Leasing-ul

Cap. I

Gestiunea financiar-contabila a afacerilor economice prin leasing

1. Comparatie între leasing si alte modalitati de finantare a investitiilor

Indiferent de statutul pe care îl detin agentii economici, sunt frecvente situatiile în care trebuie sa achizitioneze imobilizari corporale, a caror valoare este, în general, ridicata în raport cu potentialul lor. Prin urmare, apare problema finantarii, respectiv a identificarii resurselor necesare si a procurarii lor. Cele mai frecvente surse de finantare a investitiilor sunt: sursele proprii, creditul bancar, contractul de leasing, contractul de închiriere, fiecare dintre acestea prezentând anumite caracteristici, respectiv avantaje si dezavantaje. Aspectul esential în alegerea sursei de finantare îl constituie costul finantarii. Daca în mod curent prin pierdere se întelege investirea unei sume de bani din care s-a recuperat o parte mai mica, în practica economica pierderea are un înteles mai larg, ea cuprinzând si costul .ocaziilor pierdute., adica faptul ca s-a pierdut ocazia de a se investi aceeasi suma de bani în alta afacere ce ar fi adus un profit mai mare decât cel obtinut din plasamentul realizat, desi acesta este, la rândul lui, profitabil. În aceeasi acceptiune trebuie privit si costul finantarii, acesta compunându-se atât din resursele consumate direct pentru finantarea investitiei, cât si din cele consumate indirect, si chiar din cele care nu au mai fost obtinute în urma mobilizarii resurselor financiare respective. Astfel, ceea ce la un moment dat pare mai ieftin trebuie analizat în dinamica, luând în considerare implicatiile totale, prezente si viitoare.

În general, în cadrul politicii de finantare, principala alegere se face între

autofinantare si împrumuturi, punându-se întrebarea daca trebuie promovata prioritar

una din sursele traditionale de finantare sau exista o repartizare optima între ele.

Managerul întreprinderii are în vedere, prin deciziile pe care le ia, satisfacerea

intereselor investitorilor de capital prin cresterea valorii întreprinderii, urmarind

mobilizarea capitalurilor necesare la costuri mai mici. Solutia este cresterea ponderii

investitiilor care cer o remunerare mai mica a capitalurilor lor.

1.1. Leasing . Vânzare-cumparare

La prima vedere, finantarea din fonduri proprii pare sa fie cea mai ieftina. Costurile legate direct de realizarea investitiilor sunt cele mai reduse, ele compunându-se din valoarea achitata furnizorului si, eventual, dintr-o serie de taxe si comisioane (taxa pentru înscrieri, taxa vamala, comisioane pentru intermediere etc.) dar care se regasesc si în cazul altor forme de finantare. Însa, în cazul finantarii din fonduri proprii, trebuie avute în vedere si implicatiile imobilizarii sumelor necesare investitiei, cele ale reducerii lichiditatii si ale imposibilitatii plasarii acelor sume în alte activitati, poate cu o marja de profit mai ridicata.

Spre deosebire de leasing, în cazul contractului de vânzare-cumparare

transmiterea dreptului de proprietate se face din momentul încheierii contractului, cu

anumite restrictii, cum ar fi aceea de înstrainare a bunului. În cazul leasingului,

finantatorul pastreaza proprietatea asupra bunului iar toate celelalte obligatii, inclusiv

riscurile, revin utilizatorului.

1.2. Leasing . Credit bancar

Orice afacere începe cu investitiile, dezvoltându-se tot prin intermediul acestora. Leasingul, în forma sa clasica, se poate asemana cu creditul de investitii, chiar daca beneficiarul nu devine imediat proprietarul bunului. Datorita asemanarii cu creditul, începând cu anii 1970, în SUA, bancile au fost autorizate sa efectueze direct finantari prin leasing . O diferenta este aceea privind costul creditarii. Costul direct al creditului este format din valoarea totala a investitiei (inclusiv taxele si comisioanele aferente) la care se adauga si valoarea dobânzii platite pentru capitalul împrumutat. În calculul eficientei investitiei trebuie luate în considerare si costurile legate de contractarea creditului.