Metoda de calculație direct costing

Caracteristicile calculaţiei direct – costing

Eforturile specialiştilor în vederea găsirii unui sistem de calculaţie care să asigure:

• pe de-o parte determinarea operativă a costului unitar de producţie

• iar pe de altă parte posibilitatea determinării cu uşurinţă a unor indicatori absolut necesari fundamentării deciziilor pentru gestiunea pe termen scurt

au avut ca rezultat calculaţia direct – costing

Direct – costing determină un cost parţial luând în calculul costului unitar doar cheltuielile variabile.

Problema fundamentală a calculaţiei direct – costing o reprezintă separarea cheltuielilor în variabile şi fixe. Această separare se face utilizând procedee deja cunoscute:

1) procedeul celor mai mici pătrate

2) procedeul punctelor de maxim şi minim

3) procedeul analitic

Cheltuielile variabile variază în raport cu fluctuaţia volumului fizic al producţiei, deci sunt dependente de volumul şi structura producţiei, de unde se mai numesc şi cheltuieli operaţionale.

Cheltuielile fixe sunt relativ constante, nu se mai repartizează în costul produselor, ci se tratează ca şi cheltuieli ale perioadei suportându-se de pe rezultatele întreprinderii, deci se mai numesc şi cheltuieli de structură.

Direct – costing nu repartizează cheltuielile fixe în costul produselor, lucrărilor, serviciilor, ceea ce conduce la faptul că cheltuielile fixe nu se mai raportează asupra costului perioadei următoare prin costul stocurilor (produse finite existente în stoc, producţie neterminată existentă).

Direct – costing pleacă de la elementele de ieşire, adică de la cifra de afaceri:

CA – cheltuieli variabile = marja pe cheltuieli variabile (mcv)

 rata marjei

mcv serveşte la acoperirea cheltuielilor fixe şi la obţinerea de rezultate R = mcv – CF Se constată că în direct – costing, rezultatul se determină global la nivel de întreprindere; pe produs, lucrare, serviciu se determină un indicator intermediar (mcv).

Deci produsele degajă marje şi nu rezultate care contribuie la acoperirea unei mase nediferenţiate a costurilor fixe. Toate analizele şi deciziile de gestiune privind desfacerea pleacă de la marjele degajate de produse.

Indicatori economici specifici calculaţiei direct – costing

Folosind calculaţia direct – costing se pot determina cu uşurinţă următorii indicatori:

a) pragul de rentabilitate (punct mort / punct de echilibru)

Beneficiu = 0 VT = CT

1. determinare grafică:

CV

Punctul optim de activitate se obţine dacă pe grafic se trasează şi linia costurilor standard rentabilitatea optimă (qoptim).

2. determinare matematică:

ÎN UNITĂŢI FIZICE

- pentru un produs:

- pentru mai multe produse omogene:

Întreprinderea X produce 60.000 buc dintr-un produs.

PV = 15.000 / buc

CVu = 12.000 mucv = PV – CVu = 15.000 – 12.000 = 3.000

CF = 120 mil

Qvândut = ? B = 0

(producţia vândută peste qe, adică peste 40.000 buc, determină un beneficiu unitar = mucv = 3.000)