Impozit pe Veniturile Persoanelor Fizice

I ISTORIC PRIVIND IMPOZITUL PE VENITUL

PERSOANELOR FIZICE ÎN ROMÂNIA

Venitul este plusul efectiv pe care îl obţine un agent economic din activitatea sa la sfârşitul unei perioade; plusul de bunuri economice se exprimă în bani şi constituie puterea de contribuţie a plătitorului de impozit.

Impozitul pe venit a apărut o dată cu necesitatea de a stabili o legătură directă între sursa de venituri şi obligaţia fiscală, astfel realizându-se atât o lărgire a bazei de impozitare, cât şi o creştere a numărului contribuabililor.

Prima încercare pentru introducerea impozitului pe venit în România a fost realizată în 1909 prin proiectul de lege al lui Costinescu. Acest proiect de lege a fost concretizat însă mai târziu în legea din 1923 prin care se stabileau veniturile impozabile, cotele impozabile pentru fiecare venit. După 1945 această lege a fost abrogată, trecându-se la impozitarea din beneficiul obţinut de întreprinderi pentru alimentarea bugetului de stat. După 1989 s-a trecut la impozitarea persoanelor fizice pe categorii de venituri: venituri din salarii, venituri din dividende şi dobânzi, venituri din activităţi bazate pe libera iniţiativă, venituri din chirii.

Modernizarea sistemului fiscal începută în 1993 prin introducerea taxei pe valoarea adăugată, a fost continuată cu introducerea impozitării prin globalizarea veniturilor persoanelor fizice. Această impozitare (promulgată de Ordonanţa nr.73/august1999 publicată în Monitorul Oficial nr.419/31 august 1999 modificată şi abrogată de Ordonanţa nr.7/august 2001 publicată în Monitorul Oficial 435/3 august 2001), a fost dictată de împrejurările în care România trebuie să se alinieze la legislaţia comunitară, să revizuiască şi să armonizeze legislaţia fiscală conform Acordului European de Asociere între România şi Comunităţile Europene, intrat în vigoare la 1 februarie 1995.

Reforma fiscală, care urmăreşte înlocuirea vechiului sistem greoi şi inechitabil, a dus la transformarea impozitării cedulare în impozitarea persoanelor fizice. Impozitarea cedulara presupune presupune o nouă aşezare a impozitului, care va permite asigurarea unui tratament fiscal mai echitabil diferitelor categorii de contribuabili şi eliminarea discriminărilor în tratamentul fiscal al acestora, deoarece ia în considerare capacitatea contributivă reală a fiecărui contribuabil. Impunerea cedulara a fost înlocuită cu impunerea globală în perioada 2000-2004.

Impunerea globală presupune cumularea veniturilor realizate de o persoană fizică, într-o perioadă de un an, atât în ţară, cât şi în străinătate, indiferent de sursa de provenienţă, şi supunerea venitului anual unui singur impozit, potrivit unui barem progresiv unic (definiţie Expert Consult). Sistemul presupune ca o parte din venituri să fie globalizate, iar restul se impun separat, pe categorii de venituri. Plăţile din cursul anului capătă caracter de plăţi anticipate în contul impozitului pe venitul global, care se realizează prin stopaj la sursă în cazul salariilor, dobânzilor, dividendelor sau sunt stabilite de către organul fiscal pe bază de declaraţii provizorii şi plătite de către contribuabil.

Noutatea constă în personalizarea impozitului în funcţie de situaţia proprie fiecărui contribuabil, adică acordarea fiecărui contribuabil a unei deduceri personale de bază (de 800.000 lei începând din anul 2000 şi ajungând în semestrul I 2002 la 1.600.000), indiferent de natura venitului realizat şi a unor deduceri suplimentare în funcţie de situaţia familială specifică. Metoda globală prezintă avantajul că stabileşte un impozit personal determinat în funcţie de forţa contributivă a fiecărei persoane fizice, asigurându-se astfel reglarea veniturilor populaţiei şi participarea la formarea resurselor generale necesare dezvoltării societăţii.

Astfel, cotele de impunere procentuale progresive pe tranşe de venit, cuprinse între 18% şi 40%, practicate în perioada anilor 2000-2004, au fost înlocuite începând cu data de 1 ianuarie 2005 cu o cotă unică de impunere de 16% pentru majoritatea veniturilor. Cota unică de impozitare presupune acelaşi rag de impozitare pentru persoane fizice şi companii, deci un sistem de impozite corelate, cu rata unică de impozitare, pentru toate tipurile de venituri obţinute din diferite activităţi. Succesul regimului cotei unice de impozitare depinde, se pare, de nivelul acestei rate: cu cât aceasta este mai mică, cu atât este mai eficientă colectarea ei.

II IMPOZITUL PE VENITUL PERSOANELOR

FIZICE ÎN ROMÂNIA

A. TRĂSĂTURI GENERALE

1. Obiectul impozitării

Categoriile de venituri supuse impozitului pe venit sunt:

• Venituri din activităţi independente;

• Venituri din salarii;

• Venituri din cedarea folosinţei bunurilor;

• Venituri din investiţii;

• Venituri din pensii;

• Venituri din activităţi agricole;

• Venituri din premii şi din jocuri de noroc;

• Venituri din transferul proprietăţilor imobiliare;

• Venituri din alte surse.