform Bazelor conceptuale, veniturile reprezintă „creşterea avantajelor economice în decursul perioadei de gestiune sub formă de aflux sau majorare a activelor, fie diminuarea sau micşorarea datoriilor care conduc la creşterea capitalului, cu excepţia majorărilor din contul contribuţiilor proprietarilor întreprinderii". O definiţie similară a veniturilor se conţine şi în SNC 18.

Definiţiile veniturilor prevăzute în reglementările contabile naţionale actuale au fost formulate în etapa iniţială a reformei contabilităţii care, în Republica Moldova, s-a derulat în perioada 1996-1997, au un caracter general şi necesită unele precizări şi completări.

În scopul reformulării definiţiilor veniturilor vom examina noţiunile similare, utilizate în normele contabile internaţionale, în literatura de specialitate şi în reglementările contabile din alte ţări.

Astfel, în Cadrul general pentru întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare elaborat şi aprobat de către Consiliul pentru Standardele Internaţionale de Contabilitate (IAS) (Cadrul general al IASB) veniturile sînt definite ca „creşteri ale beneficiilor economice înregistrate pe parcursul perioadei contabile sub formă de intrări sau creşteri ale activelor, sau descreşteri ale datoriilor, care se concretizează în creşteri ale capitalurilor proprii, altele decît cele rezultate din contribuţii ale acţionarilor".

Deasemenea, în opinia cunoscuţilor savanţi americani Needles B., Anderson H., Caldwell J., veniturile constituie majorări ale capitalului propriu care rezultă din activitatea de exploatare a unei întreprinderi. Un alt cercetător american, Gray S., defineşte veniturile ca „afluxuri brute de avantaje economice în cursul perioadei care apar în procesul activităţii curente a întreprinderii şi conduc la majorarea capitalului propriu al acţionarilor".

În Regulamentul „Elementele rapoartelor financiare" nr. 6 din SUA veniturile sînt definite fie ca „ intrări sau alte creşteri de active ale unei entităţi, fie ca reglementare a unor datorii (sau o combinare dintre cele două), rezultate din livrare sau producere de bunuri, prestare de servicii sau alte activităţi care constituie operaţiunile curente preponderente sau principale ale unităţii"

Savanţii australieni Mathews M. şi Perera M. definesc veniturile ca „creşteri de active sau diminuări de datorii". În plus, potrivit Regulamentului privind conceptele contabilităţii (SAC) 4 din Australia, veniturile reprezintă „afluxuri sau alte majorări ale profitului potenţial ori ale avantajelor economice viitoare sub formă de creşteri ale activelor sau de diminuări ale datoriilor întreprinderii, necondiţionate de aporturile proprietarilor, care conduc la majorarea capitalului propriu în perioada de gestiune".

Savanţii din România, Pântea I. şi Pop A., tratează noţiunea de venituri în sens general şi anume: veniturile ca o „îmbogăţire" a întreprinderii, generată fie de o creştere a unor elemente de active patrimoniale, fie de o scădere a unor elemente de pasive patrimoniale (capitaluri proprii sau datorii). Potrivit Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene din România, în categoria veniturilor se includ „atît sumele sau valorile încasate sau de încasat în nume propriu din activităţi curente, cît şi cîştigurile din orice alte surse".