Exercițiul Financiar pentru Instituțiile Publice este Anul Bugetar

INTRODUCERE

După ce Legea bugetului a stabilit volumul şi structura resurselor publice care trebuiesc mobilizate, o componentă majoră a procesului formării lor este aceea a mijloacelor şi metodelor care să asigure colectarea, dar mai ales gestionarea eficientă a acestora.

În acest context, un rol important îl au instituţiile publice prin intermediul cărora se derulează atât procesul de constituire, cât şi cel de utilizare a principalelor resurse publice ale statului.

Instituţiile publice – categorie în care se include Parlamentul, Preşedinţia României, Guvernul, ministerele, autoritatea judecătorească şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale şi locale, îşi asigură resursele băneşti, necesare finanţării cheltuielilor, privind întreţinerea şi funcţionarea lor, în cea mai mare parte, pe seama bugetului de stat şi bugetelor locale. În acest context, acestea au obligaţia ca toate operaţiunile de plăţi şi încasări să le efectueze numai prin Trezoreria Statului, a cărei activitate se desfăşoară sub garanţia statului.

Instituţiile publice reprezintă ansamblul structurilor organizate, create în societate pentru gestionarea afacerilor publice. Instituţiile publice, în sensul birocratic pe care îl au în ziua de astăzi, reprezintă singurul mod de organizare social-economică a statului care poate face faţă provocărilor modernităţii (numărul mare al populaţiei, diversitatea şi complexitatea nevoilor umane ce se cer satisfăcute). Ceea ce face din instituţiile birocratice instrumente eficiente este caracterul lor raţional – observa Max Weber – manifestat în cele patru dimensiuni principale ale acestora:

• pot manevra un număr mare de sarcini;

• pun accent pe cuantificare;

• operează într-un mod previzibil, standardizat;

• pun accent pe controlul asupra celor angrenaţi în sistemul instituţiilor.

Într-un stat democratic ele au următoarele funcţiuni:

• pregătirea şi adoptarea de acte normative;

• punerea în executare a legilor;

• supravegherea punerii în executare a hotărârilor luate la nivel politic.

O instituţie publică „vinde” bunuri şi servicii care asigură facilităţi precum: servicii de telecomunicaţii, electricitate, aprovizionarea cu gaze şi apa, transport (căi ferate, aeriene, navale), transportul public urban, servicii financiare (bănci, companii de asigurare). Obiectivul unei instituţii publice este servirea interesului public. Sunt situaţii în care iniţiativa particulară nu poate acoperi cerinţele societăţii şi de aceea sunt necesare instituţii specifice.

Instituţiile publice au deţinut pentru multă vreme un rol important în majoritatea ţărilor dezvoltate, dar, odată cu privatizarea unor servicii publice, unele instituţii au trecut într-un plan secundar.

Aceste instituţii sunt importante pentru că:

- Activitatea lor este dependentă de sectorul guvernamental;

- Managementul sectorului public controlează activitatea organizaţiilor cu scop lucrativ.

În cadrul acestor instituţii avem în vedere şi politicile sociale, industriale şi de investiţii. În cazul în care controlul guvernamental este prea rigid, instituţiile publice îşi pierd statutul de entităţi independente, astfel că nu mai sunt rentabile pentru public.

Sunt situaţii în care instituţiile publice nu pot fi controlate eficient iar randamentul lor este inferior companiilor private. Este oportun ca atunci să se pună problema privatizării unor servicii publice.

Dacă managerii din organizaţiile private au în vedere, în primul rând, profitul, scopul managementului public este satisfacerea interesului general.

Succesul instituţiilor publice depinde şi de modul în care Guvernele vor găsi mecanismele de motivare şi control adecvate fără a implementa proceduri rigide la nivelul fiecărei entităţi publice.

Instituţiile publice au obligaţia de a ţine contabilitate proprie conform legii contabilităţii.

Contabilitatea trebuie să asigure înregistrarea cronologică şi sistematică, prelucrarea, publicarea şi păstrarea informaţiilor cu privire la poziţia financiară, performanţa financiară şi fluxurile de trezorerie atât pentru cerinţele interne ale acestora cât şi pentru utilizatorii externi (guvernul, parlamentul, creditorii, debitorii).

Contabilitatea instituţiilor publice asigură informaţii ordonatorilor de credite (conducerii instituţiilor publice) cu privire la execuţia bugetelor de venituri şi cheltuieli (încasarea şi respectiv plata veniturilor şi cheltuielilor), patrimoniul aflat în administrare (patrimoniul privat şi public), costul programelor aprobate prin buget, dar şi informaţii necesare pentru întocmirea contului general anual de execuţie a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat şi a fondurilor speciale.

În cadrul instituţiilor publice, contabilitatea se organizează în compartimente distincte conduse de către directorul economic, contabilul şef sau altă persoană împuternicită să îndeplinească această funcţie. Compartimentul financiar contabil este o structură organizatorică distinctă în cadrul instituţiei publice, în cadrul căreia se organizează execuţia bugetară.

Contabilitatea instituţiilor publice va cuprinde:

• contabilitatea veniturilor şi cheltuielilor bugetare, care să reflecte încasarea veniturilor şi plata cheltuielilor aferente exerciţiului bugetar;

• contabilitatea trezoreriei statului;

• contabilitatea generală care să reflecte drepturile şi obligaţiile, evoluţia situaţiei financiare şi patrimoniale, precum şi excedentul sau deficitul bugetar;

• contabilitatea destinată analizării costurilor programelor aprobate.

Organizarea contabilităţii în România este decupată în exerciţii financiare. Exerciţiul financiar este perioada în care se înregistrează operaţiile economice şi financiare şi pentru care se întocmesc situaţiile de raportare contabilă. Exerciţiul financiar este de 12 luni şi, de regulă, începe la 1 ianuarie şi se încheie la 31 decembrie. În instituţiile publice, exerciţiul financiar coincide cu exerciţiul bugetar.

1. DURATA EXERCIŢIULUI FINANCIAR

Exerciţiul financiar reprezintă perioada pentru care trebuie întocmite situaţiile financiare anuale şi, de regulă, coincide cu anul calendaristic. Durata exerciţiului financiar este de 12 luni.

Exerciţiul financiar poate fi diferit de anul calendaristic:

a) pentru sucursalele cu sediul în România, care aparţin unei persoane juridice străine, cu excepţia instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţilor de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societate;

b) pentru filialele consolidate ale societăţii-mamă, precum şi pentru filialele filialelor, cu excepţia instituţiilor de credit, instituţiilor financiare nebancare, definite potrivit legii, înscrise în Registrul general, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare, societăţilor de asigurare, asigurare-reasigurare şi de reasigurare, entităţilor autorizate, reglementate şi supravegheate de Comisia de Supraveghere a Sistemului de Pensii Private, dacă exerciţiul financiar diferă pentru societatea-mamă.

Exerciţiul financiar al unităţilor nou-înfiinţate începe la data înfiinţării, potrivit legii.