Evaluarea Mărfurilor în Unitatile cu Amănuntul

Dezvoltarea economiei româneşti din ultimii ani a făcut ca unele societăţi comerciale să depăşească limitele a cel puţin două dintre cele trei criterii de mărime prevăzute de Ordinul Ministerului Finanţelor Publice nr. 94/2001 (cu modificările ulterioare):

- total active: 3.650.000 euro;

- cifra de afaceri neta: 7.300.000 euro;

- număr mediu de salariaţi: 50.

Conform Ordinului 94/2001, societăţile comerciale care îndeplinesc cel puţin două din cele trei criterii de mărime, au obligaţia de a aplica Reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunităţilor Economice Europene şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate. La art.1, aliniatul (2) al aceluiaşi Ordin se prevede: “prezentele reglementări se aplica împreună cu Legea Contabilităţii nr. 82/1991, republicată şi cu Standardele Internaţionale de Contabilitate “.

Dintre societăţile comerciale care trebuie să aplice Standardele Internaţionale de Contabilitate, unele au ca obiect de activitate comerţul cu amănuntul. In cadrul magazinelor care vând mărfuri cu amănuntul, evidenţa mărfurilor se poate ţine cantitativ-valoric (acolo unde dotarea cu tehnică de calcul şi specificul comerţului practicat o permit) sau, cel mai adesea , global-valoric.

Evidenţa global-valorică presupune ţinerea evidenţei operative a mărfurilor dintr-un magazine sau o gestiune, cu ajutorul “Raportului zilnic de gestiune”. Acest document se

completează zilnic de către gestionar pe baza documentelor de intrare şi de ieşire a mărfurilor din gestiune.

Evidenţa contabilă a mărfurilor la preţ cu amănuntul, se ţine cu ajutorul contului 371 “Mărfuri”, cu analitice deschise pentru fiecare gestiune. In debitul acestui cont se înregistrează costul de achiziţie al mărfurilor intrate în unitate, adaosul comercial (marja brută) şi taxa pe valoarea adăugată neexigibilă inclusa în acest preţ.

Conform Standardului Internaţional de Contabilitate nr. 2 “Stocurile” (prescurtat IAS-Stocuri) paragraful 5: ”Stocurile includ bunurile cumpărate şi deţinute cu scopul revânzării, cum sunt mărfurile achiziţionate de un detailist în vederea revânzării sau terenurile şi alte proprietăţi imobiliare deţinute cu scopul de a fi revândute…”.

Acelaşi standard prevede, la paragraful 6, modul de evaluare al stocurilor: “Stocurile trebuie evaluate la valoarea cea mai mică dintre cost şi valoarea realizabilă netă“.

Întrucât mărfurile, prin natura lor sunt stocuri achiziţionate de la terţi, ele trebuie evaluate la momentul intrării în patrimoniu, la costul de achiziţie. Conform paragrafului 8 din IAS 2 “Costurile de achiziţie ale stocurilor cuprind preţul de cumpărare, taxe de import şi alte taxe (cu excepţia acelora pe care întreprinderea le poate recupera de la autorităţile fiscale), costuri de transport, manipulare şi alte costuri care pot fi atribuite direct achiziţiei de produse finite, materiale şi servicii. Reducerile comerciale, rabaturile şi alte elemente similare sunt deduse pentru a determina costurile de achiziţie”.

Aplicarea în practică a prevederilor acestui standard este condiţionată de modul de organizare al societăţii comerciale care achiziţionează mărfuri. Astfel unele societăţi de comerţ cu amănuntul dispun de un depozit central în care sunt recepţionate toate mărfurile achiziţionate, de unde sunt distribuite către magazine. Alte societăţi comerciale distribuie mărfurile achiziţionate direct la magazine. In ambele situaţii, la mărfurile achiziţionate se adaugă mărfurile aduse direct în magazine direct de către firmele de distribuţie.