Diagnosticul economico-financiar - Instrument Esențial în Eșalonul Conducerii Firmei

Diagnosticul economico-financiar reprezinta un instrument esential ce trebuie utilizat de managerii firmelor si care are ca rezultat formularea unor aprecieri calitative si cantitative despre starea, evolutia si perspectivele unei întreprinderi.

Radacinile cuvântului diagnostic care înseamna apt pentru a discerne sunt de origine greaca si în economie acesta are acelasi sens ca si în medicina.

Diagnoza poate fi definita ca „totalitate a modurilor de abordare a metodelor stiintifice exacte si euristice de investigare, diagnosticare, modelare, proiectare si solutionare pe aceasta baza a problemelor din lumea reala axate pe metoda abordarii sistemice tinând cont de contextul incertitudinilor care actioneaza în cadrul oricarui sistem în scopul îmbunatatirii calitatii deciziilor pentru conducerea eficienta a sistemului.”1

Rolul diagnosticului economico-financiar este acela de a determina îmbunatatirea sistemului decizional din cadrul întreprinderii, venind în sprijinul managerilor în perfectionarea sistemului de conducere, în vederea rezolvarii problemelor cu care se confrunta.

În realizarea diagnosticului economico-financiar la nivelul firmei trebuie stabilita în mod clar o serie de elemente, cum ar fi:

- contextul în care firma îsi desfasoara activitatea, situatie în care trebuie sa se tina cont de modul cum interactioneaza aceasta cu mediul din care face parte;

- metodele utilizate în analiza diagnostic;

- instrumentele folosite care pot fi de natura logica, matematica, previzionala, informatica, decizionala, etc.;

- scopul pentru care se realizeaza analiza diagnostic pentru a usura gasirea unor raspunsuri alternative si ameliorative pentru problemele analizate;

- beneficiarii diagnosticului economico-financiar care pot fi atât din mediul intern al firmei, cât si din mediul extern acesteia;

- relatiile interumane care trebuie sa aiba la baza schimbul continuu de idei între cei ce constituie echipa de analisti si beneficiarii informatiilor rezultate din analiza diagnostic.

Diagnosticul economico-financiar este definit drept o metoda utilizata de manageri pe baza constituirii unei echipe multidisciplinare incluzând conducatori si executanti al carei continut principal consta în identificarea punctelor forte si respectiv slabe ale domeniului studiat cu evidentierea cauzelor generatoare finalizata în recomandari cu caracter corectiv sau de dezvoltare.

„Punctele forte reprezinta resursele, aptitudinile si alte avantaje pe care organizatia le poseda, iar concurentii sai nu le au în activitatea de acoperire a nevoilor unei piete reale sau potentiale. Punctele forte pot sa existe în domeniul resurselor (materiale, financiare, umane), conducerii pietei, imaginii firmei, relatiilor furnizori-cumparatori etc.

Punctele slabe reprezinta limitari sau deficiente în ceea ce privesc resursele, aptitudinile si competentele si aduc prejudicii serioase performantelor organizatiei.

Importanta utilizarii diagnosticului economico-financiar reiese si din functiile pe care acesta le îndeplineste, respectiv functia de depistare a cauzelor care pot duce la perturbarea starii de normalitate a firmei, functia de reglare care consta în initierea masurilor de redresare a activitatii firmei, functia de verificare a modului în care au fost realizate obiectivele prestabilite în planul de afaceri si functia furnizoare de informatii în scopul elaborarii strategiilor pe termen scurt, mediu si lung pentru efectuarea controlului de gestiune si a auditului periodic si sistematic.

Altfel spus, diagnosticul economico-financiar reprezinta un ansamblu de concepte, tehnici si instrumente utilizate în tratarea informatiilor interne si externe în scopul evaluarii starii unei entitati economice, a nivelului si calitatii performantelor sale, a gradului sau de risc în conditiile functionarii într-un mediu concurential dinamic.

Obiectul de studiu al diagnosticului economico-financiar îl reprezinta activitatea entitatilor economice la nivel micro si macroeconomic din punct de vedere al consumului si rezultatelor utilizarii resurselor umane, materiale si financiare în scopul determinarii si valorificarii posibilitatilor de perfectionare în viitor.