Control de Gestiune

CAP I. DEFINIREA CONTROLULUI DE GESTIUNE

Controlul de gestiune a fost creat in marile întreprinderii pentru a verifica dacă acţiunile întreprinse pe termen scurt se inscriu in sensul orientărilor strategice.Altfel spus , controlul de gestiune este destinat facilitării pilotajului întreprinderii de către manageri în deciziile lor operaţionale şi pe termen scurt in vederea realizării obiectivelor strategice ale firmei.

Câmpul de acţiune al controlului de gestiune este vast deoarece operează la nivelul ansamblului întreprinderii pe două axe principale de acţiune şi responsabilitate:

- o axă priveşte utilizarea controlului de gestiune de către managerii operaţionali, adică acei decidenţi care încorporează judecăţile şi acţiunile lor în sistemul controlului de gestiune, adoptă planuri de acţiuni pentru atingerea obiectivelor şi îşi măsoară performanţele plecând de la acesta.

- la un alt nivel se situează managerii din direcţia generală a întreprinderii în special cei grupaţi în cadrul direcţiei financiare ale firmei.Aceşti manageri, colectează, rezumă şi prezintă informaţii utile pentru exercitarea controlului de gestiune.Calculele şi judecăţile lor sunt supuse judecăţii managerilor operaţionali.Deci controlul de gestiune asiguă coerenţa intre obiectivele strategice şi deciziile operaţionale.

In literatura de specialitate controlul de gestiune este definit ca procesul prin care managerii se asigură ca resursele sunt obţinute şi utilizate cu eficienţă, eficacitate si pertinenţă pentru realizarea obiectivelor organizaţiei.

Activitatea de control de gestiune este una complexă, antrenând o permanentă legatură între managerul aflat în vârful ierarhiei şi ceilalţi membri ai întreprinderii. Prin acest proces managerii influentează pe ceilalţi membri ai organizaţiei pentru a aplica strategiile.

Aceste interacţiuni reprezintă o latură importantă a controlului de gestiune deoarece, fiind o relaţie socială, implica luarea în considerare a factorilor de comportament. Orice fundamentare a deciziilor numai pe demersuri empirice nu va putea asigura convergenţa intre

obiectivele întreprinderii şi cele individuale. Managerii întreprinderilor nu vor fi influenţaţi doar de intuiţie şi de dispozitivele externe de reglare a activităţii, ci în mare masură de mediul informal care urmareşte procesele interne.

Controlul de gestiune impune coordonarea funcţionării tuturor subansamblelor întreprinderii ţinând seama de circumstanţele interne, dar si cele externe entităţii, astfel încat rezultatul să exprime corectitudinea acţiunilor intreprinse pe baza prevederilor iniţiale, sau a corecţiilor acestora,în cazul în care ceea ce s-a stabilit la inceput nu mai este adecvat.

Particularităţile activităţii controlului de gestiune derivă din caracteristicile sale, si anume:

• controlul de gestiune este un proces sistematic şi permanent, constând din mai multe secvenţe ce pot fi descrise separat: elaborarea obiectivelor, realizarea lor si evaluarea;

• atenţia sa este concentrată asupra întregii întreprinderi, prin aceasta asigurandu-se coordonarea şi menţinerea echilibrului între diferitele părţi componente ale organizaţiei;

• utilizează ca şi criterii de apreciere a performanţei, eficienţa şi eficacitatea;

• deşi poate fi considerat un sistem total, controlul de gestiune este constrâns de natura şi limitele resurselor de care dispune, el trebuind sa fie exercitat în interiorul acţiunilor de planificare strategică;

• orizontul său priveşte anul în curs şi cel mult anul urmator;

• etapa finală a procesului de control de gestiune este stabilirea gradului de indeplinire a obiectivelor, prioritatea sa fiind măsurarea performanţelor;

• rapiditatea obţinerii unor informaţii poate prevala asupra exactităţii lor;

• disciplinele pe care se bazează sunt cele din categoria ştiinţelor de gestiune, economice si psihosociologice;

• este un instrument care ajută la pilotarea unităţii de gestiune, responsabilitatea asumată referindu-se atât la obiective cât şi la rezultatul final;

• pentru a fi utilizat, controlul de gestiune trebuie adaptat la organizarea si specificul activităţii fiecarei întreprinderi.

1.1 Tendinte evoluative ale controlului de gestiune

Premisele care au condus la apariţia controlului de gestiune au fost determinate in general de evoluţia gestiunii intreprinderii. Transformările sunt legate de interacţiunea dintre întreprindere şi mediul în care işi desfăşoară activitatea, presiunea evenimentelor petrecute în exterior influenţând comportamentul operatorului economic.

Dezvoltarea controlului de gestiune a avut loc cu precadere în perioade de dificultăţi şi în situaţii de urgenţă, impuse de schimbarea bruscă a strategiilor. Mutaţiile economice tehnologice si politice au determinat necesitatea unei adaptări a întreprinderii la mediu extern. Această adaptare înseamnă, în fond, un nou mod de abordare conceptuală a conducerii şi organizării interne.

Drept urmare, controlul de gestiune, prin natura sa, trebuie să urmeze schimbarile de concepţie ale întreprinderii şi ale mediului acesteia, el avand rolul de a gestiona informaţiile care sunt indispensabile procesului de adaptare.

Creşterea economică antrenează la scara mondială mobilitatea tehnologică şi a resurselor umane, tendinţa de a domina pieţele financiare şi preocuparea pentru armonizarea si normalizarea contabilităţii. Aceşti factori fac necesară aducerea în discuţie a sistemelor de analiză şi control al costurilor, bugetarea activităţilor şi controlul responsabilităţilor, adică lărgirea domeniului de analiză şi acţiune a gestiunii.

Direcţiile evolutive ale controlului de gestiune vizează cresterea rolulu acestuia în procesul de conducere al întreprinderii şi organizarea funcţionării lui, astfel încât să furnizeze răspunsuri pertinente cu privire la obiectivele strategice şi căile de atingere a lor.

Din punct de vedere al modului în care trebuie date răspunsurile cu privire la dezvoltarea controlului de gestiune, literatura de specialitate distinge manifestarea a doua tendinte: una care implică un control detaliat si cealaltă orientată spre un control pur financiar.

Prima tendinţă este criticată în literatura de specialitate americană, deoarece se consideră că detaliile inabusă motivaţia şi creativitatea individuală, delegarile devenind inoperante ca urmare a excesului de justificări care sunt prezentate pentru convingerea conducerii.

A doua tendinţă are în vedere o construcţie a controlului de gestiune in jurul unei dimensiuni financiare, elementul de masură care permite agregarea fiind etalonul monetar. Această orientare ţine seama de obiective financiare (rentabilitate, dividende, nevoia de fonduri proprii etc.), fara a lua în seamă strategia.

Nici una din aceste două tendinţe nu este favorabilă unei poziţionări a controlului de gestiune în raport cu strategia. In mod firesc, in funcţie de rolul controlului de gestiune in elaborarea şi punerea în aplicare a componentei strategice, între cele două tendinţe poate rezulta un sistem mai bine adaptat la factorii care determină evoluţiile economice şi financiare.

Modificările condiţiilor interne şi externe ale funcţionării întreprinderii au determinat transformarea controlului de gestiune în unul multidimensional, abandonându-se abordarea tradiţională care se caracteriză printr-o orientare excesivă spre interior şi o aplicare rationalizată a principiilor de menţinere a stării prezente prin verificarea fiecarui detaliu.