Faptele de Comert

Imagine preview
(7/10)

Acest referat descrie Faptele de Comert.
Mai jos poate fi vizualizat un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Contabilitate

Extras din document

.NOTIUNEA Prin folosirea noţiunii de “fapte de comerţ” legiuitorul român se îndepartează atât de modelul său, codul de comerţ italian cât şi de codul comercial francez (ati de commercio, actes de commerce). Pentru cei ce apreciază că reglementarea română se deosebeşte de cea de origine, argumentul constă în aceea că în teoria dreptului actele juridice se disting de faptele cu semnificaţie juridică.

Actele juridice sunt manifestări de voinţă facute cu intenţia de a produce efecte juridice, în timp ce faptele juridice (stricto sensu) sunt acţiuni ale omului făcute fără intenţia de a produce efecte juridice, acestea producându-se în virtutea legii, independent de voinţa autorilor.

Utilizarea de către legiuitor a noţiunii de “fapte de comerţ” nu ramâne fără consecinţe juridice, deoarece considerăm că termenul ca atare are un înteles mai larg, desemnând toate operaţiunile de comerţ.Prin urmare, noţiunea de fapte de comerţ cuprinde atât “actele juridice de comerţ, cât si faptele juridice, stricto sensu, de comerţ. Intenţia legiuitorului este de a supune legii comerciale nu numai obligaţiile izvorâte din acte juridice, ci şi obligaţiile născute din fapte juridice ilicite (îmbogăţirea fără justă cauză, plata nedatorată şi gestiunea de afaceri) sau ilicite (fapte de concurenţă neloială).

Reglementarea faptelor de comerţ. Interesul determinării faptelor de comerţ permite:

- stabilirea domeniului dreptului comercial ,adică faptele sau actele de comerţ (concepţia obiectivă) şi comercianţii (concepţia subiectivă) ,şi

- definirea comercianţilor, deoarece art. 7 C. com. prevede “sunt comercianţi aceia care fac fapte de comerţ având comerţul ca o profesiune obisnuită şi, societătile comerciale.

În opinia pe care o îmbrăţişăm, enumerarea amintită are caracter enunţiativ, exemplificativ iar nu limitativ. Aceasta inseamnă că, la enumerare se pot adauga şi altele, cu condiţia să aibă caracteristicile faptelor de comerţ reglementate de lege. În lumina acestei opinii doctrina şi practica judiciara au recunoscut că fapte de comerţ şi alte acte şi operaţiuni ,dar în condiţiile actuale îndeplinesc caracteristicile amintite: activitatea hotelieră, publicitatea, producţia de film, televiziunea , leasingul, franciza etc. Independent de cum este considerat caracterul enumerării faptelor de comerţ ,acestea au o caracteristică comună – sunt calificate “de comerţ” indiferent de calitatea persoanei care le săvarşeşte ,comerciant sau necomerciant.

Iar în doctrină sunt considerate comerciale prin natura lor ,deoarece în conţinutul lor există, în mod obiectiv, una din operaţiunile pe care legiuitorul însuşi o califica ,,de comerţ ,, de exemplu, intermedierea sau interpunerea în schimb şi circulaţie. Şi cum potrivit sistemului (concepţiei) obiectiv, dreptul comercial cuprinde normele juridice aplicabile comerţului, adică faptelor de comerţ indiferent de persoana care le savarşeşte, actele şi operaţiunile enumerate sunt denumite fapte de comerţ obiective.

Se consideră ca fiind de comerţ toate actele juridice şi operaţiunile comerciantului. Şi cum potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comercianţilor, actele juridice îndeplinite de aceştia – cu limitele prevazute de lege – sunt denumite fapte de comerţ subiective. În lumina acestui articol, calitatea de comerciant a persoanei conferă natură comercială şi actului savarşit de acesta.

Dacă un act este comercial numai pentru una din parţi, toţi contractanţii sunt supusi, în cât priveşte acest act legii comerciale, afară de dispoziţiile privitoare la persoană chiar a comercianţilor şi de cazurile în care legea ar dispune altfel”. Actul juridic avut în vedere, este denumit mixt sau unilateral deoarece este comercial pentru una din părţi şi civil pentru cealaltă.

Prin urmare ,putem clasifica faptele de comerţ în trei categorii: fapte de comerţ obiective; fapte de comerţ subiective; fapte de comerţ mixte sau unilaterale.

Încercând să definească faptele de comerţ doctrina a propus următoarele teorii : a speculaţiei, a circulaţiei şi a întreprinderii. Aceasta, n-a adoptat însă o unică teorie în definirea actelor de comert, ci a facut sinteza lor folosind un criteriu mixt.

Astfel, actele de comert, sau ,în sens larg, fapte de comert sunt: acte juridice de interpunere în circulaţia marfurilor – ca operaţiuni izolate, acte juridice îndeplinite printr-o întreprindere - privite în sens de activitate organizată, efectuate cu scopul de a obţine profit.

2.Clasificarea faptelor de comerţ.

Faptele de comerţ obiective sunt acele acte sau operaţiuni juridice prevăzute de legiuitor in art. 3 C.com. Ele sunt comerciale indiferent de calitatea persoanei care le indeplineşte, comercialitatea acestora rezultând din lege. Se împart în trei grupe, pe bază unor criterii economice care au la bază: natura comercială, funcţia economică şi forma lor :

1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit (corespund accepţiunii economice de comerţ);

2. Operaţiunile de intermediere în schimb purtând asupra muncii organizate – întreprinderile (corespund accepţiunii economice de comerţ) – prin activitatea de intermediere – la care se adaugă criteriul forma organizatorică- întreprinderea.Aceste două grupe sunt acte de comerţprin natura lor .

3. Faptele de comerţ conexe (accesorii)- prin natura lor sunt civile, devin însă comerciale pentru că se află într-o legătură strânsă cu un act de comerţ prin natura lui .

A. Faptele de comerţ obiective.

1. Operaţiunile de intermediere în schimb asupra mărfurilor şi titlurilor de credit

a) Cumpărarea şi vânzarea comercial

. “Legea consideră ca fapte de comerţ”:

- cumpărările de producte sau mărfuri spre a se revinde fie în natura, fie după ce se vor fi lucrat sau pus în lucru, ori numai spre a se închiria; asemenea şi cumpărarea spre a se revinde de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ;

- vânzările de producte, vânzările şi închirierile de mărfuri în natură sau lucrate şi vânzările de obligaţiuni ale Statului sau alte titluri de credit circulând în comerţ, când vor fi fost cumparate cu scop de revânzare sau închiriere.

Vânzarea este contractul prin care una din părţi – numită vânzator – se obligă să transmită ,în principal,celeilalte parţi – numită cumpărător – proprietatea unui bun, în schimbul unui preţ.

Definiţia prezentată este valabilă şi pentru vânzarea comercială. Caracterul special, comercial, al vânzării-cumpărării este dat de elementul de ordin economic, specific negoţului, şi anume interpunerea în schimbul bunurilor, care presupune intenţia de revânzare. Aşadar, cumpărarea este comercială dacă a fost făcută cu intenţia de revânzare sau închiriere (după caz), iar vânzarea este comercială dacă a fost precedată de o cumpărare (comercială) făcută cu scop de revânzare. În doctrină s-a arătat ca vânzarea-cumpararea comercială se prezintă ca “un inel în lanţul producţiei şi al schimbului de mârfuri şi produse în drumul lor de la producător la consumator”.

Fisiere in arhiva (1):

  • Faptele de Comert.doc