IAS 11 - contracte de construcții

1. Cadru general

IAS 11 se aplică pentru contabilizarea contractelor de construcţii în situaţiile financiare ale antreprenorilor. Prezentul Standard a intrat în vigoare

de la data de 1 ianuarie 1995 şi înlocuieşte IAS 11, Contabilitatea contractelor de construcţii, aprobat în 1978. Acesta prescrie tratamentul contabil pentru veniturile şi costurile aferente contractelor de construcţii.

Conform IAS 11, un contract de construcţie este un contract negociat în mod particular pentru construirea unui activ sau a unui complex de active care se află într-o strânsă interrelaţie sau interdependenţă în ceea ce priveşte proiectarea, tehnologia şi funcţionarea sau scopul ori utilizarea lor finală.

Datorită naturii activităţii desfăşurate în contractele de construcţii, data la care începe activitatea contractului şi data la care este definitivată se înscriu, de obicei, în perioade contabile diferite. Prin urmare, pricipala problemă a contabilităţii contractelor de construcţii o reprezintă alocarea venitului contractual şi a costurilor contractuale în acele perioade contabile în care munca a fost prestată. Acest Standard utilizează criteriile de recunoaştere stabilite în Cadrul general de întocmire şi prezentare a situaţiilor financiare pentru a determina momentul în care veniturile şi costurile contractuale trebuie recunoscute ca venituri şi cheltuieli în contul de profit şi pierdere. Standardul furnizează, de asemenea, recomandări practice în ceea ce priveşte aplicarea acestor criterii.

Un contract de construcţii poate fi negociat pentru construirea unui singur activ, cum ar fi un pod, o clădire, un baraj, o conductă, un drum, un vas sau un tunel, sau se poate încheia pentru construirea unui număr de active care se află în interdependenţă în ceea ce priveşte proiectarea, tehnologia şi funcţionarea sau utilizarea lor finală. Astfel de contracte se folosesc în cazul construcţiilor rafinăriilor sau a altor segmente complexe ale imobilizărilor corporale.

În scopul acestui Standard, contractele de construcţii pot fi încheiate pentru prestarea de servicii ce sunt aferente în mod direct construirii activelor, de exemplu, serviciile proiectanţilor şi ale arhitecţilor, sau pentru distrugerea, respectiv restaurarea activelor, precum şi restaurarea mediului ulterior demolării activelor.

Contractele de construcţii sunt clasificate în două categorii: contracte cu preţ fix şi contracte cost plus. Unele contracte de construcţii pot conţine caracteristici atât ale contractelor cu preţ fix, cât şi ale contractelor cost plus, de exemplu în cazul unui contract cost plus cu un preţ maxim agreat. În astfel de circumstanţe, un antreprenor trebuie să ia în considerare totalitatea condiţiilor pentru ca rezultatul unui contract de construcţie să fie estimat în mod credibil.

Un contract cu preţ fix este un contract de construcţie în care antreprenorul este de acord cu un preţ contractual fix sau cu o rată fixă pe unitatea de produs finit, contract care, în unele cazuri, cuprinde clauze de escaladare a preţului.

Un contract cost plus este un contract de construcţie în care antreprenorul recuperează costurile permise sau altfel definite, la care se adaugă un procent din aceste costuri sau un onorariu fix.

Cerinţele acestui Standard sunt, de regulă, aplicate pentru întregul contract de construcţii. Totuşi, în anumite circumstanţe, este necesară aplicarea Standardului în mod separat componentelor identificabile ale unui singur contract sau ale unui grup de contracte, cu scopul de a reflecta substanţa respectivului contract sau grup de contracte.

Atunci când un contract acoperă un număr de active, construirea fiecărui activ trebuie tratată ca un contract separat de construcţii, în situaţia în care:

• au fost prezentate oferte separate pentru fiecare activ;

• fiecare activ a fost supus unei negocieri separate, iar antreprenorul şi

beneficiarul au fost capabili să accepte sau să respingă acea parte a contractului aferentă fiecărui activ;

• costurile şi veniturile aferente fiecărui activ pot fi identificate.

Un grup de contracte, fie că au un singur beneficiar sau mai mulţi, trebuie tratat ca un contract separat de construcţii atunci când:

• grupul de contrate este negociat într-un singur pachet;

• contractele sunt atât de interrelaţionate, încât ele sunt, în fond, parte a

unui singur proiect cu o marjă globală a profitului;

• contractele se desfăşoară simultan sau într-o secvenţă continuă.

Un contract poate furniza construirea unui activ conex la alegerea beneficiarului sau poate fi modificat astfel încât să includă construirea unui activ conex. Construirea unui activ conex trebuie tratată ca şi contract separat de construcţie atunci când activul diferă în mod semnificativ ca proiectare, tehnologie sau funcţionare de activul sau activele care cad sub incidenţa contractului iniţial sau atunci când preţul activului este negociat fără a se ţine cont de preţul contractului iniţial.

2. Veniturile contractuale

Veniturile contractuale trebuie să cuprindă:

• Valoarea iniţială a veniturilor convenite în contract

• Modificările în lucrările contractuale, revendicările şi plăţile de stimulare:

o în limita sumei probabil a fi obţinută ca venit;

o care se pot evalua în mod credibil.

Venitul contractual este evaluat la valoarea justă a contraprestaţiei primite sau care poate fi primită. Evaluarea venitului contractual este afectată de multitudinea incertitudinilor care depind de profitul evenimentelor ulterioare. Estimările trebuie adesea revizuite, pe măsură ce noi evenimente apar şi incertitudinile sunt rezolvate. Prin urmare, valoarea veniturilor contractuale poate creşte sau descreşte de la un exerciţiu financiar la altul, astfel: